[AI & me] Silvia Luican: Într-o eră dominată de tehnologie, îmi iau speranța din anatomie: AI nu are creier mijlociu

Ai auzit ultimele știri? O companie a decis că inteligența artificială poate face treaba a peste 4.000 dintre angajați. În China, un robot umanoid a început să dirijeze traficul, în timp ce alții servesc în restaurante. În Japonia, un călugăr robot oferă sfaturi spirituale. Îți sună bine sau ușor distopic? În ambele cazuri ești acoperit, dacă te calmezi, tragi aer în piept și-ți pui speranța în anatomie, la sfatul Silviei Luican, sociolog și fondatoare IZI data.

"În zilele noastre, triburile nu mai au granițe fizice ci granițe digitale. Aparținem acolo unde ne regăsim, unde ne simțim acceptați și înțeleși. Iar un AI dă senzația că te înțelege ca nimeni altul", spune Sivia.

E firesc ca orice tranziție să aducă schimbări, spune Silvia, însă viteza este nedrept de abruptă iar anomaliile sunt inevitabile. Într-o astfel de tranziție bruscă, rezultatele vor fi inechitabile și chiar grotești sau diforme. AI-ul are trăsături de psihopat, spune ea, iar un om cu sufletul intact ar trebui să simtă pericolul și să fugă. Dar până atunci, facem joc de glezne printre boți și fake-uri, în căutarea unui echilibru care să nu ne atrofieze efortul intelectual. Așadar, keep calm & read on.

Cum te raportezi tu la AI

Spre exemplu, scriu acest text despre AI, fără să folosesc AI. Personal, mă raportez la AI ca la orice altă tehnologie nouă, preiau tot ce îmi servește, iar acum simt că îmi servește să fiu onestă cu cititorii și să scriu “de mâna și de mintea mea”. 

Nu am fost prima care a îmbrățișat AI-ul, pentru că nu sunt de felul meu early adopter. Prin natura meseriei, întâi observ, apoi încerc.

Profesional, însă, pentru că AI aduce enorme schimbări socio-economice, e esențial să înțeleg cât mai multe despre cum funcționează și să țin pasul.

Prima schimbare pe care ai simțit-o odată cu apariția AI-ului

Teama oamenilor, amplificată (paradoxal) de entuziasm și o uimire generalizată.

Crezi că AI schimbă ritmul lumii sau direcția ei?

Da, cred că e cea mai amplă modificare de ritm și direcție pe care lumea a trăit-o, de la revoluția industrială încoace. Doar că de data aceasta schimbările nu se întâmplă în decenii ci cu o viteză exponențială.

Ce aspect al vieții umane ți se pare cel mai vulnerabil în fața automatizării

Credulitatea oamenilor. Cei mai vulnerabili sunt cei cu un nivel scăzut de alfabetizare digitală, însă toți putem cădea victime înșelătoriilor online pentru că acestea se rafinează tot mai mult. Chiar și cea mai vigilentă și sceptică persoană are momente când se relaxează, iar atunci poate cădea pradă. Iar aici nu mă refer doar la scams financiare, ci la consumul de informație în general, la fake news, deep fakes, la propagande răspândite cu ușurință, la divertisment sub formă de cal troian care, pe nesimțite, fie îți ia banii de pe card, fie îți plantează idei în minte.

Ce înseamnă a gândi în era AI

În era AI, gândirea o să devină un hobby. Pentru că în era AI, e foarte ușor să nu mai gândești. Primejdia este când ne bucurăm că nu mai trebuie să gândim. AI-ul riscă să fie perceput ca o soluție pentru evitarea gândirii, și nu ca pe o amenințare de pierdere a exercițiului gândirii.

Gândirea este un privilegiu pe care ne este lene să îl folosim. Antropologic vorbind, cei mai mulți dintre noi nu au avut prilejul să fie puși în contexte care să necesite gândire, oamenii fac ce se face și zic ce se zice, într-o uniformizare dictată de normele sociale ale “triburilor” de care aparțin.

În zilele noastre, triburile nu mai au granițe fizice ci granițe digitale. Aparținem acolo unde ne regăsim, unde ne simțim acceptați și înțeleși. Iar un AI dă senzația că te înțelege ca nimeni altul.

