Dacă ar fi să împărțim lumea de o parte și de alta a baricadei AI, am putea identifica două facțiuni importante - unii care nu vor să audă de motorașul care generează fake-uri și răspunsuri atotștiutoare la secundă și alții de-a dreptul îndrăgostiți de tehnologia care le mângâie orgoliul, disponibilă non-stop. Alexandru Iorga, doctor în sociologie, spune că mulți oameni se raportează la AI ca la o sursă intimă de încredere, care nu defectează.
"Mai nou a apărut o mare anxietate, care a primit un nume: FOMO – fear of missing out, teama de a rata ceva. Ori, o parte din capacitatea IA de a oferi 24/7, oricând și la orice oră răspunsuri imediate, dar și măgulitoare (aici e altă discuție cu adaptabilitatea modelelor la utilizator) este cuceritoare și construiește așteptări", spune Alexandru.
Relația dintre om și mașină exista de mult timp, iar AI nu a făcut decât să o accelereze, dar mai are până a înmagazina toată gândirea lumii. Suntem de mult cyborgi, așa cum susține Donna Haraway, declară Alexandru. Despre pericole iminente, evoluție și percepții schimbate în era AI, pe larg, în interviul de mai jos.
Cum te raportezi la AI
Sunt mașini pe care le folosesc din când în când pentru chestii punctuale, pe care, apoi, de obicei, caut să le pot verifica. Fac parte din categoria oamenilor ușor deranjați de numele „inteligență artificială” sau „superinteligență”. E o mașină bazată pe tehnologii complexe. Sau o tehnologie complexă care este parte a unei mașinării.
Prima schimbare pe care ai simțit-o odată cu apariția AI-ului
Prima schimbare resimțită a fost automatizarea relațiilor cu clienții, dar asta exista, rudimentar, deja. Apoi, a fost introducerea aplicațiilor AI, ca ghizi, în foarte multe aplicații. Ceea ce-mi displace, în continuare, și nu din conservatorism, este faptul că integrarea modulelor IA în motoarele de căutare generează o selecție a unui anumit tip de informație, selecție care apare prima.
AI schimbă ritmul lumii sau direcția ei?
Clar a schimbat și schimbă ritmul. Dacă ne uităm în urmă la extinderea marilor motoare de căutare prin racordarea lor la baze de date ample și, implicit, facilitarea căutării, pare să fie ceva de o lentoare incredibilă. Dar la vremea respectivă a fost ceva spectaculos. „Google it!”, cum se zicea. Despre direcție nu știu ce să zic. Ca orice inovație tehnologică vine la pachet și cu bune și cu rele. De la panică socială și până la chestiuni legate de protecția mediului înconjurător. Se tot discută chestiuni legate de etică, despre cum că mașinile ar fi sentiente (că ar fi sau n-ar fi conștiente de sine). Există și oameni care se opun, dar nu e o noutate. Încă de la începutul secolului al XIX muncitorii britanici (luddiții) intrau în filaturi ca să distrugă războaiele automate de țesut și alte mașinării, pe motiv că mașinile le fură locurile de muncă. Dar aici e vorba despre un alt context. E clar că pot defini niște direcții, în funcție de cine le „hrănește” și cu ce, dar discuția ar trebui să fie mai punctuală.
Ce aspect al vieții umane ți se pare cel mai vulnerabil în fața automatizării
Cred că încrederea acordată către IA determină o formă de vulnerabilitate, care poată să ducă la incapabilitatea de a mai gestiona riscul și veridicitatea informațiilor. Pe de altă parte, e o discuție mai veche în gândirea postumanistă, anume că în avântul umanității de a construi mașini, aceste mașini ajută la construirea altor mașini și vom ajunge să nu mai știm cum au fost construite primele mașini care au construit mașini și că vom deveni dependenți de aceste mașini (roboți care construiesc alți roboți sau cipuri electronice microscopice și de mare finețe).
Ce înseamnă a gândi în era AI
Credeam că-i zice altfel erei în care suntem. Ce a însemnat și până la IA: că oamenii au un creier care nu funcționează pe baza unor algoritmi de tip 0-1, ci pe baza unor principii mult mai complexe. Aici e și o parte interesantă, că e nevoie de educație pentru a gândi cu, împreună cu IA și nu doar de a da comenzi și aștepta și accepta orice răspuns primim. Acum doi ani (când softurile de scriere pentru zona universitară și academică erau încă rudimentare) am avut o întâlnire cu un coleg care predă în SUA, dar e familiarizat cu ceea ce se petrece în România și spunea că da, într-adevăr, e o mare problemă că studenții și studentele cad în plasă (pentru că tentația e uriașă) cu atâta ușurință.
