Știți ce o să salveze lumea? Hazul de necaz. Nu alianțele diplomatice, nu mașinile electrice, nici măcar scăderea procentului de inflație. Astea sunt oricum temporare. Hazul de necaz, în schimb, surclasează orice. Iar dacă ești suficient de inspirat, te apuci de scris și faci o carte din asta.
Geanina Petre a știut încă din copilărie că viața ei din Ferentari este mai interesantă decât poate să dicteze momentul; că viața din cartier înseamnă mai mult decât pe cine a luat mascații, de ce, cine a mai ieșit de la pârnaie, ce combinații se mai fac - dincolo de toate astea, erau orânduielile de reală comunitate, de solidaritate, lecțiile de viață și un soi de înțelepciune cum știa că nu mai găsește în altă parte. Așa că a început să țină un jurnal.
„Totul s-a schimbat într-o zi, când se zgâriase un CD cu Florin Salam în mașina tatei și atunci am dat pe Radio” spune Geanina. Așa, a aflat de un concurs care avea ca premiu publicarea textelor pe Vice. Și-a transformat jurnalul în povești, s-a înscris și a câștigat. Însă paginile unui website păreau, totuși, neîncăpătoare pentru amintirile ei din Ferentari. O carte era mai potrivită. A trimis manuscrisul primei edituri care i-a ieșit în cale, iar răspunsul a venit după câteva zile. „Amintiri din Ferentari” a fost publicată.





















