Când viața îți dă lămâi, fă-ți o limonadă și bea-o repede, că ai treabă. Dacă ești ca Aura Badiu, înseamnă că deja te așteaptă ceva nou la următoarea cotitură. Cu mintea deschisă și cu un melanj de origini - germane, poloneze, ucrainene, italiene - Aura a trecut printr-o mulțime de preocupări. De la design interior la învățământ, de la muzică la etica în marketing, de la curiozitate la intuiție. Intuiția ei a luat forma unei pasiuni pe care o avea demult, dar pe care o adormise pentru câțiva ani buni. Până într-o zi, la birou, când a fost nevoie să contribuie la o acțiune caritabilă de strângere de fonduri. Așa că pasiunea s-a trezit și a luat forma unui atelier ad-hoc de colaj.
Așa s-a născut și grupul de colajiști, RACOLAJ; o mână de oameni care s-au cunoscut la acel atelier întâmplător și care au rămas, ani la rând, parte dintr-un proiect care, pe cât de mult se bazează pe improvizație, pe atât de mult încearcă să aducă niște schimbări concrete. Și au adus. La nivel național, arta colajul a primit o vizibilitate mult mai mare. Avem tot mai multe expoziții, grupuri noi de colajiști, precum Romanian Collage Collective, și dovada că până și companiile de stat pot fi mai deschise la proiectele de artă.
Aura și membrii RACOLAJ au în desfășurare expoziția mobilă Compostor, în colaborare cu Tursib, compania de transport public din Sibiu, în care au expus, în interiorul autobuzelor, peste 140 de printuri, după 50 de colaje originale. Pentru cine e sau ajunge prin Sibiu lunile astea, există și o listă a autobuzelor decorate. Altfel, să aflăm povestea Aurei și a grupului RACOLAJ:
Background: diversitate cu fundal de muzicuță
Diversitatea e backgroundul meu.
Sunt născută în Sibiu, dar am origini amestecate: germane, poloneze și ucrainene din Bucovina, o bunică unguroaică din Sibiu, un bunic din Muntenia și niște urme italienești. Cred că de aici mi se trag curiozitatea și nevoia de a privi din mai multe unghiuri.
Umorul mi s-a părut mereu cea mai cinstită unitate de măsură a realității. Iubesc muzicuța și acordeonul, dar ele sunt, de fapt, un pretext pentru improvizație. Pe lângă colaj analog, fac desene minimaliste conceptuale în cariocă, care ajung print sau paste-ups.
Am studiat Litere și Arte, am lucrat în design interior și în învățământ ca profesor, iar din 2011 îmi fac de cap cu etică în marketing. Da, publicitatea poate fi extrem de personală și etică.
Privind geometria din design interior și literatură, văd… au mai multe în comun decât pare: forma cu funcție și funcția care își cere forma. Și pot spune că educația e cea mai solicitantă meserie pe care am practicat-o.
Privind în urmă, îmi dau seama că n-am avut niciodată un plan foarte rigid. Intuiția, curiozitatea și disponibilitatea de a spune „da” experiențelor neașteptate au desfăcut evantaiul experienței. Fiecare schimbare de direcție mi-a folosit, mai târziu, în alta.
Colajul a fost o întâmplare care acum mă urmează ca umbra. M-a adus lângă oameni cu care fac clic ușor, unde nu mă simt diferită sau străină.
La fel și muzica. Pentru mine, asta e una dintre cele mai curate forme de euforie: unisonul.
Ce te-a atras către arta colajului
Târziu am înțeles ce este, de fapt, colajul. O tehnică simplă, decupezi și lipești, dar cu o stare foarte specifică în spate: joacă, ironie și autoironie, un antidot la dramatism și victimizare.
Nu ai cum să minți sau să mimezi. Cere spontaneitate, zero planuri, alegeri subiective și asocieri care țin strict de istoria personală. Sensul se naște pe parcurs. E mai întâi o întrebare și abia apoi un răspuns. Un experiment înainte de a deveni rezultat. Mi se potrivește mănușă.
Ce ador e că sensul se naște pe parcurs sau abia la final, dacă mai ai răgaz să privești ce s-a întâmplat. La fel ca în viața trăită cu sete. E amuzant, revelator.
Cum am descoperit colajul? Știu doar că nu l-am căutat. Când eram copil făceam colaj fără să știu că se numește așa. Lipisem chei și imagini pe un carton. Era o confesiune pentru lumea mea interioară. Nimic mai mult, exprimare ca la orice copil care nu-și găsește cuvintele. Am uitat complet episodul ăsta până în 2018.
