[AI & me] Adrian Mihălțianu: Poate că AI-ul ne va învăța să avem răbdare mai puțină cu munca repetitivă și lipsită de sens și să facem mai degrabă lucrurile care ne împlinesc cu adevărat

Suntem la începutul unei noi ere, un moment de cotitură, în care lumea o poate lua fix în direcția potrivită sau, direct pe câmpii, către cele mai negre distopii. Adrian Mihălțianu, jurnalist și autor, spune că mulți miliardari vor o lume condusă de un AI „luminat”, dar ce ne facem cu biologia noastră bazată pe lăcomie, instinct de conservare și visare, 3 elemente aflate mereu în conflict?

"AI-ul nu doar că modifică ritmul vieții, accelerând-o, ci ne va modifica inclusiv biologia noastră – mă rog, poate nu a tuturor, ci a celor care vor dori să-i aplice beneficiile: de la cancer, la boli virale și așa mai departe", spune Adrian.

Mulți vor realiza efectele transformării când nu-și vor mai găsi loc de muncă conform calificărilor lor, în special tinerii și cei trecuți de 50 de ani, crede Adrian. Partea pozitivă ar fi că poate timpul liber pe care-l vom avea la dispoziție din noua ipostază de șomeri intergalactici, ne va aduce noi percepții asupra muncii, va redefini scopul vieții, dincolo de robotirea 9 to 5 pentru un trai decent.

Care rămâne șansa omului în noua paradigmă și cum putem manipula arma atomică din buzunar, aflăm din interviul de mai jos.

Cum te raportezi tu la AI

AI-ul, înainte să devină stăpânul nostru absolut și definitiv, este deocamdată o unealtă. Una extrem de deșteaptă, dar totuși o unealtă. Așa că mă raportez la el ca la un accelerator – de altfel unul din ce în ce mai bun și mai rapid, capabil să facă lucruri din ce în ce mai complexe.

Rămâne de văzut cât timp va mai continua acest raport. Așa cum social media ne-a transformat din actori în simpli figuranți, e foarte posibil ca și AI-ul să ne transforme chiar mai repede în consumatori creduli de informație furată și regurgitată sub formă atât de ușor digerabilă, încât vom uita ce înseamnă să ne folosim propriile abilități cognitive. Iar din momentul ăla... mi-e teamă să continui.

Prima schimbare pe care ai simțit-o odată cu apariția AI-ului

Mi-a modificat complet modul în care caut informație pe internet. Am abandonat aproape complet Google, iar cele două AI-uri pentru care plătesc sunt absolut suficiente pentru 80% din căutările mele. Sigur, trebuie să verific mereu care sunt sursele și chiar am obiceiul să intru pe ele, pentru că încă nu suntem în acea zonă în care să ai 100% încredere în rezumatul unui AI. Dar devine din ce în ce mai bun, de la o lună la alta.

Crezi că AI schimbă ritmul lumii sau direcția ei?

AI reprezintă ultima graniță pentru Homo Sapiens. Fie renunță complet la el, într-un fel de jihad butlerian, fie îl îmbrățișează, iar asta pune capăt, de fapt, acestei specii cu o istorie de doar 300.000 de ani. Nu neapărat azi, dar cu siguranță copiii care se nasc în 2026 vor ajunge la maturitate într-o lume fundamental diferită, iar copiii lor... ei bine, e foarte posibil ca aceștia să aparțină, cel puțin parțial, unei noi specii, una augmentată. Și nu nepărat ca-n filme, cu dispozitive electronice, ci augmentată biologic.

AI-ul mânuit cu ceva talent îți permite deja acum să faci lucruri extrem de complexe, pentru care era nevoie de echipe întregi până anul trecut. Un grafic interactiv în HTML care exprimă vizual lucruri complicate? Nimic mai simplu pentru un jurnalist care înțelege bine subiectul și e dispus să verifice la sânge datele înainte să ceară graficul respectiv – ăsta e doar un exemplu de accelerare fantastică a unei munci care cerea măcar câteva zile, iar acum se face în 2-3 ore.

