Nu, în Islanda nu au loc chiar atât de multe crime pe cât ai crede citind literatura Nordic Noir. Dar este o convenție pe care o acceptăm pentru a intra în atmosfera acelor locuri.
Yrsa Sigurðardóttir este una dintre cele mai cunoscute reprezentante ale literaturii Nordic Noir. Cărțile ei au fost traduse în peste 30 de limbi, au primit numeroase premii, iar unele au fost adaptate pentru cinema si televiziune. Inginer constructor la bază, ea a început să publice în 1998 literatură pentru copii, iar în 2005 a debutat în genul ficțiunii crime cu Ultimul ritual , primul titlu din seria care a ajuns bestseller internațional, având-o ca protagonistă pe Thóra Gudmundsdóttir. Au urmat numeroase romane, vândute în peste 5 milioane de exemplare la nivel mondial.
"O carte scrisă din datorie – față de o editură, față de piață sau față de propriul cont bancar – nu va fi o carte bună. Trebuie să scrii din dragoste pentru scris și pentru că simți nevoia s-o faci; altfel, ceea ce scrii nu va fi autentic", spune Yrsa.
Yrsa Sigurðardóttir vine în București la prima ediție a festivalului Nordic Exposure, care se desfășoară între 16 și 20 septembrie. Vineri, de la 18.00, o puteți vedea într-un dialog cu Marius Chivu, despre frică, izolare și suspans, iar sâmbătă, va discuta cu Henrik Fexeus și Cornilă despre tehnici de construcție a răsturnărilor de situație, de la 11:00 (programul complet aici).
Până atunci, povestim cu Yrsa în rândurile următoare despre Nordic Noir, procesul creativ, inspirație, temeri și relația ei cu scrisul.
Cum ar începe un ghid de supraviețuire pentru un scriitor în 2026
Pregătește-te, vin vremuri grele.
Dacă viața ta ar fi o carte, ce titlu ar avea
Viața e ceea ce faci din ea.
Cum s-ar numi cele mai importante capitole
Învăț să citesc. Influența părinților. Houston, Texas. Educația. Familia. Filmele horror.
Cum s-a schimbat, în timp, perspectiva ta asupra scrisului și literaturii
Perspectiva nu s-a schimbat prea mult. Iau scrisul în serios și voi continua să o fac. În schimb, să scrii astăzi literatură crime presupune să fii tot mai bine pus la punct cu tehnologia și știința implicate în investigațiile criminalistice. Astfel de progrese au existat dintotdeauna, dar ritmul în care se produc acum este mult mai rapid decât în trecut.
Ce a adus experiența
Am înțeles că nu orice carte este pentru orice cititor și că e aproape imposibil să scrii o carte pe care s-o iubească toată lumea. Și asta e ok.
Relația cu scrisul: nevoie, obligație, plăcere sau luptă?
Când scriu o carte, oscilez între momente în care sunt foarte mulțumită de ceea ce fac și momente în care mă deprim teribil și mi se pare că manuscrisul are nevoie de îmbunătățiri. Prefer etapa în care mă deprim, pentru că înseamnă că nu-mi fac iluzii în privința calității și pot să îndrept ce lipsește sau, pur și simplu, ce nu funcționează.
Îmi place enorm să scriu și nu o fac din obligație. O carte scrisă din datorie – față de o editură, față de piață sau față de propriul cont bancar – nu va fi o carte bună. Trebuie să scrii din dragoste pentru scris și pentru că simți nevoia s-o faci; altfel, ceea ce scrii nu va fi autentic.
De unde începe povestea unei cărți
De obicei, de la un loc sau de la o temă. Uneori, inspirația vine dintr-un caz vechi, rămas nerezolvat – nu scriu true crime, dar găsesc adesea în astfel de cazuri câte un element care mă intrigă și pe care vreau să-l explorez într-un context creat de mine.
Cea mai mare teamă când începi o carte nouă
Că va fi proastă.
Simți acum o presiune mai mare, după atâtea cărți publicate?
Presiunea există întotdeauna, mai ales după o carte care le-a plăcut foarte mult cititorilor. Cărțile costă bani și, chiar dacă le împrumută de la bibliotecă, cititorii își investesc timpul în ele, iar timpul este și mai prețios decât banii. Așa că îmi doresc ca timpul petrecut cu cărțile mele să merite, iar asta pune, într-adevăr, o anumită presiune asupra mea atunci când scriu. Dar e un lucru bun. Nimic din ce e foarte ușor nu rămâne distractiv prea multă vreme; e întotdeauna mai bine să ai de înfruntat câteva provocări.
Credit Foto: Sigga-Ella
Procesul de scriere și editare
Cea mai mare parte a revizuirii și editării o fac chiar în timp ce scriu. Scriu zece capitole, apoi le recitesc cu un ochi destul de critic și modific tot ce mi se pare că nu funcționează sau că lipsește. Repet procesul după douăzeci de capitole, apoi după treizeci și, în cele din urmă, încă o dată după ce termin întregul roman. Pe parcurs discut și cu editorul meu; îmi spune ce crede, iar dacă sunt de acord cu observațiile lui, țin cont de ele.
Scrii la anumite ore, într-un anumit loc?
Cel mai bine îmi priește să scriu după-amiaza și seara, pe canapea, cu filme horror rulând la televizor. Nu mă uit la ele, dar las sunetul și coloana sonoră să meargă, ca să mă introducă în atmosferă.
Alte ritualuri?
Nu prea. Doar că nu m-aș așeza să scriu fără să-mi fi băut cafeaua.
O regulă a thrillerului pe care îți place să o încalci
Trebuie să recunosc că nici nu știu care sunt, propriu-zis, regulile astea. Pur și simplu scriu având grijă ca, în ansamblu, totul să aibă sens.
De ce ți-e frică
Nu mi-e frică de prea multe lucruri. Nu sunt tocmai o mare amatoare de înălțimi în natură, dar nu am nicio problemă cu ele în medii construite de oameni, cum ar fi avioanele sau zgârie-norii.
Ce pot înțelege greșit cititorii despre societatea islandeză din cauza literaturii Nordic Noir
În realitate, rata crimelor este mult mai mică decât ai crede dacă ai aduna toți morții din romanele crime publicate în fiecare an.
Un personaj pe care regreți că l-ai omorât
Nu. Nu prea. Sunt oameni de hârtie, adică nu sunt reali, așa că presupun că, într-un fel, sunt cu toții morți de la bun început.
Dacă le-ai putea pune cititorilor o întrebare după ce termină una din cărțile tale
Ei, v-a surprins finalul?
