De ce tot zicem că pisica a fost omorâtă de curiozitate, când curiozitatea nu-i face altceva pisicii decât să-i deschidă mintea? Da, curiozitatea este magică, și prin ce poate să facă, dar și prin cât de rar o întâlnim. Dacă ar fi să identificăm crima adevărată, aflăm că victima e chiar curiozitatea, sugrumată tot mai mult de social media. Vestea bună e că mai sunt și pauze de respiro care iau, uneori, forma unui doctorand în filosofie și creator de conținut (real) care îndeamnă la gândire critică.
Maria Amarinei este filosof și una dintre puținele voci din online-ul românesc care alege să-și îndeplinească datoria socială cu care a venit specializarea ei: să educe și să stimuleze (sau, uneori, să inițieze) gândirea critică a publicului larg. Iar publicul se arată chiar interesat de asta. În jurul Mariei s-au strâns oameni de-o diversitate esențială demersurilor ei; de la conspiraționiști la intelectuali de stânga, neoliberali, anarhiști ș.a.m.d.
„Cred că una dintre cele mai grave prejudecăți legate de filosofie o constituie desuetudinea ei. Trăim într-un timp al certitudinilor livrate în vortexul algoritmic la o viteză de sub 60 de secunde. Răgazul de a cântări un gând și de a lua distanță critică față de el, prudența de a argumenta înainte de a bate cu pumnul în masă sunt văzute drept burghezii spirituale specifice omului cu (prea mult) timp liber”, spune Maria.
Altfel, în paralel cu demersurile ei din social media, Maria își pregătește lucrarea de doctorat, prin care vrea să descopere răspunsul unei întrebări care ar trebui să ne preocupe toți, ținând seama de cele mai recente fenomene socio-politice din plan local: ce este mitul? Până ajungem la răspunsul ori chiar răspunsurile posibile, să o cunoaștem mai bine pe Maria:
Multă filosofie, niște fotografie și o grămadă de filme și documentare true-crime
Am absolvit programul de licență în filosofie, iar mai apoi, programul masteral „Istoria și Circulația Ideilor Filosofice” din cadrul Facultății de Filosofie, Universitatea din București. În prezent, desfășor studii doctorale în cadrul aceleiași instituții de învățământ.
În plan profesional, am încercat să îmi exercit abilitățile dobândite în cadrul studiilor pe care le-am urmat. De-a lungul timpului, am fost copywriter, social media expert, content writer, editor, colaborator pentru publicații din sfera jurnalismului cultural, scriitoare în cadrul unui proiect de rezidențe artistice. Odată cu începerea doctoratului, m-am concentrat pe cercetare și activități didactice, iar de ceva vreme creez conținut în spațiul online pe teme de filosofie și istoria filosofiei. În prezent, sunt seminaristă atât pentru cursuri ale Facultății de Filosofie, cât și pentru cursuri din cadrul Facultății de Psihologie.
În timpul liber sunt o cinefilă înfocată, o fotografă novice și o mare pasionată de literatură. Sunt dependentă de atenția motanului meu obez, cheltui probabil prea mulți bani pe produse de skincare și am o plăcere vinovată pentru documentarele true-crime.
De ce studii în filosofie
Eram în clasa a XII-a când posibilitatea de a studia filosofia a devenit o opțiune pentru mine. Mă pregăteam pentru bacalaureatul la filosofie și, astfel, l-am cunoscut pe profesorul de filosofie Doru Căstăian care mi-a câștigat admirația încă de la prima discuție. Ceva din felul lui de a fi și din modul în care se raporta critic la lume m-a determinat să vreau să îmi găsesc și eu o perspectivă proprie asupra vieții. Mereu am fost un om poate puțin prea curios, iar în filosofie am găsit această curiozitate instrumentalizată într-un mod transformator.
Cred că tocmai în asta rezidă utilitatea filosofiei: în modul în care te forțează să te privești altfel, să evaluezi și să reevaluezi critic lumea, dar și poziția ta în lume, și să te modelezi după anumite principii. Studiul filosofiei nu are o utilitate „practică” decât în termenii acestor abilități pe care tocmai le-am enumerat, abilități pe care orice persoană ar trebui să le aibă.
