Romeo Mut-Rostaș are 21 de ani și se pregătește să devină profesor. Este student în anul al II-lea la specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar în cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș și participant în cadrul programului Școala Încrederii, un demers care încearcă să transforme cultura educațională și să construiască relații de încredere în comunitate.
"Mi-aș dori ca elevii să nu simtă presiune excesivă, dar nici să nu creadă că își pot permite orice. Vreau să creez un spațiu în care să se simtă suficient de confortabil încât să răspundă, să participe și să învețe cu plăcere", spune Romeo.
Am povestit cu Romeo de ce a ales această profesie, cum se raportează la noile tehnologii și care sunt problemele în învățământul de stat.
M-am înscris în acest proiect pentru că mi-am dorit să aprofundez cunoștințe și să descopăr mai multe forme de predare. Simt că acest proiect mă poate ajuta să devin un viitor cadru didactic mai bun și să evoluez din punct de vedere profesional. Mi-aș dori ca peste ani, elevii mei să își amintească de mine cu plăcere. Inițial, mi-am dorit să devin învățător, iar ulterior m-am gândit și la posibilitatea de a preda limba engleză, pentru că este materia de care mă simt cel mai apropiat. Cred că această alegere vine și din relația bună pe care am avut-o cu foștii mei profesori. Stilul lor de a preda este unul cu care mă identific și pe care l-am regăsit, într-o anumită măsură, și în profesorii la care am asistat. Mi-aș dori, la rândul meu, să predau cu zâmbetul pe buze.