A reapărut ca un experiment și, cumva, ca un „backup plan”. Din seninul subconștientului.
La un moment dat, la job se organiza o strângere de fonduri caritabile și trebuia să contribui cu ceva. Am uitat, nu eram pregătită cu nimic material, așa că mi-a venit brusc ideea unui atelier de colaj. Am improvizat. Nu mai făcusem de ani buni, dar între timp aflasem despre tehnică din documentarul lui Alexander Nanau despre Ion Bârlădeanu. A venit firesc. Realități care ne marchează țâșnesc la nevoie. Am încrederea asta…
Din acel atelier a rămas o mână de oameni: Claudia Ramba, Bogdan Gal, Cristina Dinulescu. S-a alăturat și Dan Albu. Organic. Primii membri…
Grupul care s-a format atunci avea nevoie de acea stare de joacă și apartenență. Nimeni nu se mai desprindea. Și așa au apărut „atelierele deschise”. Venea cine afla, rămânea cine voia.
Așa s-a născut un nucleu de aproximativ 10 oameni, cu o chimie rară, armonioasă. Suntem din medii profesionale diferite: tâmplărie, astronomie, protecția muncii, comunicare, kinetoterapie, electronică, elevi etc.
Eu, care imi spun AURA etc. (pentru că aici sunt doar eu), Claudia Ramba, Cristina Geană, Dan Albu, Iulia Ursa, Aron Balteşiu, Gabriela Enache, Maximilian Ștefănescu, Magda Ienci, Florentin Logigan, Catrinel Dragomir şi cei care s-au retras dar au rămas cu ochii pe noi: Bogdan Gal, Ștefan Sava, Cristina Dinulescu, Silvia Paizan.
De-a lungul anilor, lumea a trăit momente personale foarte grele, dar aici era o lume paralelă, un fel de Delta Dunării, unde timpul se oprește… Ștefan Sava, unul dintre membri, ne-a spus la un moment dat: „Atmosfera e ca la facultatea de arte în zilele bune”. Se râde, se bea vin şi borş, se tace, eşti liber.
Colajitul: proces, intenție și impact
Colajul e ca o călătorie pe cont propriu: deschizi o revistă și te urci într-un tren sau autobuz fără camarazi sau familie. În timp ce „călătorești”, ești mai alert, mai prezent. Ştiti cum e? Lipești cum simți, cum te-a învățat viața că e frumos sau util.
E un experiment care merită, un fel de a trăi fără pregătiri. Ce poate ieși din asta? Întâi experimentezi, apoi înțelegi. În colaj nu prea există ideea de „eșec”, pentru că nu ești validat ca tehnician, ci ai o întâlnire cu tine ca om. Și cine poate contrazice asta?
Triggerele sunt elementele decupate din reviste, oamenii din jur… oamenii din jur. Și poate cel mai important: nimeni nu te poate contrazice acolo. Pentru că nu e despre corect sau greșit.
Am ales instinctiv colajul analog. Avem destul colaj virtual în minte (mai ales în vis)... Într-o furtună virtuală de ecrane, el te aduce înapoi în spațiul „carne și oase”. E palpabil. E alt animal. Îl poți atinge, îl poți îmblânzi. Şi, în al doilea rând, reciclăm, facem upcycling, e pe principiul nostru de economie circulară. E cinsit aşa…
Procesul de colajit e mișto… Te plimbi printre elemente familiare și le pui în relație fără să fi știut dinainte că au legătură între ele. La final, devine aproape un act de auto-observare: vezi ce a gândit mintea ta fără să-ți ceară voie. E amuzant. Uneori, surprinzător. Alteori, ușor șocant.
Am observat ceva curios. Adolescenții iubesc momentul decupării. Copiii adoră lipitul. Adulții le iubesc pe amândouă, dar caută sensul la final.
Unii sunt urmăriți de umor, altii de ironie, alții de senzualitate. Eu, la fel ca Gabi Enache din grup, sunt urmărită de tabuurile sociale și de propriile mele tabuuri. Le desfac acolo, ca un copil care desface o jucărie ca să vadă cum funcționează.
Colajul e spontan și rapid. O prietenă pictoriță mi-a spus odată: „uau, ce repede vă mișcați voi, RACOLAJ”. Și chiar așa e, nu e planificat, e brut, fără așteptări fixe.