Acum, în era AI, mă aștept la uniformizarea proceselor mentale. Doar cei pasionați de exercițiul gândirii, se vor mai îndeletnicii cu el. Gândirea o să devină un hobby.

Așa cum doar cei pasionați de gătit își fac bulion de casă, chiar dacă e raftul plin de borcane în hypermarket.

Care sunt primele semnale pe care le detectezi într-o lucrare AI de orice fel?

Dacă la început ne-am amuzat de erorile amuzante precum oamenii cu 6 degete. Astăzi, de multe ori, calitatea e un semnal că e o lucrare AI. Prea arată bine, prea are coerență, prea e uniform și perfect. Iar perfecțiunea nu e sexy :)

AI-ul și evoluția limbajului

Din nou, observ uniformizare. Iar prin asta se pierde amprenta personală, caracterul lingvistic, personalitatea si coloratura din limbaj. Când folosesc AI pentru a-mi corecta un text, îmi elimină micile particularități, spre exemplu rimele pe care le fac intenționat.

Poate un model antrenat pe tot ce s-a gândit deja să mai creeze ceva cu adevărat nou?

Nu poate fi antrenat pe tot ce s-a gândit deja, pentru că nu are acces la tot ce s-a gândit deja. Pentru că orice model este antrenat pe informația pe care o primește.

Dacă primește „fast-food”, nu o să poată să devină un inspector Michelin.

AI-ul citește text și analizează imagini, dar (încă) nu simte cu toate cele 5 simțuri. Adaug că (încă) nu empatizează cu adevărat și nu are conștiință. Chiar dacă aud oameni care spun că “se deschid” când vorbesc cu un agent AI pentru că se simt înțeleși. Totuși, datele pe care AI-ul le primește sunt incomplete.

Mă ocup de interpretarea datelor și modelare statistică în viața profesională și mă lovesc de cum funcționează atât bias-ul de eșantionare (cine răspunde) cât și bias-ul din răspunsuri (cum răspunde). AI-ul nu poate intra cu analiza în profunzimile în care intră, spre exemplu, un psiholog în cabinet după ani de formare și o relație consolidată cu pacientul, precum nici în profunzimile în care intră un moderator sociolog într-un focus grup sau interviu – nu pentru că nu ar avea capacitatea să descifreze informația ci pentru că un AI nu primește informația pe care o primește un om. Nu mă refer doar la cantitatea de date primită ci și la calitate. Schimbul de informație nu este complet, pentru că interacțiunea umană, pe cât de imperfectă, este unică și ireplicabilă.

Efectul asupra percepției oamenilor vizavi de propria persoană

Sentimentul de teamă despre care vorbeam mai sus este hrănit de amenințarea irelevanței proprii. Da, tehnologiile noi ne vor lua joburile, însă nu ne pot lua locul.

Dacă locul de muncă devine un câmp de bătălie între oameni și AI, secretul este să nu ne batem folosind aceleași arme: productivitate, rapiditate și eficiență. Am face bine să ne “ascuțim” calitățile omenești. Judecata contextuală, empatia, abilitățile sociale, bunul simț și etica pot fi atuurile noastre. De ce să nu ne încredem chiar în carisma personală sau umor?

S-ar putea să spuneți că nu suntem plătiți pentru carismă și farmec, dar o să vă contrazic. Datele arată cât de important este umanul la locul de muncă, facem frecvent studii despre retenția angajaților și vedem cât contează calitățile umane ale colegilor și managerilor, dar și studii despre satisfacția clienților – unde vedem cât de importantă este relația.

Efectele asupra răbdării, efortului, muncii și eșecului

Sunt devastatoare. Spre exemplu, utilizarea social media algoritmizată de AI, este un antrenament de neatenție, deconcentrare și nerăbdare.

Echilibrul și dozarea sunt soluția. Așa cum fast-food poate duce la obezitate, așa și consumul rapid de informație poate duce la atrofierea efortului intelectual.

Dacă gustăm cu măsură din minunea tehnologică o să reușim să ne menținem mintea suplă.

