Bogdan Ciuclaru: Sunt fanul gospodinelor! Ele au grija ca lumea sa nu se naruie. De fapt, gospodinele sunt peste masoni, la condus lumea

Bogdan Ciuclaru: Sunt fanul gospodinelor! Ele au grija ca lumea sa nu se naruie. De fapt, gospodinele sunt peste masoni, la condus lumea

In sacosa fiecarei gospodine se afla un stilou de CEO, adauga Bogdan Ciuclaru, realizator si producator la EuropaFM/Radio21.

L-am intrebat despre femei, barbati si imaginea lor in reclame, ce e mai usor de salvat prin umor, gospodina sau burta de bere si cum s-au schimbat stereotipiile dintre sexe in publicitatea romaneasca.

Despre toate acestea se va discuta si in cadrul Marketing for Women si Marketing for Men, evenimente care fac parte din Target BootCamp derulat de SMARK pe 23, 24 si 25 noiembrie. Timp de 3 zile se vor dezbate toate cele 3 targeturi de interes pentru branduri si agentii: femei, barbati si tineri.

 

O reclama din Romania, pentru barbati

Aia la Aspacardin. Glumesc! Nu stiu cat de mult e pentru barbati, dar mie mi-a placut animatia facuta pentru Oreo. Si mereu rad la reclamele cu Bobonete.

 

Imaginea barbatilor romani din reclame

E un pic amuzant ce se intampla: pe de-o parte avem barbatul-proiectie, adica imaginea de azi a masculului, in mintea publicitarilor. Barbatul e proiectat drept un tip clever in atitudine si outfit, cam hipsteras, daca nu chiar lumbersexual.

Doar ca aceasta poza, daca te uiti la reclame, nu se suprapune pe imaginea barbatilor pe care ii intalnesti prin supermarket, spre exemplu. Si-n plus, barbatul de la tv are toate afectiunile: probleme cu prostata, cu inima, e mereu racit, are dureri, gaze .etc

 

Ce astepti de la reclamele pentru barbati

Ma astept ca reclamele destinate exclusiv barbatilor, sa fie din ce in ce mai putine. Barbatul cedeaza, pe zi ce trece din teritoriu mai ales la nivelul deciziilor de a cumpara diverse.

Dar, ca barbat, ma astept ca reclamele sa aiba umor. Daca vrei sa arunci pe piata un spot memorabil si eu sa-l discut cu gasca de prieteni, el trebuie sa contina umor.

In plus, noi preferam productiile epice, cu buget urias, cu staruri costistoare si super-eroii. Nu ma astept sa-l vad pe Cristiano Ronaldo scapand de matreata si totusi se intampla.

 

Barbati versus femei. Stereotipii

Au cam disparut burtile. Mai nou beau bere cei care iubesc miscarea, aventura, petrecerile cool. Gospodinele n-au cum sa dispara din ad-uri. Ba chiar devin din ce in ce mai cool.

Au mereu o ciocolata pentru aia mici si nu un enervant ghiveci de legume. Sunt fanul gospodinelor! Ele au grija ca lumea sa nu se naruie. De fapt, gospodinele sunt peste masoni, la condus lumea. In sacosa fiecarei gospodine se afla un stilou de CEO.

 

Women empowerment

N-am acel tip de expertiza care sa-mi permita sa aplaud sau sa ma asez impotriva curentului. Si n-am nici instrumentele de bord, care sa-mi indice care e directia... As spune insa, in direct de sub un papuc de casa, ca pe nimeni nu avantajeaza pozitionarea asta barbati vs femei pentru un anume loc in societate.

Nu inteleg, poate tocmai pentru ca sunt barbat, competitia/disputa intre genuri. Aduce un plus de tensiune intr-o lume si-asa nevrotica.

N-as cultiva deci ambitia unui gen impotriva sau in defavoarea altuia. Eu fac parte din categoria barbatilor care pot admira o femeie de succes si care pot, in acelasi timp, s-o si protejeze cand aceasta e vulnerabila si delicata. Se cheama bun simt, cred.

 

Cea mai misto reclama pentru femei din Romania

Hmmm, cred ca retina mea nu s-a intalnit cu nimic memorabil din zona asta(sunt superficial!), dar daca am inceput cu Oreo, as zice ca reclamele la Milka au fost mereu dragute si usor orientate catre publicul feminin.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Pozitii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related