Ce înseamnă să fii filosof în 2026
Cred că e important să răspund la această problemă regionalizând coordonatele în care este ridicată. Să fii filosof în România anului 2026 înseamnă, în primul rând, să îți recunoști și să îți îndeplinești datoria socială pe care un gânditor o are. Datoria aceasta se manifestă pe mai multe planuri: de la datoria de a educa tinerii, la a învăța publicul larg să își exerseze gândirea critică și, mai apoi, la a te poziționa în mod deliberat și categoric față de problemele socio-politice curente.
Bineînțeles, filosoful, în mod universal, are și datoria să cerceteze, să extindă cunoașterea, să publice lucrări de specialitate ș.a.m.d. Punctul nevralgic al discuției îl constituie tocmai acest plan din urmă care este prioritizat de cei mai mulți, în detrimentul scoaterii filosofiei în afara mediului universitar, ceea ce contravine rolului filosofului după cum a fost el subliniat încă din antichitate. Filosoful are, finalmente, aceeași responsabilitate publică de la începuturi. Nu cred că parametrii discuției s-au schimbat prea mult de când Socrate ieșea în agora să educe tinerii prin dialog.
Ce înțeleg (greșit) oamenii despre filosofie în prezent
Cred că una dintre cele mai grave prejudecăți legate de filosofie o constituie desuetitudinea ei. Trăim într-un timp al certitudinilor livrate în vortexul algoritmic la o viteză de sub 60 de secunde. Răgazul de a cântări un gând și de a lua distanță critică față de el, prudența de a argumenta înainte de a bate cu pumnul în masă sunt văzute drept burghezii spirituale specifice omului cu (prea mult) timp liber.
Filosofarea ni se prezintă ca fiind la îndemână pentru oricine, oricând, eventual la un pahar de vin cu prietenii într-o seară fierbinte de vară și cam atât. Nu mai considerăm că asceza e crucială pentru emiterea de judecăți, că opiniile noastre au și ele o existență a lor, distinctă de a noastră, că apelul la autoritate este, în cele mai multe cazuri, o capcană în care ne îngropăm interioritatea. În toată această ecuație ceea ce se pierde nu este doar conglomeratul de particularități care ne constituie ca indivizi, ci și șansa de a mai experimenta lumea în mod intim, autentic, profund.
Studiile doctorale și întrebarea la care te pregătești să răspunzi
Cercetarea mea doctorală pleacă de la întrebarea „ce este mitul?” pentru a ajunge la extinderea modului de înțelegere a actului interpretativ. Mi-am propus, pornind de la felurile în care gândirea mitică se manifestă în spațiul românesc, să elaborez o posibilă hermeneutică a performativității.
Practic, mitul îmi servește în această cercetare drept mijloc de chestionare a metodologiilor hermeneutice de secol XX pentru a extinde în marginea lor o teorie care să dea seama de interpretare ca punere-în-act.
Cum se împacă studierea filosofiei cu repezeala capitalistă
Studiul filosofiei nu se află niciunde pe harta cognoscibilă a lumii în care trăim. Când utilitatea este înțeleasă strict în termenii producerii (rapide) de capital, preocuparea pentru istoria gândirii este văzută mai degrabă ca o bagatelă. Totuși, chiar și în acest climat vitregit de reverența pentru cultură, afirm în continuare necesitatea acumulării de abilități cognitive precum cele antrenate de studiul filosofiei: curiozitatea epistemică, investigarea, chestionarea, prudența intelectuală, comprehensiunea perspectivelor divergente, argumentarea ș.a.m.d. Cred că aceste abilități se vor dovedi mai relevante ca oricând pentru această nouă metamorfozare prin care trece piața muncii în prezent datorită ascensiunii Inteligenței Artificiale.
În ceea ce mă privește, simt că am avut enorm de câștigat atât pe plan personal, cât și pe plan profesional alegând această cale. Cred că lumea se desfășoară în multiplele ei pliuri într-un mod distinct pentru mine decât pentru alții. Aceasta, însă, este și cauza unui anumit grad de izolare socială neintenționată. Dacă am pierdut ceva studiind filosofia, a fost capacitatea de a mă mai putea adapta spontan exact în această lume. Recunosc că mă trezesc deseori regretând incapacitatea mea de a mai „consuma” viața, de a o mai trata ca pe un dat, însă nu aș da drumul pe care l-am parcurs pentru nimic.
