Digital Marketing Forum, eveniment de promovare in mediul online, promite in 2013 un program consistent de conferinte, dedicat practicienilor in marketing cu un nivel de know-how mediu si avansat.
Editia din acest an va reuni, pe 6 si 7 martie, la Crowne Plaza Hotel, specialisti internationali si locali care vor prezenta solutii concrete, idei aplicabile si, totodata, concepte noi, precum remarketing.
Prima zi, 6 martie, va fi compusa dintr-o conferinta si trei seminarii de tip "fast-track" si va pune accentul pe noile idei si instrumente pe care le au brandurile pentru optimizarea campaniilor online. Dintre temele abordate la conferinta: solutii pentru campaniile multi-channel, tactici pentru optimizare conversiilor, strategii pentru optimizare campaniilor de search marketing, eficienta in Facebook marketing.
Cea de-a doua zi, 7 martie, va fi dedicata workshop-ului Digital Marketing Excellence, in cadrul caruia vor fi prezentate atat elementele si strategiile de baza ce pot fi folosite in marketingul digital integrat, cat si strategii mai avansate despre gestionarea corecta a platformelor web 2.0. Workshop-ul va fi sustinut de Jeremy Spiller, trainer si consultant pentru Econsultancy, cu o experienta de 17 ani in domeniul digital.




