Când lucrez, uneori ascult podcasturi și îmi vin câte 4–5 colaje deodată, ca și cum aș pune masa pentru mai multe persoane. Decupez și apar fire roșii diferite care se leagă singure.
Ideea grupului RACOLAJ
Nu am pornit un proiect în sensul clasic. RACOLAJ s-a născut organic, dintr-o întâmplare fericită, povestită mai sus. Nu s-a născut într-un mediu artistic. Am căutat un spațiu de întâlnire în afara unei bucătării de firmă. Zuzana, de la Pamira Sibiu, ne-a deschis ușa atelierului ei, e un fel de naşă a grupului, nu putem uita. Am revenit acolo după câţiva ani, pentru că e acasă. Nu uiți oamenii care te ajută la început, când ești nimeni.
Acolo am descoperit, împreună cu grupul RACOLAJ, starea de colaj. Ce se întâmplă când nu există lecții, ci doar proces. Ce înseamnă un ludic fără jenă. Erau ateliere deschise oricui. Lumea aducea lume. Unii au venit, alții au plecat, unii am rămas.
Am continuat să ne vedem, nucleu de 10. Să tăcem câte 3 ore la aceeași masă. Să lucrăm fiecare în ritmul lui. La un moment dat, într-o parcare, ne-am dat seama că „racolăm” oameni. Cineva a spus: RACOLAJ. Am râs și așa a rămas.
În ianuarie 2023, am avut prima expoziție, StratSubStrat, la Artă NonStop, un spațiu independent din Sibiu. Nu ne așteptam ca lumea să stea până aproape de miezul nopții, în stradă, pe frig, cu noi.
Nu ştiam că am trezit curiozitate.
Eram deja un grup de prieteni cu o conexiune mentală rară, unde fiecare venea cu propriul experiment, iar ceilalți spuneau aproape instinctiv „da”.
Au început să apară invitații din partea ONG-urilor, expoziții, colaborări și proiecte sociale.
Am înțeles ce înseamnă puterea grupului. Și că în singurătate nu am fi avut libertatea de a face toate astea, că în grup apare energia de a face ceva posibil.
Astăzi ne interesează pe lângă atelierele noastre și să pornim conversații. Să folosim colajul pentru teme care nu sunt întotdeauna ușor de discutat.
Noii membri și popularitatea artei colajului
Membrii RACOLAJ s-au alaturat foarte rapid, imediat după pandemie.
AURA etc., Claudia Ramba, Cristina Geană, Dan Albu, Iulia Ursa, Aron Balteşiu, Gabriela Enache, Maximilian Ștefănescu, Magda Ienci, Florentin Logigan, Catrinel Dragomir, Bogdan Gal, Ștefan Sava, Cristina Dinulescu, Silvia Paizan.
Grupul era haios și sincer, postam viața noastră gol goluţă, ca un jurnal de bord, cu puţine rețineri. Ne-au contactat colajişti din toată țara, singulari.
La scurt timp, în acelaşi an, colajiştii de la București s-au organizat și ei. Mai mult, au avut viziunea de a îmbrățișa toți colajiştii din România în Romanian Collage Collective, cu podcasturi şi un festival dedicat.
Cei din Alba Iulia sunt acum și ei "Decolaj și alte avioane", grupul local.
S-a stârnit o mișcare a colajului românesc…
Principalele teme pe care și le propune RACOLAJ
1. Relația dintre imagine/obiect și text, felul în care acestea se întâlnesc și reinterpretează trecutul cu ochii prezentului.
Un exemplu a fost colajul gigant 3D din „Curățenia de primăvară”, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, curatoriat de Alexandra Runcan. Am ales obiecte personale puse în simbioză, obiecte personale păstrate de-a lungul timpului devenite acum retrospective, povești de familie și de existență, un exercițiu de revendicare a trecutului prin ochiul fiecăruia de azi. A fost un proiect care a stârnit mult feedback uau și ne-a arătat că putem schimba firul epic al modului în care ne raportăm la memorie.
2. Anul acesta, o altă temă a fost introspecția expusă public. Am lucrat, ca grup, la un colaj de mari dimensiuni pentru ediția aniversară Este Film Festival. Procesul nostru intim a devenit public: frustrări, râs, oboseală, entuziasm, totul s-a văzut. Era prima dată când lucram împreună și puteam simți stilul fiecăruia întâlnindu-se cu al celuilalt. Iar cireașa de pe tort a fost întâlnirea cu doamna Irina Margareta Nistor, care a intrat și ea în colaj.
