Geanina Petre: Cea mai mare problemă de percepție este generalizarea și lenea cognitivă a societății. Lumea suferă de o lipsă cronică de nuanțare

Știți ce o să salveze lumea? Hazul de necaz. Nu alianțele diplomatice, nu mașinile electrice, nici măcar scăderea procentului de inflație. Astea sunt oricum temporare. Hazul de necaz, în schimb, surclasează orice. Iar dacă ești suficient de inspirat, te apuci de scris și faci o carte din asta.

Geanina Petre a știut încă din copilărie că viața ei din Ferentari este mai interesantă decât poate să dicteze momentul; că viața din cartier înseamnă mai mult decât pe cine a luat mascații, de ce, cine a mai ieșit de la pârnaie, ce combinații se mai fac - dincolo de toate astea, erau orânduielile de reală comunitate, de solidaritate, lecțiile de viață și un soi de înțelepciune cum știa că nu mai găsește în altă parte. Așa că a început să țină un jurnal.

„Totul s-a schimbat într-o zi, când se zgâriase un CD cu Florin Salam în mașina tatei și atunci am dat pe Radio” spune Geanina. Așa, a aflat de un concurs care avea ca premiu publicarea textelor pe Vice. Și-a transformat jurnalul în povești, s-a înscris și a câștigat. Însă paginile unui website păreau, totuși, neîncăpătoare pentru amintirile ei din Ferentari. O carte era mai potrivită. A trimis manuscrisul primei edituri care i-a ieșit în cale, iar răspunsul a venit după câteva zile. „Amintiri din Ferentari” a fost publicată.

Astăzi, Geanina încă trăiește în Ferentari și e fericită. Are 10 ani de când lucrează în televiziune și câteva luni de când își transformă poveștile din carte în conținut scurt de TikTok. Eu așa am cunoscut-o și m-a cucerit iremediabil. Acum o las să vă cucerească și pe voi:

Să te cunoaștem mai bine

M-am născut direct pe modul de supraviețuire în Ferentari :)). După finalizarea liceului, am rămas la magazinul părinților vreo 2 ani, nu știam exact ce vreau să fac cu viața mea, însă susțin educația, doar să fie cu sens.. În liceu vedeam colegi buni la geografie, matematică, fizică, însă eu nu știam la ce aș putea fi bună; dar știam sigur că pentru a face lucruri mari trebuie pasiune. M-a chinuit mulți ani acest gând: care e pasiunea mea? În cele din urmă, m-a găsit pasiunea pe mine. Scrisul.

Totul a pornit din cartier, dimineața la cafea începea Gossip Ferentari :)) știam tot ce mișcă prin cartier. Acolo am învățat psihologie aplicată, nu din cărți. Când crești într-un cartier precum Ferentari înveți de mic storytelling, adică cum să povestești o șmecherie să te creadă băieții și PR de criză, adică cum să scapi dintr-o discuție doar din vorbe, fără mascați. De mică aveam o boală, trebuia să știu mereu pe cine a luat mascații, de ce, cine a mai ieșit de la pârnaie etc :)). Nu știu de ce, dar simțeam eu o chemare și mi le notam pe un caiet, așa pentru sufletul meu.

Totul s-a schimbat într-o zi, când se zgâriase un CD cu Florin Salam în mașina tatei și atunci am dat pe Radio. Fix în momentul acela, se anunța un concurs, parcă la Kiss FM. Se adresa tuturor oamenilor cărora le place să scrie. Premiul era că, dacă ești selectat, îți publici materialele pe Vice.com. Atunci mi-a picat fisa și am trimis o mostră de text. După câteva zile m-am dus ca o șefă la biroul lor și am semnat un contract cu ei.

După, am prins tupeu și m-am prezentat la primul interviu de angajare pentru un post de reporter. Nu a fost cu pregătiri de CV-uri. M-am așezat direct la masă cu redactorul șef de acolo și am început să îi povestesc de mătușile mele din Ferentari, de zici că eram la vreo cumetrie; acela era vibe-ul. Ideea e că de a doua zi am început să lucrez în TV și uite așa au trecut vreo 10 ani de când sunt în domeniu. La capitolul pasiuni, îmi place tot ce ține de motivațional și creativitate. Îmi place să citesc despre oamenii de succes, preferații mei sunt Sylvester Stallone și J.K. Rowling. Dar nu succesul lor mă stârnește, ci parcursul și obstacolele pe care le-au avut.

