Într-o expoziție, vedem lucrările, artistul și, uneori, curatorul. Mai rar ne gândim la oamenii care țin toate firele proiectului împreună, de la primele discuții și până în ziua în care publicul începe să-i treacă pragul. Alexandra Mihali, directoarea artistică a Transilvania | Extravaganza, a fost unul dintre acești oameni. Curatoare și manager al programului curatorial la Galeria Posibilă, Alexandra vorbeștedespre munca din spatele celei mai ample expoziții dedicate lui Ștefan Câlția, despre cum transformi o clădire abandonată într-un spațiu pentru artă și despre ce înseamnă, de fapt, să construiești o experiență pe care oamenii o iau cu ei după ce pleacă.
Ce face, de fapt, un director artistic
A fost un rol nou și pentru mine și pentru configurația unei echipei formate special pentru acest context, în care am căutat să reformulăm o serie de poziții în funcție de rolurile pe care le aveam, în special din interiorul echipei Galeriei Posibilă și a Fundației Ștefan Câlția.
Așadar, în acest nou rol, am îmbinat moduri de lucru care țin de coordonare și curatorial, unde am ținut cont de o cercetare constantă a operei artistului pe care am putut să o împărtășesc și să o aplic în diferitele momente din implementarea proiectului. Iar aici am lucrat îndeaproape cu Ana Liță, care are în grijă inventarul lucrărilor lui Ștefan Câlția, în cadrul fundației, un mod de lucru care permite o accesare facilă a datelor necesare cercetătorilor și curatorilor în selecția și așezarea în spațiu a lucrărilor.
Pot să spun acum că rolul acesta ține mult și de (contribuția la) medierea deciziilor din echipă, undeva la intersecția nevoilor de management, de strategie, curatoriale și deloc în ultimul rând, ale artistului; pe de o parte a expoziției din punct de vedere estetic și curatorial, pe de altă parte a felului în care cele trei instituții care îl reprezintă pe artist (Fundația Ștefan Câlția, Galeria Posibilă și Galeria Artep) își doresc să fie prezentat, prin ce parte din opera și procesul său de lucru să fie evidențiat, dar, nu în ultimul rând, în relație cu resursele de timp, financiare și umane. Am fost implicată în stabilirea și luarea deciziilor macro ce țin de construcția expoziției și a proiectului, de comunicarea acestuia, ascultând foarte mult și oferind expertiză și feedback.
Având o expoziție curatoriată de un curator cu o privire nouă și necesară, Liviana Dan, tot la nivel strategic, am considerat aceasta o oportunitate foarte bună de aprofundare a vizibilității internaționale a artistului. Așadar, din această poziție am coordonat o serie de întâlniri cu curatoare și jurnaliste care să ne ajute la formularea următorilor pași strategici și am profitat de întâlniri și dialoguri esențiale cu vizitatori veniți din diferite zone profesionale. Aici s-au conturat idei de moduri de expunere și formate editoriale pentru lucrările lui Ștefan Câlția, de aprofundare a modului în care procesul curatorial reformulează mereu medierea dintre artist și public, precum și cât de importantă este crearea unor astfel de contexte de networking care să se bazeze pe un tip de grijă pentru ceea ce fiecare dintre noi generăm la nivel cultural în spațiile în care ne desfășurăm activitatea.
Cum readuci la viață o clădire și o transformi într-un spațiu pentru artă
Am ales o clădire extrem de dificilă. Iar cei care au lucrat acolo constant, coordonați de arhitecta Eliza Yokina și directoarea de producție Diana Iabrașu, știu cel mai bine asta.
Dar a fost o alegere necesară. Am pornit de la premisa unei expoziții ample care să poată oferi publicului o privire retrospectivă asupra operei. Dar grija mea constantă (împărtășită cu întreaga echipă) a fost ca spațiul să respecte nevoile de conservare și siguranță ale lucrărilor, precum și să fie transformat într-un spațiu expozițional ca atare, păstrându-și personalitatea.
