S-a lansat prima carte despre adolescenți și părinți din România: „Relațiile adolescenților din România și ce spun ele despre noi”

S-a lansat prima carte despre adolescenți și părinți din România: „Relațiile adolescenților din România și ce spun ele despre noi”

Mai mult de 25.000 de tineri din România au fost consultați, direct sau prin chestionare online, despre felul în care comunică în relații, nevoile pe care le au și așteptările lor de la ideea de cuplu, în cadrul proiectului de prevenție a violenței domestice In a Relationship. Cartea „Relațiile adolescenților din România și ce spun ele despre noi”, editată și publicată de Fundația Friends For Friends, regrupează în 120 de pagini rezultatele din primii 3 ani ai acestui proiect destinat adolescenților, într-o formă utilă adulților care le sunt apropiați: profesori, părinți, educatori.

Foto: Claudiu Popescu 

Cartea este de acum disponibilă online, în schimbul unei donații către susținerea proiectului In a Relationship.

Proiectul In a Relationship a început în 2016 cu o cercetare informală la nivel național, care a avut 1.400 de respondenți cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani, din 80 de orașe din țară. Din 2018, proiectul a propus ateliere la care au participat mai bine de 500 de adolescenți din toată țara. Testul de relație, disponibil online din vara lui 2018, a fost completat în câteva luni de peste 25.000 de tineri. Toate aceste interacțiuni și rezultate sunt analizate și interpretate în cartea „Relațiile adolescenților din România și ce spun ele despre noi.”

Proiectul In a Relationship este desfășurat de Fundația Friends For Friends, cu sprijinul Avon România și parte din Campania Respectului.

Karin Budrugeac, FFFF/ Silvia Guta, FFFF/ Andreea Gazdaru, Silvia Luican, Loredana Ciubotaru, AVON
Foto: Claudiu Popescu

 

5 lucruri despre adolescenți din cartea In a Relationship 

  1. 2 din 3 adolescenți ne-au spus, în 2016, că au fost martori la o scenă de violență într-un cuplu de vârsta lor. Doar 2 din 10 au recunoscut c-ar fi fost și ei implicați într-o scenă violentă. (mai multe despre asta, în secțiunea „Despre ce vorbește Generația nevorbită: rezultatele cercetării din 2016.” și în secțiunea „Rufele murdare nu se spală în public”)
  2. Sinceritatea este esențială pentru adolescenți: 59% dintre fete și 52% dintre băieți o consideră calitatea esențială într-o relație. De aceea, adulții care le cer adolescenților deschidere și sinceritate trebuie să le-o ofere ei mai întâi, adolescenții sunt foarte sensibili la dublu standard (una fac, alta zic). (mai multe despre asta, în secțiunea „Despre ce vorbește Generația nevorbită: rezultatele cercetării din 2016.” și în secțiunea „Sunt cu tine, dar și cu mine.”)
  3. 25%  dintre tinerii care au completat testul de relație sunt în relații dezechilibrate - agresiv-intruzive (parteneri agresivi, încălcare a spațiului intim) sau de dependență (evitare a conflictului). (mai multe despre asta, în secțiunea „Nu știm să ne certăm: interpretarea testului de relație 2018 – 2019”)
  4. În 41% dintre cazurile de relații de dependență respondenții consideră că schimbul parolelor la conturile online este un schimb corect în cuplu. (mai multe despre asta, în secțiunea „Nu știm să ne certăm: interpretarea testului de relație 2018 – 2019”)
  5. 55% dintre adolescenții care au avut o relație spun că fostul/fosta a spus lucruri neadevărate despre ei altor persoane, după despărțire. 19% au recunoscut c-au făcut și ei asta. În cazuri extreme, răzbunarea post relație duce la revenge porn. (mai multe despre asta, în secțiunea  „Despre ce vorbește Generația nevorbită: rezultatele cercetării din 2016.”)

Autoarele cărții sunt Silvia Guță de la Fundația Friends For Friends, care lucrează în acest proiect de 2 ani și este facilitatoarea atelierelor In a Relationship și Andreea Găzdaru, ambele psihoterapeute, cu experiență în lucrul cu adolescenții. Au colaborat la conținutul cărții și socioloagele Oana Ganea, Valentina Roșculeț pe partea de cercetare și Silvia Luican de la iZi Data pe interepretarea rezultatelor testului de relație, cât și Vlad Tăușance, designerul proiectului. Ilustrațiile din carte îi aparțin artistei Andreei Cristea, iar grafica Artemisei Pascu.

Foto: Claudiu Popescu

 

Două sfaturi pentru părinți de la autoarele cărții

De ce ai nevoie? Dacă adulții din viața lor nu le pun mai des întrebarea asta, adolescenții nu vor ști să și-o pună nici singuri. Ce ai nevoie de la educația ta, de la relația de familie, de la relația de cuplu sau de la viitorul tău? Până când nu vor învăța de la cei din jur exercițiul de a-și pune toate aceste întrebări, nu vor afla cum anume să găsească răspunsul.”, Andreea Găzdaru, psihoterapeută.

 

„Dintre adolescenții cu care ne-am întâlnit în atelierele de prin țară, doar unul din zece ne-a spus că a avut parte de o formă de educație sexuală din partea părinților. Pentru că adulții nu le oferă informații despre sexualitate și despre ce înseamnă responsabilitatea în relațiile sexuale, adolescenții vor căuta să umple acest gol informațional din sursele pe care le au la îndemână: prieteni sau internetul.”, Silvia Guță, psihoterapeută, Fundația Friends For Friends.

 

Cartea poate fi comandată direct de pe site-ul Fundației Friends For Friends, de la sediul Fundației Friends For Friends sau din librăriile Cărturești.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related