Apocalipsa anunțată întârzie... momentan

Apocalipsa anunțată întârzie... momentan

Aproape în toate domeniile există voci care ne anunță că omenirea se află pe drumul spre colaps. Doomerismul a devenit trend. Dar să mai ascultăm și alte previziuni, totuși. Într-un interviu recent pentru The Free Press, Dr. Marian Tupy, economist, fondator HumanProgress.org și co-autor al cărții "Superabundance", are o perspectivă mai puțin pesimistă. Discuția cu jurnalista Lucy Biggers pleacă de la premisa acestor vremuri: suntem prea mulți, consumăm prea mult, iar Pământul nu mai face față. Astfel de anxietăți derivă din "capcana malthusiană", o teorie enunțată în 1798, care spune că populația crește exponențial, în timp ce resursele cresc doar liniar, ducând inevitabil la foamete.

Tupy argumentează că Malthus a avut dreptate doar până la un punct. Odată cu Revoluția Industrială și expansiunea libertății umane, inovația a explodat, iar oamenii nu sunt doar consumatori, ci mai ales creatori. 

 

O petrecere globală

Dr. Marian Tupy spune că abordarea fatalistă privind suprapopularea este o eroare de logică, care ignoră capacitatea oamenilor de a inova.

"Oamenii cred că atunci când ai mai mulți oameni în lume, ceilalți vor trebui să se descurce cu mai puțin. Gândește-te că dai o petrecere și ai o singură pizza, și evident, cu cât vin mai mulți oameni la cină, cu atât feliile trebuie să devină mai subțiri. Dar, desigur, ceea ce se întâmplă de obicei este că oamenii care vin la cină aduc cu ei alte lucruri... Oamenii nu vin pe lume doar cu un stomac gol, ci și cu o pereche de mâini și cu un creier capabil să contribuie mai mult", explică Tupy. 

Abundența ultimelor secole nu este o întâmplare, ci rezultatul direct al unui mediu care a permis gândirii libere să producă valoare:

"Ultimii 200 de ani reprezintă prima perioadă din istoria umanității în care putem spune despre o mare parte a populației că este cu adevărat liberă să-și folosească munca și mintea pentru a se autodepăși. Când oamenii sunt cu adevărat liberi, când nu mai trebuie să ceară permisiunea lordului pentru a deschide un magazin... devin mult mai inovatori", spune Tupy. 

 

Prețul în timp

În loc să ne uităm la bani și inflație, Tupy propune o metrică alternativă: de cât timp de muncă ai nevoie astăzi pentru a-ți permite un bun de bază, comparativ cu alte epoci?

"Dacă ești un țăran sărac în India și trebuie să dedici șase ore din zi pentru a câștiga suficienți bani ca să cumperi mâncare pentru familia ta... ai mult mai puține ore să câștigi bani pentru o motocicletă. În schimb, dacă poți câștiga banii pentru o masă în 10 minute... și apoi îți petreci restul de 7 ore și 50 de minute câștigând bani cu care poți cumpăra alte lucruri... asta înseamnă, în esență, să trăiești într-o societate bogată", explică economistul.

Un alt punct de discuție abordat este modul în care alegem să rezolvăm crizele. Discursul eco-pesimist cere restricții și limitări, dar tehnologia oferă soluții de extindere a resurselor:

"Dacă rămânem fără mâncare, soluția socială este să spunem: "mâncați mai puțin, vom raționaliza cantitatea de mâncare pe care o veți primi". Pe când în epoca noastră tehnologică modernă, pur și simplu construim o stație de desalinizare și... poți avea oricâtă apă vrei, mai ales dacă funcționează cu un panou solar", arată Tupy. 

 

De ce ne place Doomerismul

Tupy spune că oamenii sunt asaltați de scenarii apocaliptice din cauza mecanismelor în care consumă media. 

"Aș începe prin a spune că sunt un realist, sunt conștient de date pe care majoritatea oamenilor nu le cunosc, pentru că nu pe asta se concentrează media. Există o cantitate extraordinară de inovație în industria spațială, în biotehnologie, în computing, AI. Dar, desigur, oamenii sunt mai predispuși să dea click pe o poveste despre ceva oribil care se întâmplă în lume, mai degrabă decât pe ceva bun", spune Tupy.

Atenția este cumpărată cu frică și anxietate. Dar printre atâtea apocalipse, să facem loc și pentru scenarii economice idealiste. 

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Subiecte

Sectiune



Branded