Dincolo de lucrări: cum se construiește o expoziție
Liviana Dan a creat un traseu care te plimbă prin imaginarul lui Ștefan Câlția. Câteva subiecte aduc un element important pentru poziționarea artistului în istoria artei contemporane într-un mod foarte clar și concret. Liviana Dan vorbește despre “conceptualismul de metodă”, un concept care se reflectă în expoziție prin alegerea expunerii lucrărilor urmând spații de lucru concentrate, precum: marginea pădurii, locul, satul, zborul și teatrul. Dincolo de nivelul teoretic, narațiunea rămâne cheia de citire care te poartă de la marginea satului la spațiul circului. În aceste trasee, sunt într-adevăr câteva puncte din arhitectura clădirii care erau deja pe hartă, înainte de selecția lucrărilor, încă de la începutul discuțiilor despre expoziție: cele două grădini, fosta sală de sport, fosta bucătărie și sala de mese a școlii.
Apoi, prezența în spațiu a unei cafenele, a unei librării, precum și a unui pop-up al unui brand de design vestimentar, precum și seria de evenimente publice sau cu circuit închis au adus mereu public nou și au făcut spațiul și mai primitor.
Munca pe care publicul nu o vede
Deloc mic, de fiecare dată, dar acum cu atât mai mult, îmi doresc ca vizitatorii să vadă (fără efort), fiecare din poziția în care se află, cât de complex este defapt să construiești o expoziție de asemenea amploare, câtă lume lucrează pentru ea, cum e nevoie de un efort financiar real, de parteneri și prieteni care cred în ideea proiectului înainte ca ea să ia formă și cât de necesare sunt astfel de evenimente în consumul cultural, fără să fie un caz excepțional, ci mai degrabă unul care poate deveni o obișnuință.
O altă formă de responsabilitate
Mai mult decât în alte proiecte, poate mai mici și poate cu task-uri mai rarefiate pe mai multe direcții, de data aceasta am lucrat cu un alt tip de responsabilitate - una împărțită între public și strategia realizată în numele artistului. Pe de altă parte, a fost nevoie, nu ușor, să renunț la un mod de gândire care era foarte mult axat pe a face, a genera și a implementa idei direct. Dacă în alte proiecte, relația dintre concept și selecția lucrărilor era mult mai aplicată, aici am avut o privire de ansamblu asupra procesului de lucru, de coordonare a felului în care se conturează conceptul curatorial.
Când expoziția începe să aparțină publicului
Publicul e mereu în minte atunci când construiești un astfel de proiect și acum a fost de fapt în mai multe minți ale colegelor și colegilor mei, fiecare urmărind să fie o primire cât mai bună, dar plină de conținut în vizita expoziției. Pornim de la public; și în acest proiect cu atât mai mult, am avut în gând atât un public profesionist, care cunoaște poate mai bine opera lui Ștefan Câlția, dar pentru care era nevoie să venim cu o nouă privire - un motiv în plus să lucrăm cu Liviana Dan și Alex Mirutziu, precum și publicul larg care vine din diferite contexte și domenii și pentru care, la fel, era nevoie să construim o expoziție de familiarizare, dar și de revizitare a unor date cunoscute deja despre artist.
Iar în acest sens, cred că cel mai mult mă surprinde și mă bucură în același timp modul în care un public internațional (care ajunge în expoziție fie prin prisma Festivalului Internațional de Teatru, respectiv din această zonă de interes, fie la invitația noastră, direcționată) interacționează și găsește puncte de legătură cu pictura lui Ștefan Câlția.
O expoziție care te invită să încetinești
Ștefan Câlția e un artist care cere acest tip de încetinire prin temele pe care le abordează, prin modul în care ne arată, prin picturile sale, o pădure, un arbore, un peisaj cu case purtate de pește, un clovn singuratic, dar franc. Apoi, felul în care e abordată clădirea, aerisit și cursiv, îți cere un mod mai așezat de vizitare. Intri în spațiul de expoziție, apoi ieși într-o mică grădină cu flori albe plantate la recomandare artistului, alte spații de expoziție, ieși printr-o structură de colivie în curtea mare unde te întâmpină o guruiață (instalație făcută în contextul expoziției) iar asta îți oferă un nou moment de respiro, înainte să intri în a doua parte dedicată teatrului și circului. Închei traseul cu lucrări dedicate unui tip de spiritualitate, dar cu invitația de a zăbovi oricât în curte, pe bancă sau la terasă, și să continui conversațiile sau reflexiile acumulate în timpul vizitării.
