Exista o scena in "Dupa dealuri", filmul regizat de Cristian Mungiu in 2012, in care cateva maicute transporta prin curtea unei manastiri o cruce mare, de lemn, de care e legata Alina, victima povestii, banuita ca fiind posedata de diavol. Momentul se petrece pe un viscol puternic, care acopera totul de alb, mai putin grupul de femei imbracate in negru, care ramane pentru cateva secunde centrul universului de acolo, si poate si al celor care le privesc. Cred cumva ca asta e o caracteristica care uneste multe dintre filmele romanesti din noul val, o simplitate socanta, care pare foarte apropiata de noi, dar pe care trebuie sa ne-o arate altii ca sa o intelegem. Mihai Chirilov, din pozitia sa de director artistic, a ales sa inchida editia din 2012 a Festivalului de Film Romanesc de la New York, Making Waves, cu productia lui Mungiu.
Festivalul din New York e poate una dintre cele mai titrate manifestari culturale romanesti din afara tarii, care insa de doi ani nu mai se bazeaza pe sprijinul statului, ci exclusiv pe finantari independente, dintre care o parte sunt stranse pe net, pe platforma Kickstarter. Din 2006, Chirilov face naveta Bucuresti-New York ca sa promoveze filmul romanesc "acolo unde conteaza cel mai mult", fara ca, in ultima perioada, sa mai fie sprijinit de ICR sau de alta institutie de stat.