Pasiunea pentru scris și primul gând de a publica

Am văzut poezia din noroi, a fost ceva ce a venit din mine, nu știu să explic. Realitatea m-a atras sincer, vedeam baieții din cartier, combinatorii, aveau o înțelepciune a lor, o șmecherie curată în vorbe, deși viața îi lovea din toate părțile. Am simțit să împărtășesc publicului poveștile pentru că am vrut să schimb narativul ieftin cu care eram obișnuiți. Majoritatea jurnaliștilor vedeau doar mizeria și infracționalitatea, nimeni nu analiza umorul ăla negru, fin și solidaritatea organică dintre oameni.

Cum ai cules poveștile

Procesul a fost cea mai tare experiență, efectiv stăteam la vânzare la magazin și îl vedeam pe unchiu cum negocia un telefon, sau diferite combinații. Verii mei gestionau conflictele spontane doar din semantică și managementul tonului vocii :))

Revizitarea trecutului și efectele ei

M-am hrănit constant cu frumusețea din noroi, am crescut emoțional, spiritual. Mi-a plăcut abordarea asta în care plângi cu un ochi si râzi cu celălalt, pentru că asta e realitatea dură. Dacă le dai oamenilor doar dramă, îi deprimi, dacă le dai doar caterincă, ești bufon, dar, pentru că le-am combinate, a ieșit “Amintiri din Ferentari”.

”Amintiri din Ferentari”: de la propunere la publicare

Nu am vrut ca poveștile astea să moară pe internet. Așa că am intrat pe Google și am trimis manuscrisul la prima editură pe care am găsit-o. La nici o săptămână m-au sunat și mi-a zis domnul de acolo așa: S-a creat un haos aici în birou, s-au strâns toți editorii în jurul monitorului și erau hohote de râs la citirea textului. 

Acu partea aia tragi-comică e că manuscrisul nu a trecut prin nicio editare. Pe de-o parte e mândrie mare, înseamnă că textul a avut un magnetism nativ, dar m-a și necăjit pentru că nu au corectat semnele de punctuație. Pe stilul – unde-o pica, e bine primită.

Cum a fost primită cartea și ce efect a avut la nivel social

Miza mea a fost: în loc să dau cu subsemnatul la secția de poliție 24, am zis să dau autografe pe volume :)). Mi-am dorit să schimb titlul știrilor în care, dacă ești din Ferentari, automat ocupi subsolul de la ora 19 în care se scrie câte sticle de șampon s-au furat din supermarket. Am mutat acțiunea de la masa cu dl anchetator, direct la masa cu cititorii. Recenziile au fost mișto, dar cel mai mare compliment a fost de la un băiat deștept care a zis că cică stilul meu literar seamănă cu al lui nenicu Caragiale!

Publicarea cărții: ce a schimbat în tine

Atâta vreme cât numele meu apare pe o copertă de carte, la secțiunea de cultură, și nu într-un rechizitoriu la Secția de Poliție, eu zic că mi-am făcut treaba la nivel social.

La nivel interior, m-a făcut și mai sigură pe pașii mei. Dar dacă mă întrebați de etnie și de prejudecăți... hai să fim realiști, rasismul a existat dintotdeauna în societate și sunt conștientă că nu pot să-l șterg eu printr-o singură carte. Pentru mulți oameni e extrem de greu și de deranjant să vadă cum stereotipurile lor preferate – adică oamenii care fac parte din etnia romă sau cartiere care nu sunt atent poziționate pe scară socială – atrag acum simpatie, stimă și aplauze, nu doar mascații la 6 dimineața. Le-am dat peste cap toată matematica mentală! Sincer, indiferent ce aș face eu, câte cărți aș scrie, în ochii unora o să rămân, în esență, doar o țigancă din Ferentari. Dar știți cum e? Evoluția e selectivă! Așa că pe mine nu mă mai deranjează deloc treaba asta.

Prejudecățile față de etnia romă

Cea mai mare problemă de percepție este generalizarea asta analfabetă și lenea cognitivă a societății. Lumea suferă de o lipsă cronică de nuanțare. Pentru consumatorul mediu de media, etnia romă e privită ca un bloc monolitic: dacă unul a făcut o boacănă, gata, se aplică ștampila pe tot colectivul. Cea mai bună metodă de combatere a rasismului nu e dezbaterea sterilă, ci succesul asumat, cu zâmbetul pe buze.

