DDB Bucuresti a preluat din aprilie 2010, in urma unui pitch local, contul Volkswagen, atat autoturisme cat si vehicule comerciale. Campania denumita "Jetta. Pare scumpa dar nu este." si lansarea noului Touareg sunt primele initiative de comunicare desfasurate de catre DDB Bucuresti impreuna cu echipa de marketing de la Porsche Romania.
Valentin Golban, Account Director la DDB Bucuresti, a declarat: "Volkswagen este brand-ul pentru care orice agentie de publicitate din lume si-ar dori sa lucreze. Noi intentionam sa facem memorabila colaborarea. Acest lucru va fi cu atat mai usor, cu cat "the magic is in the product," asa cum spunea Bill Bernbach odata."
Sebastian Vlasceanu, Marketing & Communication Manager la Porsche Romania, ne reaminteste ca piata auto din Romania s-a reintors la nivelul anului 2002, prin urmare, misiunea oamenilor de comunicare este mai dificila decat oricand. "Am incredere insa ca, impreuna cu echipa DDB vom gasi solutiile cel mai potrivite contextului actual".
Cu o istorie comuna de zeci de ani, cele 2 branduri internationale - Volkswagen si DDB - au revolutionat modul in care publicitatea era facuta inca din anii '50.
DDB Bucharest, membra a DDB Worldwide Communications Group Inc (www.ddb.com). Fondata in 1996, agentia DDB Bucharest ofera servicii de comunicare integrate, avand un portofoliu extins de clienti multinationali si locali.





















