Casa Pariurilor - Suport pentru Suporteri in negare

CONTEXT:

Prima campanie ce adresează insighturi reale, curente, punctuale, din viața microbiștilor români. Suporterii români sunt în depresie generală de ceva timp, din cauza stării fotbalului românesc din ultimii ani. Casa Pariurilor a lansat un program CSR de mental coaching, care ajută fotbaliștii din primele ligi să fie mai performanți pentru echipele lor - pentru ca astfel, și suporterii să ajungă să se simtă mai bine. Creația își imaginează cum ar fi dacă suporterii români, aflați în depresie, ar merge la psihoterapie - la un cabinet fictiv specializat pe probleme ale microbiștilor. Astfel, serialul online „Suport pentru Suporteri” tratează cazurile a 5 suporteri români, fani ai unor echipe diferite (nenumite concret), în fiecare dintre cele 5 stadii ale suferinței. Deși fictivi, acești suporteri sunt bazați pe insighturi reale din lumea unora dintre cele mai importante echipe din țară - insighturi palpabile din lumea fanilor diverselor echipe, a tribunelor, a galeriilor. În episodul 1, psihologul tratează cazul suporterului unei mari echipe din București, aflat în stare de negare față de recenta retrogradare a favoriților săi din prima ligă, lucru întâmplat pentru prima oară în istoria clubului.

Echipa agentiei
Silviu Antohe (Executive Creative Director)
Vladi Paunescu (Group Creative Director)
Mario Francisco (Senior Art Director)
Anca Iuhas (Head of Strategy)
Anca Duta (Account Director)
Silviu Clinciu (Account Manager)

Echipa casei de productie
Bogdan Barbulescu (Regizor)
Marius Ivascu (DOP)
Sorin Baican (Producator)
Irina Petrescu (Producator Executiv)
Simona Macarie (Manager de Postproductie)

Echipa clientului
Anca Musat (Marketing Director)
Alexandru Banu (Brand Manager)



MullenLowe

De 29 de ani in Romania, MullenLowe este o agentie de creatie, marketing si brand strategy, care isi propune sa isi pastreze mentalitatea de creativitate antreprenoriala si spiritul dinamic. Agentia se pozitioneaza... vezi detalii »

Agentie

An

2022

Tara


Companii

Branduri



Branded


Related ads