Cornelia Lateș, absolventă de top a promoției 2026 Școala ADC, a căutat mereu contexte în care să poată învăța, evolua și să aibă ocazia să pună în practică ce știe mai bine. Voluntariat, practică, joburi, școli, cursuri online de design. A urmat Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din Cluj-Napoca, Art Director's Club (ADC) și School of Big Ideas (SOBI).
"Până la primul job, nu am știut că pot fi plătită pentru asta. Mereu mi-a plăcut să fac desene, să scriu copy-uri quirky și să fac lucrurile să arate cool. M-am decis să merg mai departe cu asta și, la facultate", povestește Cornelia.
O enervează prejudecățile față de Gen Z, crede că generația ei e muncitoare și dorește să arate ce poate. Cum și-a făcut loc în industria creativă, care au fost primele lecții creative, de unde a învățat, povestește Cornelia în rândurile de mai jos:
Mereu desenam cel mai frumos titlu pentru lecțiile de la școală și la 17 ani am pus mâna prima oară pe o tabletă grafică. N-am știut cât de mult o să conteze asta. Un an mai târziu, am primit un mesaj de la Ana Burcea și așa am ajuns la Dploy Agency. Apoi a urmat Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) din Cluj-Napoca, Art Director's Club (ADC) și School of Big Ideas (SOBI). Din toate am învățat, dar, la fel ca în cazul tabletei, n-am știu cât de mult o să conteze ADC și cât de multă vizibilitate o să îmi aducă. Am trecut de la schițe pe caiete la campanii cross-media, iar la finalul cursului am primit propuneri de joburi.























