Rezultate cautare
[Etică & Tabu] Andreea Golban: Nu cred că publicitatea are păcate, din principiu. Are doar păcătoși, pe care eu îi numesc impostori
Cătălin Teniță: Cred că cea mai mare provocare e să faci oamenii să iasă din carapacea de scepticism
Raymond Bobar: Avem proiecte puține, dar ambițioase de design al spațiilor publice. Avem mult design independent foarte bun, care are însă doar impact de nișă
Alexandra Corbu și Cătălina Bucur: Angajatele moderne se confruntă cu o dublă provocare - să muncească ca și cum n-ar avea copii, în timp ce își îngrijesc copiii ca și când n-ar avea job
[Povești de bine] Asociația De Basm: Cultura nu este opțională, dar în România așa este tratată chiar de către cei care o coordonează la nivel administrativ
Eugen Vuțescu: Toată avalanșa asta de poze, de selfie-uri, de nonportrete și așa mai departe, toată această grabă imensă nu face altceva decât să ignore prezentul
Cristian Pascariu: NASTY este o poveste umană universală despre cineva care a fost la un moment dat cel mai bun în domeniul său
Prin proiectul AfterLand, arta și știința își unesc forțele pentru schimbare în bine, în Delta Dunării
La aproape 10 ani de la prima plată cu telefonul mobil cu un card Pluxee, liderul pieței de beneficii extrasalariale continuă să inoveze și lansează cardul virtual
The Leadership School. "Realitatea liderului în România în anii 2000 era că trebuie să se chinuie, să convingă, să lupte cu traumele ”șefilor”. Așa că am creat proiecte care să lupte cu traumele unui sistem inuman"
Ce vom vedea pe scena conferinței How to Web 2024: peste 100 de speakeri și oportunități globale, între 2-3 octombrie
[HR Trends] Ioana Aramă: Suntem martorii unei schimbări de paradigmă, iar până când se vor așeza complet lucrurile, toate companiile vor funcționa pe un model de încercare și eroare
Digitas România și Publicis Relations ne invită să privim frica dintr-o nouă perspectivă în campania aniversară Allianz-Țiriac Asigurări
[Light People] Diana Miroșu: Se poate trăi din artă, însă trebuie să muncești. Este adevărat că te naști cu un set de unelte date, însă trebuie să muncești mereu să le ții ascuțite














![[Media Update] Andreea Dinescu: Datele despre piața media din România arată o creștere estimată de 6,5% comparativ cu anul anterior, ducând valoarea investiției la o sumă record de 700 milioane de euro](https://media.iqads.ro/2024/04/andreea-dinescu-deputy-managing-director-initiative-romania-cover-410.jpg)