Sunt exemple nenumărate, în special atunci când vine vorba de munca cu baze mari de date și cu găsirea de patternuri, de modele care se repetă sau care ies din rând – nu doar în jurnalism, ci în orice domeniu, inclusiv în biologie. Așadar, AI-ul nu doar că modifică ritmul vieții, accelerând-o, ci ne va modifica inclusiv biologia noastră – mă rog, poate nu a tuturor, ci a celor care vor dori să-i aplice beneficiile: de la cancer, la boli virale și așa mai departe.

Ce aspect al vieții umane ți se pare cel mai vulnerabil în fața automatizării?

Libertatea de alegere. Să explic. Omul nu poate trăi fără un scop. În 99% din istoria umană, acest scop i-a fost impus, trasat de sus, de regi, împărați, dictatori, preoți. Am trăit în ultimii 150 de ani un experiment numit democrație parlamentară care a avut deja apogeul acum vreo 10 ani, iar acum se află în declin.

În această democrație fragilă, scopul individului a fost generat din ce în ce mai mult de el însuși. Tot mai mulți s-au eliberat de ce li se impunea și au început să facă ceea ce-și doreau. Libertatea asta e astăzi luată ca de la sine înțeles, dar în realitate e foarte fragilă. Iar AI-ul poate accelera tocmai tendințele autoritare, care să închidă fereastra asta abia deschisă, cât o clipită la scara istoriei umane.

Dar cum se ajunge ca tocmai AI-ul să întărească autoritarismul, dacă AI-ul îți permite să faci ce dorești? Păi foarte simplu: dotarea roboților cu AI (și aici nici măcar nu discutăm de inteligență conștientă de sine, nicidecum) le va permite să ne înlocuiască, la un cost mereu mai mic, din peste 90% din joburile pe care le facem acum. Nu imediat, dar în 10-20 de ani, cu o curbă din ce în ce mai accelerată.

Iar dacă ne înlocuiește, vom fi „liberi” să ne ocupăm de alte lucruri, nu? Majoritatea locurilor de muncă care rămân vor fi pe extreme – fie extrem de specializate, fie pur și simplu manuale, cu o componentă socială: îngrijitor de bătrâni, de copii, educatori, îngrijitori de spații verzi, păduri etc. Sau să stăm pur și simplu acasă.

Dar cine ne plătește? Cine redistribuie valoarea creată de roboți pentru patroni? Simplu: statul. Acolo se ajunge, indiferent că ne place sau nu (alternativa e ca o mână de miliardari să decidă totul pentru noi, chestie chiar mai îngrozitoare).

Deci un socialism din ăla ca-n visele umede ale lui Marx. Dar socialismul vine mereu la pachet cu autoritarism, pentru că individul contează mai puțin în acest sistem, comunitatea e cea care contează. Și dacă banii sau creditele necesare vieții tale îți vin de la stat, ce libertate mai ai?

Va fi foarte complicat să evităm cele două extreme – tehnofascismul sau tehnosocialismul. Nici măcar nu pricepem cum poate funcționa o societate non-capitalistă – pentru că aia comunistă știm deja că nu poate funcționa deloc fără dictatură și că sărăcește pe toată lumea. Cărțile astea nu s-au scris încă. Cine știe, poate le scrie AI-ul.

O lume condusă de un AI „luminat” e dorită de foarte mulți miliardari, dar problema e că biologia noastră e bazată pe lăcomie, instinct de conservare și visare, iar astea trei elemente fundamentale care ne alcătuiesc sunt mereu într-o luptă puternică. O societate „benevolă” care le pune sub capac nu poate dăinui – o spun deja atâtea cărți și filme!

Ce înseamnă a gândi în era AI

Ăsta e unul dintre marile beneficii ale AI-ului, dacă e folosit cum trebuie. Ai un acces mult, mult mai rapid la rezumatul esențial cunoașterii unui domeniu sau al altuia. Dar e și cea mai mare capcană: dacă crezi că, știind pojghița, cunoști și profunzimea. Fals – este încă nevoie să aprofundezi un domeniu dacă vrei să-l înțelegi cum trebuie. Altfel, vom fi cu toții mult mai știutori dar mult mai puțin înțelegători – niște chimvale răsunătoare, dar goale pe dinăuntru.

