Filmul "Periferic”, in regia lui Bogdan George Apetri, este primul film difuzat pe WebKino.ro, platforma online la care pot fi vizionate, incepand de astazi, filme romanesti simultan cu premiera in cinematrografe, informeaza un comunicat Vodoo Films. Proiectul este realizat cu sprijinul casei de distributie Voodoo Films si al companiei de marketing si vanzari online Q2M.
Proiectul isi propune sa suplineasca lipsa cinematografelor din anumite zone ale tarii, se precizeaza in comunicat. Au prioritate localitatile urbane si rurale unde nu mai exista sali de cinema. Utilizatorii de Internet care au acces la cinematografele in care ruleaza filmul au acces la vizionare pe site dupa aproximativ 30 de zile de la lansarea in sali. Astfel, filmul „Periferic” va fi disponibil dupa 1 mai in Bucuresti, Iasi, Cluj, Timisoara, Constanta, Arad, Craiova, Vaslui.
"Raman la parerea ca locul cinematografului este in sala si ca, ideal, asa trebuie vazute filmele oricand exista posibilitatea. In acelasi timp insa, data fiind situatia cinematografelor din Romania, e nevoie sa fim deopotriva deschisi si inventivi si fie sa strabatem tara cu caravane care ne prezinta filmele, fie sa folosim tehnologia ca sa ajungem la publicul nostru. E mai fezabil asa decat sa asteptam sa se construiasca multiplexuri peste tot si, in plus, o initiativa de tip WebKino.ro raspunde mai bine realitatii ca publicul pentru filmele romanesti este putin numeros, dispersat si cumva comod. Azi, pana la urma, cel mai important este ca filmele sa ajunga cumva la public”, a declarat regizorul Cristian Mungiu, sustinator al acestui proiect.























