Primul lucru pe care Alexandru Dorobanțu l-a filmat vreodată au fost prietenii lui sărind de pe un garaj într-un munte de zăpadă, pe „Gravel Pit” de la Wu-Tang Clan. Camera era un Sony Hi8, pentru care părinții lui luaseră un credit, iar el muncise o vară într-un magazin de calculatoare. Peste ani, avea să țină camera pornită 65 de minute fără nicio tăietură, urmărind o femeie care trece printr-o nuntă, o umilință, o fugă și o despărțire. Totul într-un singur plan-secvență, care este, de fapt, filmul „3 zile în Septembrie”.
Alexandru e directorul de imagine al filmului lui Tudor Giurgiu. Regizorul a simțit că povestea trebuie filmată într-un singur plan-secvență și i-a dat lui această misiune. Pe ecran, mișcarea pare firească. În spatele camerei, însă, a însemnat zeci de repetiții, trasee calculate la secundă, 6 oameni care manevrau un rig, lumină pregătită aproape orbește și, pentru DoP, aproximativ 10–11 kilometri parcurși în fiecare zi.
"Nu doar actorii aveau coregrafie, ci și echipa. Regizorul, sunetul, camera, DIT-ul, fiecare avea traseul lui repetat, ca să se așeze la locul potrivit fără să facă umbre și fără să apară în cadru când mă învârteam în jurul acțiunii. Practic, în spatele camerei se juca un al doilea film, invizibil. În timpul dublei comunicam doar în șoaptă, prin intercom", povestește Alexandru.






