Ce ai descoperit despre oameni
Îmi este deosebit de greu să fac afirmații generale despre oameni, probabil tocmai datorită fundalului intelectual de pe care vin. Voi răspunde, totuși, afirmând că am descoperit că există o majoritate care va alege întotdeauna confortul cald al ignoranței. Ce e de subliniat aici este aspectul dimensiunii volitive: nepăsarea este o alegere care, ca orice alegere, trebuie respectată. În alte cuvinte, nu poți educa oamenii cu forța.
Convingeri confirmate și demontate
Adevărul e că toate convingerile mi-au fost demontate de filosofie. Chiar dacă ulterior am revenit la anumite opinii, felul în care m-am întors la ele a fost complet distinct de poziționarea mea inițială. Convingerile pe care le am acum sunt mult mai puține, însă bine fundamentate și deschise oricând către o reevaluare critică.
O schimbare fundamentală în modul în care gândești
Ideea nietzscheană privitoare la afirmarea dionisiacă a vieții a fost cea care m-a determinat să mă raportez altfel la propria viață. Trăirea dionisiacă nu se referă la beția plăcerilor, după cum s-a constituit prejudecata culturală în imaginarul colectiv. Nietzsche este primul care reiterează statutul și rolul zeului Dionysos în cultura greacă tocmai pentru a-i integra reprezentarea originară în filosofia sa.
Astfel, afirmarea dionisiacă a vieții presupune o avântare în „trăit”, cu tot ceea ce presupune actul de a trăi: bucurii și suferințe, recunoscute, acceptate și asumate ca atare. Întorcându-mă acum la felul în care am fost afectată de această idee, am învățat să îmbrățișez și perioadele de durere din viața mea, fără să încerc să mă scot cu grabă din ele. Am ajuns să fiu recunoscătoare și pentru lacrimi, nu doar pentru râsete. Cred că acesta este un pas foarte important în procesul de maturizare, iar fără Nietzsche la timpul potrivit, nu aș fi ajuns să fiu adultul care sunt astăzi.
Bătălia dintre convingeri și certitudini și vulnerabilitatea la dezinformare
Paradoxul în care cred cu tărie este că tocmai reflexul expunerii imediate la informație este cauza pentru care devenim victime ale dezinformării. Ne-am obișnuit cu comoditatea adevărului aflat la un search distanță. Lipsa de efort sedimentată astfel, ne-a făcut să fim ignoranți cu privire la sursele de unde ne extragem informația și precauția de a-i verifica veridicitatea înainte de a o da mai departe. Acest fenomen duce inevitabil la violență discursivă, în special în mediul online, unde toată lumea „știe”, însă nimeni nu verifică ceea ce știe.
Întrebarea la care te întorci cel mai des
Cele mai multe angoase le-am avut cu privire la sensul vieții, oricât de fad și răsuflat ar suna acest răspuns. Ca hermeneută, sunt adepta perspectivei conform căreia derivăm sensul din interpretare, însă tocmai pentru că m-am găsit în ipostaza de a-mi interpreta propria viață printr-o pluralitate de perspective, în funcție de vârsta și locul în care m-am aflat, mi-e greu să afirm un sens determinat al vieții. Acum vorbesc strict despre propria mea viață. Un răspuns general valabil la această întrebare mi s-ar părea și mai dificil de enunțat.
Ce sperie mai tare: să nu găsim răspunsul sau să nu existe unul?
Există în istoria gândirii această idee deosebit de frumoasă pe care o moștenim de la antici, conform căreia nu destinația contează, ci drumul parcurs. Cred că nu ar trebui să fim speriați să nu găsim răspunsul, atât timp cât îl căutăm și ne bucurăm de această căutare. Să descoperim că nu există un răspuns înseamnă finalul călătoriei, sfârșitul căutării, încetarea exercitării puterii de a mai pune întrebări, iar acesta e un gând înfiorător.