Însă e o chestiune pragmatică: IA ajută. Acum, diferența uriașă nu stă în numărul foarte mare de utilizatori/oare, ci că persoanele din SUA hrănesc și controlează informația spre direcționarea softului pentru a produce lucrări la un standard universitar. Pe când, în România, în cele mai multe cazuri se plasează o comandă și se ia de bun sendvișul livrat, eludând efortul personal implicat în ghidarea mașinii.
Primele semnale pe care le detectezi într-o lucrare AI
Dacă e vorba de text scris, sunt formulări care cuprind cuvinte și topici deja clasice (prin repetiție) și, dacă te-ai mai lovit de ele, ajungi să le cunoști. Apoi, mai e vorba de relația dintre presupusa persoană autor sau autoare a textului și textul în sine. Am lucrat cu studenți care s-au ajutat de IA pentru lucrările de seminar și au introdus citate din cărți scrise în limba franceză, frumos traduse, cu menționarea bibliografiei. Nimic greșit, doar că aceste persoane nu cunosc limba franceză, deloc. Altfel, din nou, la limită, e și un fel de câștig: au citit ideile unor oameni la care altfel nu ar fi ajuns. Dacă e vorba de imagine, lucrurile se schimbă foarte rapid, devenind din ce în ce mai dificil de disociat între original, copie, fals, simulacru. Sau toate la un loc.
AI-ul folosește limba ca pe un calcul statistic. Cum afectează asta evoluția limbajului?
Nu e doar un simplu calcul statistic. Sunt serii enorme de calcule de probabilități matematice, care au la bază structuri computaționale și rezervoare de hrană, de LLM-uri (large language models), care contribuie la ordonarea cuvintelor în funcție de contexte. Plus că și IA-urile „fură”: își bazează răspunsurile pe conținutul altor site-uri, enciclopedii etc. Deocamdată, IA-urile nu sunt prea poetice, dar am observat (cel puțin la o parte din mileniali și gen z) că ajută la îmbogățirea elementelor de cultură generală și la lărgirea vocabularului.
Poate un model antrenat pe tot ce s-a gândit deja să mai creeze ceva cu adevărat nou?
Puțin probabil să existe, chiar și ca potențialitate, o mașinărie care să fie antrenată cu tot ceea ce s-a gândit și s-a scris deja. Există încercări (scandalul recent, legat de digitizarea cărților, urmată de distrugerea lor). IA este un instrument. Atâta timp cât îl consideri ca atare și știi cam ce poate și ce vrei să facă, da, desigur, o lume necunoscută, complet nouă, se deschide în față.
Efectul asupra percepției oamenilor vizavi de propria persoană
Nu știu cum e în IT – tot aud povești, dar IA nu poate face orice mai bine decât oricine. Cu toții avem o doză de împotrivire față de mașini sau față de schimbare, dar nu cred că e o amenințare continuă. Asta nu înseamnă că nu există noi probleme și noi afecțiuni (AI-induced psychosis sau chatbot psychosis) generate colateral de IA. Și mai e o chestie, relativ recentă, anume că tot mai mulți oameni se sfătuiesc pentru orice chichiță și chiar ajung să se auto-diagnosticheze cu ajutorul chatboților. De multe ori cu rezultate dintre cele mai periculoase, dar e o realitate. Cu alte cuvinte se poate și ca încrederea unor oameni în IA să fie mai mare decât încrederea în alte persoane, fie ele ultraspecializate. Ceea ce, tehnic, sociologic, e un teren fertil de cercetare pentru că arată cum relațiile inter-umane sunt mediate de tehnologie, dar și puse la încercare.
AI-ul promite mult și repede. Care sunt efectele asupra răbdării, efortului, muncii, eșecului?
Mult, da, dar mai e de lucru la rapiditate, dacă e să o punem în relație cu calitatea. Uneori pare să degreveze anumite sarcini (să organizeze volume mari de informație, să gestioneze bugete de timp, să rezolve probleme complicate etc.), iar asta ne hrănește așteptările de a avea acces instant și necondiționat la „cunoaștere”. Atât că, de obicei, e o cunoaștere trunchiată, incompletă, nestructurată.
Cum ziceam mai sus, cred că e o chestiune de management al riscului, iar dacă se diluează capacitatea de a gestiona, în contexte sociale, în anumite situații care implică adaptarea rapidă în relație cu ceilalți oameni, eșecul (sau sentimentul eșecului) e foarte aproape. Mai nou a apărut o mare anxietate, care a primit un nume: FOMO – fear of missing out, teama de a rata ceva. Ori, o parte din capacitatea IA de a oferi 24/7, oricând și la orice oră răspunsuri imediate, dar și măgulitoare (aici e altă discuție cu adaptabilitatea modelelor la utilizator) este cuceritoare și construiește așteptări.
Cum se redefinesc opiniile divergente
Uneori ne oferă informațiile pe care le dorim, dar nu mereu.