Cum se redefinesc opiniile divergente în sistemul AI

Presupunând că nu au o puternică inclinație narcisică, oamenii obișnuiți se plictisesc repede când li se dă dreptate mereu. Mă bazez pe oamenii curioși care vor antrena modelele AI să nu devină plictisitoare.

Calitatea noastră definitorie în epoca AI

Nu toți oameni sunt pasionați de exercițiul gândirii, cei mai mulți chiar îl evită pentru a nu trăi angoasa de “a sta cu propriile gânduri”.

AI-ul este doar un mega-tool care să faciliteze evitarea exercițiilor intelectuale care să genereze disconfort celor ce caută liniștea în detrimentul adevărurilor interioare și exterioare.

Calitatea definitorie umană în epoca AI rămâne arta și ce înseamnă ea: empatie, suferință, iubire. Fie că e o simplă melodie folclorică de inimă albastră (eufemism pentru manele), fie că e un roman filosofic, formele de artă care vor continua să răsune în sufletele noastre vor fi cele care provin din autenticul strigăt al condiției umane strivite de “darul” propriei conștiințe.

Nu toate gândurile sunt o operă de artă, dar acelea care au artă în ele vor concura oricând cu orice formă de inteligență lipsită de trăiri umane – iar o astfel de formă de inteligență se regăsește și la oameni, nu doar la mașini.

Cum influențează AI relația noastră cu noi înșine

Depinde de relația fiecăruia cu el însuși. Unii rămân în poziția copilului toată viața, iar certitudinile și autoritatea le aduc liniște, aceștia vor fi cei mai fericiți. Unii râmân veșnic adolescenți și se rănesc singuri în căutarea de sine: prin comparație care duce la invidie, căutare de validare externă care duce la iluzii; aceștia vor fi striviți de percepția că sunt irelevanți.

O relație sănătoasă cu noi înșine presupune maturitate, pe care eu o traduc printr-un soi de detașare relaxată (nu din ciudă ci din înțelepciune) față de opiniile exterioare și o îndreptare curioasă și duioasă către sinele propriu. Iar sinele propriu nu se găsește interogând un agent AI.

Tehnologia poate să îndepărteze oamenii de ei înșiși și de cei din jur, dar acest lucru se întâmpla înainte de AI, un simplu TV pornit pe post de veșnic companion te poate ține departe de familie și de tine însuți.

Soluția? Să ne iubim pentru ceea ce suntem și în ciuda a ceea ce nu suntem, să ne bucurăm de imperfecțiunile proprii care sunt de fapt atuurile noastre cele mai de preț pentru că ele ne conferă unicitate, iar unicitatea este calitatea pe care AI-ul nu o poate concura.

Ce te supără când vine vorba de un viitor dominat de AI

Orice tranziție generează dezechilibre. Iar viteza schimbărilor aduse de AI nu v-a permite o adaptare controlată ci una inechitabilă. Desigur că se vor pierde locuri de muncă, se transformă economia, domenii întregi se reconstruiesc acum.

E firesc ca orice tranziție să aducă schimbări, însă viteza este nedrept de abruptă iar anomaliile sunt inevitabile. Într-o astfel de tranziție bruscă, rezultatele vor fi inechitabile și chiar grotești sau diforme.

Care este frică ta cea mai mare vizavi de AI?

Când mă gândesc la AI, mă sperie certitudinea pe care o mimează și o insuflă utilizatorilor, mă sperie maniera plină de farmec și mă tem de absența eticii.

AI-ul are trăsături psihopate de care orice om întreg la suflet ar trebui să se teamă: certitudini, lingușeală, felul în care mimează empatie reală.

Dar speranța?

Într-o eră dominată de tehnologie, îmi iau speranța din anatomie: AI nu are creier mijlociu.

În epoca AI, este realmente amenințată performanța neocortexul uman. Însă inteligența artificială concurează doar cu o parte a creierului: intelectul. Cu toate că mimează afectul și empatia, AI nu are de partea sa biologia celorlalte funcții ale creierului. Spre exemplu, pisica mea deține ceea ce AI doar mimează: un creier mijlociu și un sistem limbic.

Mă încred în instinctul de conservare al speciei umane care ne va îndruma înapoi către natură, către cultivarea relațiilor sociale și simplitatea atât de familiară a bătrânului nostru creier mijlociu.