Conținut online pe teme filosofice: ce te-a motivat
Sinceră să fiu, ideea de a începe un dialog filosofic în online a pornit dintr-o nevoie emoțională stringentă de conectare. Mă aflam într-o perioadă în care, din vina unor complicații de sănătate, nu puteam ieși din casă pentru a socializa pe cât de mult îmi doream. Din nevoia de a purta dialoguri, am deschis camera și am început să pun întrebări din zona filosofică. Am fost foarte plăcut surprinsă să văd entuziasmul cu care mai multe persoane mi-au acceptat invitația la dialog.
Între timp, am descoperit că există o curiozitate vie cu privire la istoria filosofiei și am început să filmez aceste foarte scurte rezumate despre conceptele centrale ale anumitor gânditori. Am început să problematizez, nu doar să ridic întrebări, să ofer posibile răspunsuri pe care să le argumentez, tocmai pentru a determina cât mai multe persoane să se implice activ în actul critic.
Ce reacții și tipologii de oameni ai atras până acum
Cred că oamenii care mă urmăresc în online au o singură trăsătură comună: sunt persoane curioase. În rest, pot spune că am un public extrem de divers. Am primit de-a lungul timpului reacții de la persoane cu direcții de gândire complet opuse, de la conspiraționiști la intelectuali de stânga, neoliberali, anarhiști și lista poate continua. Mă bucură pluralitatea perspectivelor pe care oamenii le împărtășesc cu mine în online și sunt foarte recunoscătoare pentru asta. Sunt și mai recunoscătoare când aceste perspective sunt argumentate minuțios. Am avut într-adevăr o surpriză să văd că există atâția oameni în spațiul online românesc care simt nevoia de dialog pe teme culturale.
Deschiderea cu care inițiativa mea a fost întâmpinată a fost una dintre cele mai plăcute surprize pe care le-am avut în ultimul an. Din seria surprizelor mai puțin plăcute, violența online a apărut foarte devreme. M-am trezit forțată deodată să mă obișnuiesc cu comentarii în care nu ceea ce spun este obiectul criticii, ci eu ca femeie prezentă în spațiul public. Mi se pare deosebit de provocator să te expui online astfel, într-un climat virtual și social care nu normează în niciun fel comportamentele online. Încerc, însă, să mă concentrez pe lucrurile frumoase care se întâmplă ca urmare a activității mele de pe social media.
Ce influențează alegerea temelor discutate
Încerc să lucrez după un program tematic binar. Pe de o parte, fac conținut despre temele care sunt de interes pentru mine într-o anumită perioadă, în funcție de lecturile mele recente. În această categorie intră și conținutul pe teme de istoria filosofiei. Pe de altă parte, sunt atentă la evenimentele care au loc în spațiul socio-politic și deriv conținut filosofic din ele, propunând o cheie determinată de citire, interpretare sau încadrare tematică a acestora.
Ce așteptări ai de la demersurile tale pe social media
Așteptările pe care le am țin, în primul rând, de mine. Îmi doresc ca până la finalul anului să îmi deschid un canal de YouTube pe care să pot elabora în marginea temelor care mă interesează. Vreau să continui seriile „Istoria Filosofiei Reloaded” și „Doza de gândire critică” de pe Instagram și TikTok, însă am în plan încă două serii despre anumite sectoare socio-culturale pe care le voi aborda filosofic.
În ceea ce privește așteptările care nu sunt determinate exclusiv de acțiunile mele, îmi doresc foarte mult să asist la o creștere a numărului de persoane care fac conținut în zona culturală, cea civică și cea socială. Sper ca, în parte, demersul meu să inspire și alte persoane din sfera intelectuală să popularizeze și să promoveze cultura folosind aceste platforme online.
Un ghid de supraviețuire pentru un filosof în 2026
„Ai, n-ai mingea…”.
Filosofi / cărți pentru antrenarea gândirii critice
Orice carte de filosofie antrenează inevitabil gândirea critică, atât timp cât este parcursă cu meticulozitate. Dacă ar fi să recomand un titlu pentru început, ar fi „Eseu despre om” de Ernst Cassirer.
Un slogan al filosofiei în 2026
Îl voi cita pe Ortega y Gasset aici și voi spune „Yo soy yo y mi circunstancia”.
