[UPDATE] Cand clientii invita cate 10 agentii la un pitch...

...industria se revolta. Cel putin in Belgia. Saptamana aceasta are loc "The Virtual Strike", o initiativa a ACC (Asociatia Companiilor de Comunicare din Belgia), iar clientii sunt invitati prin Facebook, Twitter sau Netlog sa afle de ce e offline publicitatea belgiana, accesand site-ul accbelgium.be.

In semn de protest, cele aproape 20 de agentii aderente, printre care VVL BBDO, N-BBDO, Saatchi, Mccann-Lowe, JWT, Ogilvy, Boondoggle, si-au inlocuit site-urile oficiale cu o pagina alba, care contine un fragment din scrisoarea adresata advertiserilor. In josul fiecarei pagini se gaseste un link care invita la continuarea lecturii pe site-ul urmatoarei agentii. La sfarsitul circuitului, dupa ce vizitatorul va fi parcurs intreaga scrisoare, este trimis catre o pagina de pe site-ul ACC, care contine un toolkit de pitch pentru agentii si un link spre codul de conduita in cadrul competitiilor pentru clienti, conceput inca din 1990 de catre asociatia agentiilor (ACC) in colaborare cu cea a advertiserilor (UBA) din Belgia.

Scrisoarea le prezinta clientilor ce au ei de pierdut daca o sa continue sa cheme cate 10 agentii la pitchuri, in loc de 4, cum prevede codul. Li se explica pe larg cat de multe resurse implica un pitch, ajungand sa coste o agentie pana la 80.000 Euro. Neajunsul pentru clienti este ca agentiile, fiind epuizate de participarea la competitii in care au 90% sanse sa piarda, nu vor mai putea presta lucrari de calitate pentru clientii actuali. Adica pentru oricare dintre clientii care se afla intre pitchuri. Adica pentru toti. De aceea, clientii sunt invitati sa-si reaminteasca regulile jocului.

Codul de conduita pentru pitchuri (versiunea in franceza aici: http://bit.ly/codconduitapitch) include 7 reguli:

1. Numarul agentiilor invitate la pitch: maxim 4, inclusiv agentia actuala
2. Briefingul: trebuie sa se precizeze clar daca se cer si executii creative sau doar directii strategice, cine ia decizia finala
3. Calendarul: trebuie sa se acorde 4 saptamani pentru o directie strategica si inca 4 pentru o campanie completa, care include executii
4. Acoperirea cheltuielilor pentru agentiile perdante: 5000 Euro pentru strategie si 5000 Euro in plus pentru creatii.
5. Evaluarea: agentiile trebuie sa fie informate in legatura cu sistemul de evaluare folosit de client. Se recomanda un debriefing pentru perdanti.
6. Drepturile de autor: toate materialele din cadrul pitchului sunt confidentiale.
7. Relatia: o competitie intre agentii "trebuie sa fie punctul de plecare pentru o relatie fructuoasa intre client si agentia castigatoare".

O mare parte dintre advertiseri au declarat ca vor respecta acest cod, dar l-au uitat pe parcurs. Si pentru ca ar fi dificil sa convinga clientii sa semneze un contract pentru respectarea acestui cod, ACC sfatuieste agentiile sa solicite clientilor completarea unui chestionar. Raspunsurile ar trebui sa ajute agentia sa ia decizia de a participa la pitch, calculandu-si resursele necesare. Chestionarul include urmatoarele intrebari:

1. Care e motivul pitch-ului?
2. Cate agentii sunt invitate la acest pitch?
3. Este agentia actuala invitata la pitch?
4. Exista un deadline si un orar pentru acest proces si daca da, puteti oferi detalii?
5. Exista vreo contributie financiara disponibila pentru costurile agentiei?
6. Cui ne putem adresa pentru informatii despre compania dvs. - suntem pregatiti sa semnam un acord de confidentialitate pentru a ne asigura ca secretele dvs. sunt protejate.
7. Exista un sistem de evaluare pentru desemnarea castigatorului si este el disponibil pentru agentie?
8. Dupa ce vom face prezentarile, vom fi informati in legatura cu decizia? Putem cere ca toate agentiile sa fie informate in aceeasi zi si inaintea oricarui jurnalist?
9. Daca agentia va pierde, va rugam sa oferiti motive pentru acest lucru.

