Compania BrandTailors, partenerul in consultanta de brand al Cadbury Romania, a finalizat un nou concept de ambalaj pentru ciocolata Kandia, care se regaseste si la nivel structural, menit sa sustina beneficiile functionale si emotionale ale marcii si sa ajute brand-ul sa se diferentieze de competitie.
In contextul in care piata de ciocolata a devenit foarte dinamica si competitiva in ultimii ani, brand-ul Kandia a simtit nevoia unor transformari pentru a se adapta la noile nevoi. Astfel, echipa BrandTailors a fost insarcinata sa dezvolte un nou concept de ambalaj care sa raspunda nevoilor consumatorilor, ancorat in beneficiile functionale si emotionale ale marcii. Impreuna cu noul concept de ambalaj a luat nastere si noul design structural al tabletei care insista pe principalul beneficiu emotional: te indeamna sa iti exprimi sentimentele.
"Kandia este un brand valoros pe care echipa noastra il iubeste foarte mult. Dezvoltarea noului concept de ambalaj a fost o provocare pentru noi tocmai pentru ca am incercat si de asta data sa venim cu o solutie care sa faca o reala diferenta la raft si sa devina un etalon pentru piata romaneasca de ciocolata. Tema pe care am primit-o din partea echipei Cadbury n-a fost nici pe departe simpla, mai ales in contextul in care Kandia avea deja un ambalaj cu un grad mare de recognoscibilitate pe care tot noi il dezvoltasem cu cativa ani in urma", declara Beatrice Danis - Managing Partner BrandTailors.