Primele semnale pe care le detectezi într-o lucrare AI

AI-urile au niște manierisme în exprimare care se văd de la o poștă. Cel mai nasol e când începi să vezi tineri care folosesc texte scrise de AI, nu se obosesc nici măcar să le rescrie, și-și creează canale video pe care le împing către milioane de oameni. Idem pentru muzică și orice alte elemente creative.

Aș vrea, sincer, ca primul semnal pe care-l detectez într-o lucrare AI de orice fel să fie o etichetare a acelui conținut: creat cu AI. Dar îmi dau seama că și această pretenție va dispărea rapid, pentru că oamenii se obișnuiesc repede cu orice lucru generat artificial.

Efectele asupra limbajului

Îl distruge. Îl transformă într-un limbaj robotizat, poate mai bine structurat logic, dar lipsit de savoarea unei limbi vorbite, poate chiar și incorect, de către oameni care au apucat să pipăie o carte, să comenteze un film cu prietenii, să iubească și să nu fie iubiți, să înjure, să facă glume proaste, să se bată, să sară-n sus de bucurie, să simtă.

Contaminarea asta e reală și afectează deja masiv tinerii. Dar îndrăznesc să sper că, dacă vor avea mai mult timp să socializeze în viața reală, aceiași tineri vor găsi și antidotul. Nouă, dinozaurilor de 40-50+, ne e relativ indiferent, am învățat să ne folosim rapid de tot ce a fost aruncat spre noi: computerele personale, internetul, social media, google, aplicații, acum și AI.

Ce observi în jur?

Observ că am început să vorbesc uneori cu Gemini în bucătărie, în timp ce gătesc, și să mă simt ca-n Enterprise, deși urăsc să vorbesc cu un computer (deși, atunci când va scoate Disney roboți casnici Star Wars cu care să dialoghez, shut up and take my moneeey!).

Lăsând gluma la o parte, observ că foarte mulți oameni smart folosesc deja AI-ul ca să accelereze mult în productivitatea proprie, iar alții încă se tem instinctiv de ceva ce nu înțeleg. Alți oameni inteligenți au rămas blocați în ideea că LLM-urile nu sunt de fapt inteligență, iar asta îi privează de un start deja luat de concurenții lor, iar atunci când își vor da seama, va fi fost deja prea târziu: vor fi primii dați deoparte.

Poate un model antrenat pe tot ce s-a gândit deja să mai creeze ceva cu adevărat nou?

Bineînțeles. Oamenii, de-a lungul istoriei, au fost antrenați pe o mică parte din ceea ce se gândise deja. Fiecare gânditor a extins bula cunoașterii, care astăzi a devenit imensă. Dar știi ce a mai devenit imensă? Suprafața de contact a acestei bule cu necunoașterea. Înțelegem mai puțin de 5% din univers și din legile sale, suntem o specie aflată abia la finalul copilăriei, nici măcar în adolescență, despre ce vorbim?

LLM-urile sunt deja capabile de „gândire” originală și au dus deja la descoperiri importante. Da, nu vor gândi niciodată așa cum gândim noi și nici nu cred că vor deveni vreodată conștiente de sine așa cum suntem noi. Dar nici măcar nu contează cu adevărat: contează că procesele logice care stau în spatele lor sunt capabile să deceleze lucruri noi în date care până acum ne scăpau.

E suficient să lucrezi un pic cu Claude, cu una dintre versiunile mai puternice, și să vezi cum îți scoate de la sine putere în evidență lucruri care ți-au scăpat. E din ce în ce mai puțin o căsuță de întrebare/răspuns și din ce în ce mai mult un companion.

AI și percepția oamenilor vizavi de propria persoană

Nu știu dacă încă ne dăm seama de cât de mult ne va transforma viața inteligența artificială. Mulți dintre noi vor afla asta abia când vor fi concediați și nu-și vor mai găsi loc de muncă conform calificărilor lor, în special cei juniori și cei trecuți de 50 de ani.