Cum s-a schimbat în ultimii ani Cartierul Ferentari

S-au mai asfaltat niște străzi, luminițele de Crăciun rămân pe stâlpi și de Crăciun :)) Combinațiile au rămas la fel, adică tot mai găsești la portbagaj un parfum d-ăla bun, geopolitica mondială se dezbate în continuare la o pungă de semințe. Iar cea mai mișto parte este comunitatea. Aici e magia, în Ferentari, dacă dau mascații peste tine, dacă te lasă nevasta, sau ai o dramă, sărim toți, fie îi ținem spatele cuiva, fie plângem cu el.

Te vezi mutându-te vreodată de-acolo?

Cum să mă mut din Ferentari când aici la noi e direct Netflix :)) Doar ieși pe geam și vezi în direct drame, iubiri interzise, împăcări cu lăutari, trădări de clan etc. Ce aș face eu în Primăverii fără să aud un Făăăă, ce dor mi-a fost de tine, spus din tot sufletul. Plus că mă simt extrem de norocoasă că m-am născut aici, Ferentari este sursa mea de inspirație; poți să mă scoți din Ferentari, dar niciodată Ferentariul din mine!

Ce te-a motivat să deschizi contul de TikTok

Toată viața mea eu am ars etape și am învățat absolut totul din mers. Așa că m-am apucat de Tik Tok și am început să traduc poveștile din carte în bucăți de conținut scurt, exact cum m-a dus pe mine capul, fără scripturi de agenție. Deschiderea contului de Tik Tok a fost, în esență, un experiment pur de marketing de gherilă. Cât timp a stat cartea mea la editură, n-a avut cine știe ce succes la public. Mă frustra treaba asta și atunci am învățat o regulă de aur: dacă vrei să prinzi peștele, trebuie să-i dai momeala care-i place lui, nu ce-ți place ție.

Cartea era prea lungă pentru atenția din ziua de azi. Am luat esența, drama aia cu  caterincă, și am spart-o în clipuri de un minut. Am transformat capitolele în punchline-uri de stradă. Practic, am făcut ce nu a fost capabilă să facă editura: am adus marfa direct în fața clientului.

Ce oameni s-au strâns în jurul contului

Lumea nu înțelegea de unde am apărut. Dar după ce s-au prins de schemă, s-au strâns de zici că am deschis cel mai mare festival de sociologie aplicată din România. În primul rând, au venit bombardierii corecți. Bombardierul corect nu te minte; dacă vede că ai școala vieții, îți dă share și te susține ca pe fratele lui de sânge. În al doilea rând, s-au lipit de mine băieții deștepți, adică intelectualii ăștia din corporații care stau toată ziua în ședințe și vorbesc în engleză. Ei au găsit la mine pe pagină exact ce le lipsește lor în birourile alea: autenticitatea brută.

Am făcut o punte culturală între băieții care fac combinații pe Revolut și băieții care activează pe crypto. Deci cumva.. s-a făcut pacea mondială pe TikTok-ul meu: stă băiatul cu școala vieții în comentarii lângă ăla cu Masterat la Sorbona și amândoi leșină de râs la aceleași glume.

Al doilea volum ”Amintiri din Ferentari”

Eu când am scris prima carte am crezut că am vărsat tot ce aveam pe suflet și gata, mă întorc la viața mea. N-aveam în plan nicio parte a doua, am crezut că e un one-hit wonder, cum zic băieții din muzică. Dar apoi au urmat mesajele din partea urmaritorilor: “Băi, Geany, s-a terminat volumul prea repede, ce s-a mai întâmplat cu băiatul ăla de la scara 3? A ieșit din pârnaie?? Mai scoate material, că am citit-o într-o noapte!”.

Ce simți că ți-a rezervat 2026?

Dacă mă întrebați unde mă văd în viitor, sincer, vreau să mut scrisul pe ecranele mari. Visul meu e să fac cinematografie pe stilul lui Tarantino; omul a înțeles cel mai bine cum se combină drama cu caterinca. Ferentariul e plin de personaje care par desprinse din filmele lui, dar până acum au rămas doar în cărțile mele.

Acum vreau să le dau imagine și regie, să scriu scripturi cu dialog din-ăla periculos de bun, care să explodeze la box-office. Sunt deja în discuții cu un producător și, în momentul de față, încerc să dau viață primului meu scenariu. Așa că, dacă aveți regizori prin agenție care vor să dea lovitura, să mă caute, că am deja primele secvențe în cap.