In Romania, linkul spre "Ghid oficial de organizare a pitch-urilor" nu este accesibil pe noul site UAPR (pe care au avut timp sa-l anunte prin comunicat de presa, dar nu au avut timp sa verifice daca functioneaza linkurile din el). tocmai a devenit accesibil la http://uapr.ro/uploads/pdf/Ghid_oficial_de_organizare_a_pitch-urilor.pdf.

Stirea care anunta lansarea ghidului mentioneaza numarul maxim de agentii care ar trebui sa fie invitate la pitch: 4. In plus, Peter Jansen (Presedinte UAPR) preciza intr-un interviu acordat IQads vara trecuta ca UAPR are in plan o anexa la ghidul respectiv care sa se refere la taxa de pitch. Probabil ca inca se mai lucreaza la asta.

Deci ghiduri si recomandari exista si in alte parti, dar nici acolo nu se respecta. Nu sunt sigura ca o actiune de protest cum e cea de mai sus ar avea vreun efect in Romania, dar sunt sigura ca veti gasi un concept de campanie care sa functioneze. Doar e meseria voastra.

UPDATE 
Am primit de la UAPR un comunicat emis in 8 ian.2010 despre semnarea protocolului "de sustinere si implementare a 'Ghidului oficial de organizare a pitch-urilor'". Articolul 5 al acestui protocol se refera la taxa de pitch. Desi protocolul nu este public, UAPR ne-a pus la dispozitie acest fragment, cu articolul 5:

"UAPR recunoaste necesitatea si legitimitatea comisionului de pitch si propune ca valoarea acestuia sa fie de 4000 lei.

Agentiile UAPR nu vor conditiona participarea la pitch de oferirea de catre client a unui comision. UAPR recomanda insa agentiilor ca, in situatia in care sunt invitate sa participe la un pitch cu mai mult de 5 agentii (dupa selectia pe baza de credentials) sau atunci cand proiectul este complex, necesita eforturi exceptionale, costuri sau resurse deosebite, sa solicite taxa mai sus mentionata.

Exceptie fac licitatiile publice si pitch-urile pentru proiectele cu scop lucrativ desfasurate de asociatiile profesionale si organizatiile non-guvernamentale, dar si cazurile care se refera la credential presentation."

Voi reveni cu detalii despre acest protocol, intr-un interviu cu Peter Jansen.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Ogilvy Romania

Ogilvy România face parte din rețeaua internațională Ogilvy si oferă pietei din Romania următoarele arii de expertiză, la nivel integrat: strategie de brand, advertising, customer engagement, PR & Influence... vezi detalii »

Oameni

Sectiune


Comentarii

Vlad Iuga
acum 9 ani
Piata este inca la un nivel imatur, sefii de agentii dar mai ales agentiile mari care ar putea sa impuna o tendinta pe paita sunt inca prea mult ancorate in etapa canibalizarii si a 'foametei' generalizate care caracterizeaza piata.

Felicitari pentru forma de protest, dar sunt sigur ca vor revenii lucrurile 'la normal' dupa protestul simbol organizat.

matei brancu
acum 9 ani
codul ala prea miroase a cartel, menit sa stopeze concurenta. clientu nu are voie sa ia decat 4 agentii adica ai cel putin matematic o sansa din 4. trebuie musai sa fie si agentia actuala la pitch, desi poate a facut treaba proasta, deci ocupa locul altei agentii care ar fi concurat.

un fel de tratate de neproliferare a rachetelor nucleare. unii le au deja, altii nu mai au voie sa aiba si sunt usor de supus. protestul pare mai degraba impotriva unui tip de piata. buyer's market vs. seller's market. domnii astia se rascoala impotriva unui sistem economic stabilit de regulile liberului schimb???

inca o spetza: daca exista partid socialist flamand si partid socialist valon, nu ar trebui sa faca si astia macar doua saituri la fel? :))



Related