Există un preț psihologic atunci când trebuie să treci de la un job care cere studii superioare și aptitudini analitice, devenit nesigur, la un job care cere abilități manuale, dar sigur. Pe de altă parte, nu toți putem fi instalatori, îngrijitori de copii sau de bătrâni, grădinari etc.

Alții vor folosi AI-ul la maximum, la un cost accesibil, pentru a-și schimba complet viața în bine, într-un timp foarte scurt. Depinde de ce mentalitate ai: dacă ai mentalitate de angajat care vrea program 9-17 și ceea ce numim, în general, o viață, atunci riscul tău e mult mai mare. Dacă ai mentalitate de antreprenor și te gândești ce anume poți face cu AI-ul chiar dacă ai fost dat(ă) afară, atunci poate AI-ul nu e o amenințare, ci o oportunitate. Dar și impactul asupra unei vieți liniștite e pe măsură.

Efectele asupra răbdării, efortului, muncii și eșecului

Aș zice că sunt devastatoare. Deja avem oameni foarte tineri care nu mai sunt obișnuiți cu efortul și care nici nu-i mai văd rostul. Sau care dacă muncesc 2-3 ore pe zi au impresia că depun un efort colosal. Îi pot înțelege (și invidia) într-o anumită măsură, pentru că nici generația mea n-a mai tras la jug și nici n-a mers în pădure să taie lemne ca să se încălzească. Până la urmă, toți vrem să muncim cât mai puțin.

Dar confortul are o limită – cea în care nu mai treci prin mintea proprie, nu mai decantezi informația. Dai un prompt, apeși un buton, apoi îți vezi de-ale tale în timp ce AI-ul muncește. Când preiei de-a gata concluziile AI-ului, cu tot cu greșeli sau fără, ție ce-ți mai rămâne?

Pe de altă parte, cultul muncii e o invenție menită să ne lege scopul vieții de robotirea 8-10 ore pe zi. Revin la scopul vieții: poate că nu e să creăm companii, să facem bani și să muncim până la epuizare. Poate că AI-ul ne va învăța să avem răbdare mai puțină cu munca repetitivă și lipsită de sens și să facem mai degrabă lucrurile care ne împlinesc cu adevărat.

Cum se redefinesc opiniile divergente 

Aici sunt puțin mai optimist. În absența unor AI-uri puternic manipulate de către creatorii lor, care-ți livrează minciuni, omul obișnuit va avea o sursă de mult mai mare încredere decât o bună parte din presă sau dintre influencerii actuali. Chiar și în regimurile autoritare, precum China, covârșitoarea majoritate a informațiilor despre lume va fi corectă, mai puțin, evident, elementele politice sau care amenință clica aflată la putere.

Lupta dintre AI-uri nu e monopolistă. Pe măsură ce fiecare AI major dobândește o „personalitate” proprie, avem o diversitate de abordări nuanțate ale realității. Problemele apar atunci când creaționiștii o să-și facă un AI care se „adapă” doar din interpretările date Bibliei de propriul grup religios, comuniștii, un AI care regurgitează propagandă marxistă la orice pas, iar fasciștii, un AI care se hrănește exclusiv din surse extremiste. Până la urmă, valoarea oricărui AI va fi dată de baza de date pe care se bazează – vedem asta la Grok, care e puternic manipulat de Elon Musk atunci când nu-i convine ce zice.

Păreri divergente vor exista întotdeauna, chiar și în distopiile în care AI-ul e în mâna guvernului și e singura sursă de informare. Va depinde doar modalitatea prin care sunt exprimate acestea.

Pericolele pe care nu le vedem

Astăzi e încă periculos să te bazezi 100% pe ce îți spune un AI, pentru că poate greși fundamental. Nu cred că vom mai avea această problemă în 2-3 ani, pentru că avem o curbă exponențială de rezolvare a oricărei aberații.

Pericolul cel mai mare vine, din punctul meu de vedere, pe partea de manipulare răuvoitoare a realității. Avem milioane de oameni care pun botul la imagini clar făcute cu AI, atroce de proaste, chiar astăzi. Ce vom mai face însă în 2-3 ani, când diferența între o imagine sau un video creat cu AI și realitate nu va mai fi decelabilă de un ochi obișnuit?