Acolo unde se dorește și situația permite se pot argumenta opiniile divergente cu factualități, elemente observabile, cuantificabile sau tot IA. Sau ambele.
Pericolele pe care nu le vedem ale unui oracol de buzunar
Într-adevăr, este un oracol de buzunar. Nu e doar motor de căutat nume de capitale exotice, ci este sfătuitor personal (că tot era la modă acum câțiva ani life coaching-ul). E medic, frate, soră, consilier de relație, busolă și GPS moral, guru personal, antrenor de fitness, farmacist și nutriționist ayurvedic, secretară, veterinar, astrolog și astronom etc. Este tot ce ceea ce vrem, dar și ceea ce nu vrem. Dar, ce e foarte interesant este că mulți oameni se raportează la IA ca la o sursă intimă și de încredere, care nu defectează. E o raportare antropomorfizată la IA, care are o componentă aproape religioasă.
Cât despre pericole e o discuție în sine: de la scotocit în măruntaiele sistemelor de operare și a programelor pentru a găsi erori și breșe de securitate, până la atacuri cibernetice și până la întrebarea cu ce poți înlocui sarea din bucate. În ultimul caz este povestea tristă a unui cetățean care a rugat IA să-i recomande un înlocuitor pentru banala, dar importanta sare alimentară. Iar IA i-a sugerat bromură de sodiu – substanță interzisă consumului uman, omul dezvoltând bromism. Totuși, să nu uităm că accesul la internet, dispozitive și IA este diferențiat și inegal la nivel planetar.
Riscurile relației dintre oameni și AI
Greu de spus care sunt riscurile pe termen mediu și lung, dincolo de ceea ce e acum concret, pentru că lucrurile se schimbă foarte mult. Cred că nu IA a schimbat relația om-mașini, doar a amplificat-o și accelerat-o, pentru că ea exista de mult. Suntem de mult cyborgi, așa cum susține Donna Haraway.
Până acum, omul își definea specia ca singura care gândește. Care rămâne calitatea noastră definitorie în epoca AI?
Nu cred că oamenii, sau nu toți, și-au schimbat radical această definiție. Ar fi mult prea depreciatoare o astfel de perspectivă pentru mulți și e un exercițiu periculos. Încă e îndoielnică și contestată perspectiva că mașinile gândesc, au emoții, sentimente. Ceea ce e clar este că pot fi folosite deopotrivă pentru a face bine, dar și rău.
Nu știu să fie o calitate dominantă, definitorie, alta decât cele pe care le aveam deja. Ce-mi vine acum în minte este că oamenii, încă, unii, mai pot trăi fără mașini, în timp ce mașinile fără oameni nu ar rezista.
Cum se schimbă perspectiva asupra realului
Dacă înțelegem realul ca o negociere continuă pe niște structuri pre-existente (hai să zicem că ar fi obiective; spre exemplu structura pre-definită este democrația și sistemul democratic în interiorul căruia noi acționăm, pe baza unor principii, reguli și concepții despre oameni, lume etc.), atunci înțelegem că societatea este un mix de perspective obiective și subiective și este într-o fluiditate, procesualitate constantă. Eh, lucrurile se complică, în sens negativ, atunci când mașinăria, folosită zilnic, alături de alte platforme „de informare, educare și petrecere a timpului liber” începe să reproducă o nouă imagine despre lume (spre exemplu: că omul nu a ajuns pe Lună, există interese mari să fim mai puțini pe planetă, Pământul e plat etc.). Ori, în această situație nu mai e vorba despre ce e real, ce este adevărat, ci despre cum se amestecă realul cu falsul într-un altfel de real, care este foarte concret. Însă, medierea experiențelor cu ajutorul IA ar trebui completate cu experiențe personale. Altfel, e ca și când te-ai „plimba” cu Google Earth și-ți devine foarte clar că Pământul e plat, ba mai mult ai și vizitat întreaga planetă, fără să te ridici de la birou.
Granițele etice
Iarăși, granițele etice țin de reguli, prescripții, reglementări etc. în ceea ce privește utilizarea mașinilor, doar că dezvoltarea acestora din urmă este mult mai rapidă decât birocrația. Astfel, mereu va exista un decalaj.
Care sunt întrebările pe care ar trebui să le punem în trasarea lor?
Sunt multe întrebări care pot fi emise, dar cred că e mai important să ne uităm în trecut la episoadele în care tehnologia fie era negată, respinsă, diabolizată, fie era promisiunea unui tinereți fără de bătrânețe, visul de pace al omenirii. În ambele cazuri, indiferent cum a fost pusă la lucru și cu ce consecințe (pozitive sau negative, chiar dacă intenția era în sens opus), găsim ceva de învățat.






