3. Şi acum, cu Compostor, mesaje vizuale individuale, în autobuzele din Sibiu, în parteneriat cu Tursib S.A. și Tello Mobile.
Se întâmplă pentru prima oară în Europa de Est. Ne-am propus să declanșăm în rutină… stări, curiozitate, umor… pe mijloace de transport în comun aflate în circulație. Intenția este aici democratizarea colajului ca formă de exprimare. Practic, „servim” neașteptatul pe tava cotidianului.
Care sunt cele mai de impact proiecte de până acum
Cred că fiecare proiect a mutat puțin granițele locului în care poate exista colajul ca formă de exprimare sensibilă.
„Foc Interior 2.0”, prezentat în cadrul Street Art Festival 2024, cu colaje de mari dimensiuni expuse în Piața Mică din Sibiu, a fost printre primele intervenții de acest fel în spațiul public. Fiecare membru și-a descris vizual propriul foc interior, invitând trecătorii să și-l descopere pe al lor. A fost mult fotografiat și apreciat, dar a stârnit și ceva controverse în rândul conservatorilor. O lucrare a fost furată și nu vom şti dacă a fost din pasiune sau… placaj tentant.
Tot în Piața Mică am expus traducerea noastră vizuală a 50 de cauze sociale înscrise în Maratonul Internațional Sibiu, în cadrul expoziției „Artă și empatie”. Era pentru prima dată când poveștile ONG-urilor erau interpretate de colajiști, iar colajul devenea un instrument de empatie și dialog comunitar.
În 2025, am experimentat traducerea colajelor în sunet și dans prin „Sun(t) bine, mersi!”, un pionierat artistico-științific inițiat de astronomul Magda Ienci din RACOLAJ și prezentat în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, în colaborare cu Radu Ciorogariu și studenții de la Artă Teatrală din cadrul ULBS. A fost un experiment multidisciplinar care a ridicat multe sprâncene tocmai pentru că era ceva nou, dar a fost felicitat pentru ambiția proiectului și ineditul colaborării.
Dacă există vreo schimbare pe care cred că am adus-o, aceasta este faptul că am scos colajul din cercul lui obișnuit și l-am pus în dialog cu strada, cu cauzele sociale, cu teatrul și cu oamenii care poate nu ar fi intrat niciodată într-o galerie.
Expoziția de colaje Compostor
Compostor pornește de la o întrebare simplă: ce se întâmplă dacă arta contemporană nu te mai așteaptă într-o galerie, ci urcă în autobuz cu tine?
Este prima dată în Europa de Est când arta contemporană circulă pe autobuze active. Prin această intervenție artistică conturată în 2025, grupul RACOLAJ propune o formă de „respirație vizuală” în infrastructura urbană: clipe de pauză, meditație sau zâmbet în timpul deplasărilor cotidiene. Colajele devin declanșatori de stare, între introspecție, entuziasm și curiozitate. De la joc vizual și ironie subtilă, până la imagini poetice ale realității urbane și întrebări existențiale.
Acum sunt în autobuzele din Sibiu peste 140 de printuri de dimensiuni mari după 50 de colaje analog RACOLAJ. O parte dintre originale au fost incluse in FITS 2026, și au putut fi văzute de publicul de teatru la Sala Canvas din Sibiu.
Sperăm să revitalizăm spațiul public, să stimulăm interacțiunea socială și să transformăm călătoria cotidiană într-o experiență altfel.
A început la o discuție de grup cu o imagine dintr-un avion. :)
De la "Ce fain ar fi să vedem asta în Sibiu!” până la lansare a durat mai mult de un an, cu hopuri.
Tursib, operatorul local de mijloace de transport, a spus un „da” ferm ca la starea civilă, imediat, extrem de entuziasmat. Am descoperit o instituție deschisă și profesionistă, deşi nu aveau nicio garanţie din partea noastră.
Ce a însemnat pregătirea expoziției
Suntem diferiți și avem mesaje diferite pentru cei din jur, așa că fiecare și-a ales lucrările în funcție de ce avea de spus în spațiul public. Teme diferite.
Curatoriat? Noi. Aluatul pana la print? Noi.
Colajele originale au fost scanate, apoi prelucrate pentru tipărire de trei dintre noi din RACOLAJ. A fost un proces de luni întregi. Nu știam mare lucru la început, dar am învățat din mers, pentru că nu mai puteam da înapoi.