Relația care începe să se formeze între oameni și AI

Depinde de om. La unii, e pur și simplu relația dintre un om și o unealtă. La alții, ajunge să fie ca relația dintre un om și un companion robotic din filmele SF (recomand experiența dialogării cu Gemini sau oricare alt AI în timp ce tai ceapa în bucătărie). În fine, la cei vulnerabili psihic, poate deveni problematic.

Dar relația pe termen mediu, cât timp nu ne aflăm în scenariul unui AGI conștient de sine, e una de parteneriat. Cred că avem o fereastră de 20 de ani până la momentul ăla. Cât timp LLM-urile actuale fac lucruri doar atunci când le zicem noi să le facă, suntem încă OK. Chiar și scenariile din presă în care aflăm că un agent AI a „evadat” și a făcut nu știu ce, sunt tot cauzate de un prompt dat la un moment dat de un om.

Când un LLM va începe să facă el singur lucruri de la sine, atunci suntem în alt film.

Riscurile unor asemenea noi relații, om-mașini

Un AI te ajută să afli enorm de multe lucruri, mult mai repede decât ai fi făcut-o până acum. Rezumate inteligent, ca să le poți pricepe și asimila. Dar te poate face și să devii superficial(ă), să te mulțumești cu ceva digerat. Să te bazezi din ce în ce mai puternic pe tot ce e în stare să facă AI-ul. Să nu-ți dezvolți abilități noi, pentru că le are deja AI-ul. Să te limitezi, pentru că AI-ul n-are limite.

Iar asta îți răpește o parte importantă din umanitatea ta. Sigur, dacă interesele cuiva se concentrează în jurul burții și a lucrurilor materiale, astea contează mai puțin.

Din nou, la persoanele vulnerabile psihic avem un strat suplimentar de probleme, care țin de legătura de afecțiune și poate chiar dependență care se creează. Dar aș îndrăzni să spun că uneori poate această legătură nenaturală e mai puțin toxică decât una cu un om care poate profita de vulnerabilitatea cuiva.

Cum ne schimbă aceasta nouă relație?

Cât timp AI-ul ascultă de prompt-urile noastre, ne poate face extraordinar de productivi și de eficienți. Ba chiar ne poate ajuta să învățăm de 4-5-6 ori mai multe lucruri decât o făceam înainte. De ce? Pentru că nu mai suntem la un click distanță de o informație pe care trebuia să o asimilăm greoi, ci pur și simplu ne poate răspunde la orice întrebare, într-un mod complex și conversațional.

Treptat, mai ales dacă se integrează cu creierul și ochii noștri prin căști audio și ochelari digitali (cipurile din creier vor rămâne ceva exotic multă vreme), ne poate transforma în Homo Deus, omul atotștiutor, în care AI-ul acționează ca o extensie de memorie și e integrat în tot ce facem.

Dar mai avem până acolo.

Calitatea umană definitorie în epoca AI

Oamenii sunt învățați de mici că iubirea e aia care ne distinge pe noi față de restul animalelor. Ăsta e un lucru fals – majoritatea animalelor își ocrotesc din instinct puii și partenerii, iar iubirea e, de fapt, tot un mecanism electrochimic de legare a două sau mai multe ființe, foarte bine studiat.

Ce ne rămâne însă în mod deosebit este altruismul, combinat cu fascinația de a descoperi lucruri noi. Iar aici intrăm în esența problemei pentru următoarea societate umană.

Timp de milenii, societatea umană a fost construită pentru ca niște elite foarte restrânse să beneficieze de pe urma eforturilor a milioane de oameni. De vreo două secole, pătura de mijloc s-a mărit și a permis unui procent incomparabil de mare de oameni să aibă o viață plină de sens, nu doar una în care se mulțumesc să supraviețuiască. Și să atingă cunoașterea rezervată până atunci unei minorități.

Dar acum încercăm să operăm cu concepte vechi de două sute de ani (capitalism vs comunism/socialism) pentru o societate complet nouă, în care avem abundență de producție, tot mai puține locuri de muncă și tot mai puțini oameni calificați pentru ele, precum și un AI care poate rezolva absolut orice problemă mult mai eficient decât milioane de oameni.

