CONTEXT:
Suntem un popor care ține la tradiții cu o mândrie aparte. Ne prețuim portul popular, colindele, meșteșugurile care ne definesc identitatea și ne onorează că unele dintre ele sunt recunoscute la nivel mondial și înregistrate în Patrimoniul UNESCO. Și dacă tot traversăm o perioadă în care frumosul de altădată și întoarcerea la origini ne recucerește, credem că este un moment potrivit să privim cu onestitate și spre acea parte din ”zestrea” noastră culturală la care ar trebui să renunțăm.
”Tradiția abuzului” - cea mai macabră creație a poporului nostru. O tradiție transmisă tacit din generație în generație, practicată și azi în case de chirpici, în penthouse-uri de lux, pe străzi, la catedre, în birturi, sub privirile trecătorilor sau chiar ale autorităților.
Aceste ”obiceiuri” au perforat fibra societății noastre sub pretextul educației, disciplinei, corecției de comportament și au distorsionat ideea de iubire, lăsând traumele să devină o limbă pe care o vorbim cu toții.