Am lucrat cu calculatoare care se blocau constant, cu multă frustrare, dar paradoxal, cu cât creștea frustrarea, cu atât creștea și entuziasmul reușitei.
Cum am reușit să o punem în practică
Buget? Zero. Am făcut calcule, apoi am coborât cu picioarele pe pământ. Aveam entuziasmul, ideea și portofoliul, dar nici energia financiară, nici un manual cu instrucțiuni pentru a pune în practică un proiect atât de amplu. Așa că am început să căutăm aliați.
Primul „da” a venit de la Tello Mobile, o companie cu rădăcini în Sibiu și tentacule în toată lumea, care a făcut posibil proiectul prin sprijinul financiar. Asociația CreativAct ne-a oferit expertiza administrativă de care aveam nevoie, iar XPrint Design a intrat cu noi în nebunia printurilor și a colantării, zi și noapte.
Restul am făcut in-house: pregătirea colajelor pentru print și strângerea de fonduri.
Acesta este, de fapt, proiectul unei comunități. Oamenii care ne urmăresc au donat imediat ce au aflat ce vrem să facem (un mare MULȚUMIM pentru ei toți). Ni s-au alăturat și două branduri locale mici și autentice: Din Mărginime și Atelier Good Wood.
Montarea în autobuze
Zi și noapte, timp de o saptama și mai bine….
A urmat partea cea mai spectaculoasă: peste 140 de printuri de mari dimensiuni, după 50 de colaje originale, au fost montate în autobuzele din Sibiu. Dintr-odată, o galerie întreagă a început să circule prin oraș.
Așteptam fiecare #collagehunt #arthunt și fiecare fotografie de la călători ca o gură de apă după zile de mers în deșert.
Cum a fost primită expoziția mobilă
Nu avem încă o imagine completă, pentru că expoziția e la început. Cred că răspunsul adevărat îl vom putea da peste câteva luni, în toamnă.
Ce pot spune este că noi ne-am pregătit mai degrabă pentru reacții dure, hate. Ne-am imaginat că vom auzi: „Avem alte priorități”, „Ce caută prostiile astea în autobuz?” sau „De ce nu se investește în altceva?”.
În schimb, primele reacții au venit dintr-o direcție complet diferită. Oamenii au început să ne trimită fotografii din autobuze, să ne spună pe ce linie au găsit un colaj sau să ne întrebe unde sunt și celelalte. Așa că Tursib a publicat un grafic cu autobuzele unde circulă colaje pe site-ul lor oficial. Pare că s-a născut un fel de art hunt.
Lume care nu a mai fost de mult cu autobuzul, unii chiar de 10-20 de ani, ne spun că e o ocazie bună să fie nostalgici acum să-şi inițieze copiii.
Pentru mine, cea mai frumoasă reacție de până acum este că oamenii au observat. Într-o lume în care trecem unii pe lângă alții cu ochii în telefon, faptul că cineva ridică privirea, fotografiază și trimite mai departe mi se pare deja un început.
Dacă asta va rămâne sau dacă se vor naște alte discuții, vom vedea. Sperăm ca și alte instituții să deschidă ușa unor inițiative fără precedent, unor experimente similare, cu același curaj cum au făcut-o cei de la Tursib.
Ne dorim să deschidem un dialog despre cum putem reduce granițele dintre sensibilitate și viața de zi cu zi. Despre drum ca experiență de întâlnire și descoperire, nu doar ca simplă deplasare. Și despre nevoia unor spații neconvenționale în care artiștii să poată aduce mai aproape universul lor și să îl împărtășească într-un mod accesibil și autentic.
Ce urmează
Urmează un picnic în parc. Depănăm impresii, povestim ce ne-a surprins, ce a mers, ce n-a mers și, mai ales, fiecare își spune ce își dorește pentru sine și pentru grup.
RACOLAJ a crescut organic și cred că asta vrem să păstrăm. Proiectele mari au apărut aproape întotdeauna dintr-o conversație, o glumă sau o provocare care, la momentul respectiv, părea peste puterile noastre.
Ca regulă, ne place să ridicăm puțin ștacheta unii pentru alții. Să încercăm ceva ce n-am mai făcut, să colaborăm cu oameni din alte domenii și să scoatem colajul din locurile în care te-ai aștepta să-l găsești. Dacă un proiect ne sperie puțin, de obicei înseamnă că merită încercat.
Cred că asta urmează și după Compostor: mai puțin dorința de a repeta o rețetă și mai mult curiozitatea de a vedea unde ne poate duce următoarea idee.