Capitalismul e bazat pe înțelegerea firii umane: lăcomia poate face minuni pentru nivelul de trai (când îți dorești să ai mai mult, ai o motivare puternică pentru eforturi mult mai mari decât cele necesare simplei supraviețuiri). Comunismul / socialismul încearcă să contracareze asta cu un altruism impus de stat: dai forțat din ce ai acumulat din lăcomie, către alții care n-au cât ai tu, din varii motive.

În primul sistem, majoritatea prosperă, iar sărăcia păturii de jos se reduce treptat, mai ales cât timp e moderat de un altruism practicat atât la nivel de stat, cât și prin ONG-uri. Din păcate, oamenii-și definesc valoarea vieții în funcție de cât câștigă, iar inechitățile din multe țări sunt încă foarte mari când lăcomia nu e ținută sub control.

În al doilea sistem, majoritatea pierde, pentru că imboldul altruistic este tăiat din fașă prin impunere, iar inițiativa privată e văzută cu ochi răi. Redistribuția resurselor se face prin pile, cunoștințe și relații, iar sărăcia generală e deja demonstrată de zeci de implementări catastrofale ale acestei aberații ideologice.

Republica AI schimbă paradigma dramatic. Vrem, nu vrem, capitalismul nu mai funcționează când o mână de oameni care dețin milioane de roboți produc aproape totul, iar 90% din oameni trebuie să trăiască din ce li se redistribuie. Esențial e cine decide redistribuirea resurselor și prin ce scară de valori.

Ce ne va rămâne nouă, oamenilor, de făcut astfel încât să avem un sens? Eu cred că altruismul este o parte importantă a răspunsului, dar nu cel impus, ci încurajat: dedicarea vieții reparării tuturor rănilor acute pe care le-am făcut planetei, îngrijirea celor dragi, dezvoltarea de abilități noi etc. O altă parte importantă a răspunsului stă în încurajarea dedicării timpului pentru cunoaștere: a trecutului nostru, a planetei, a universului.

Realmente ne e greu să ne imaginăm o viață în care nu mai suntem forțați să muncim ca să ne autodefinim valoarea, iar o parte din omenire cu siguranță va suferi major din această cauză, în special în perioada de tranziție. Dar poate că la final, la orizontul anilor 2040, vom avea totuși o lume mai bună.

Cum se schimbă perspectiva asupra realului

Nu foarte mult. Cine are toate țiglele pe casă rămâne ancorat în realitate. Cine e credul, va fi doar mai ușor de păcălit cu AI.

N-aș intra în dezbateri filosofice cât timp AI-ul actual este doar sub formă de LLM, adică un model care nu gândește efectiv și nu are conștiență de sine. Chiar și apoi, rămânem în ecuația în care oameni înșiși sunt rezultatul unui proces extrem de lung de selectare a unor mecanisme electro-chimice aleatorii. Noi am ajuns la conștiență așa, nu văd cu ce ar fi diferit un AI (nu un LLM, care are limitările sale) ajuns în acest punct pentru că așa e creat de oameni.

Granițele etice care se trasează în aceste zile

Riscurile cele mai mari nu vin din relația noastră cu mașina, ci din folosirea mașinii în scopuri malefice. Un laborator biochimic poate folosi AI-ul pentru a găsi soluția pentru vindecarea cancerului, dar și pentru sinteza de arme biochimice. Un hacker etic poate folosi AI-ul pentru a detecta vulnerabilitățile în sistemele critice pentru societatea noastră în vederea reparării acestora, în timp ce un hacker răuvoitor poate face fix același lucru ca să facă rău.

Nu cred că trebuie să trasăm noi granițe etice în afara respectării legii penale actuale: dacă prin faptele tale, inclusiv folosirea AI-ului, provoci daune unei alte persoane, trebuie să răspunzi și să plătești. Valabil și în cazul agenților „scăpați de sub control” – mai precis spus, prost programați.

