Agentia de comunicare interactiva Webstyler a castigat pentru al treilea an consecutiv titlul de Agentia Anului la Internetics, singurul festival romanesc ce premiaza eficienta comunicarii online. Webstyler isi adauga astfel in portofoliu cel de-al patrulea trofeu "Agentia anului", din istoria de opt ani a competitiei.
Webstylerii au urcat joi seara de 11 ori pe scena festivalului pentru a primi trofeele castigate in competitia "Publicitate si comunicare". Agentia a castigat opt premii in sectiunile competitiei, premiile "Best of show" si "Agentia Anului", un premiu special si cinci nominalizari. Prin numarul si varietatea categoriilor in care Webstyler a castigat premii si nominalizari, agentia confirma pozitia de lider in comunicarea online din .ro.
"Faptul ca am urcat pentru a treia oara la rand pe scena Internetics pentru titlul de Agentia Anului nu a diminuat cu nimic bucuria si emotia. Ba dimpotriva. Ne-am luat in brate, am cantat, am tipat, ne-am multumit, ne-am felicitat. Titlul de anul acesta este cu atat mai important cu cat competitia a castigat mult in greutate prin prezenta numeroasa a agentiilor de publicitate. Pentru noi, 2008 a fost cel mai bun si mai greu an de pana acum. Am lucrat pentru branduri puternice care au avut curajul sa inoveze alaturi de noi, iar eforturile noastre comune au fost recunoscute aseara. Si acesta nu-i decat inceputul", a declarat Bogdan Nitu, General Manager Webstyler. "Acum, dupa al patrulea titlu de "Agentia Anului", dupa o nominalizare la Cannes si dupa doua recunoasteri la Golden Drum, stacheta noastra este foarte sus. 2009 va fi un an plin si greu. Dar care suna bine", a completat Bogdan Nitu.






