 Cred că ar trebui să trasăm granițe etice în privința conținutului creativ. Platformele de streaming, de exemplu, ar trebui obligate să marcheze clar conținutul AI. Idem „creatorii” de conținut care folosesc AI. O parte din ele sunt deja legiferate la nivelul UE.

Care sunt întrebările pe care ar trebui să le punem în trasarea lor?

Aceleași ca în cazul folosirii de un om a oricărei alte mașini: unde pornește și unde se oprește legătura de cauzalitate între acționarea mașinii de către om sau persoană juridică și efectele produse de aceasta.

Nu cred că ar trebui să complicăm prea mult acest domeniu, doar să avem legi adaptate acestei legături de cauzalitate care se poate estompa în momentul în care sunt folosiți agenți AI cu mare autonomie. Cine le-a dat drumul în libertate, cu sau fără voie, trebuie să răspundă, cam asta ar fi esența. Chiar și atunci când agenții au făcut ceva ce nu era dorit neapărat de utilizator.

Cum influențează AI relația noastră cu noi înșine

Sper eu că ne dă ghes pornirii de a afla tot mai multe despre lumea care ne înconjoară. E pur și simplu păcate să folosim AI-ul doar pentru job, când putem pune o sumedenie de întrebări din toate domeniile – sigur, mereu cu rezerva că trebuie să verificăm anumite elemente, cel puțin în următorii 2-3 ani, până când răspunsurile vor fi exacte în 99.99% din cazuri.

Apoi, sper că ne va da mai mult timp liber și că vom ști ce să facem cu el. Asta va fi marea problemă a secolului XXI. Avem atâtea de făcut pentru a salva viața complexă de pe planetă, încât ar fi chiar păcat să folosim AI-ul doar ca să ne examinăm scamele din buric.

Ce ar trebui să reînvățăm despre noi înșine

Că poate nu suntem făcuți să muncim și că scopul vieții noastre nu e munca, ci descoperirea lumii, îngrijirea ei și întrajutorarea cu ceilalți. Sigur că și ceea ce facem adaugă scopului vieții, dar dacă AI-ul poate prelua toată partea de robotire, am putea să ne dezvoltăm mai mult ca oricând ca persoane cu adevărat multivalente.

Frica ta cea mai mare vizavi de AI

Că va fi folosit de către niște primate care nu-și pot ține sub control cele mai rele porniri pentru a distruge tot ce am clădit și am fi putut clădi. Asta e cea mai mare problemă atunci când dai naștere unui zeu. Chiar și când încă ascultă de tine și nu are voință proprie, un AI capabil să infiltreze toate rețelele critice ale omenirii și să le dea peste cap, sau să dezvolte arme bio capabile să distrugă etnii, rase sau clase de oameni ar pune cu adevărat capac acestei aventuri formidabile a universului devenit conștient de sine prin omenire.

Riscul ca așa ceva să se întâmple nu e deloc neglijabil. Foarte curând, fiecare dintre noi va avea în buzunar echivalentul unei arme atomice. Cum rezolvăm dilema asta, nu știu.

Dar speranța

Speranța e că vom reuși să folosim AI-ul pentru a inventa medicamentele și tratamentele necesare eliminării cancerului și a altor boli terminale, că vom dezvolta AI-uri capabile să gestioneze resursele naturale mai bine decât o facem noi și că vom învăța să folosim AI-ul pentru a ne lărgi mereu orizonturile.

Poate că vom trece printr-un îngrozitor război mondial la limita anilor 2030. Poate că vom suferi grav în următorii 40 de ani din cauza a tot ce am făcut greșit în ultimii 200 de ani. Dar avem o șansă destul de mare să folosim cunoașterea această accelerată pentru a rezolva, de fapt, în timp util toate problemele majore ale omenirii.

Aici stă marea promisiune a unei inteligențe care, deși nu e conștientă și nu „gândește” așa cum o facem noi, e capabilă să detecteze patternuri și să ne ajute să trecem peste propriile prejudecăți atunci când luăm decizii.

Nu AI-ul trebuie reglat atent, însă, ci omul. De capacitatea noastră de a ne depăși propria animalitate depinde absolut totul.