Proiectul editorial Carevasazica a aparut acum cativa ani ca initiativa studenteasca a Mariei Pepine. Ea a vrut atunci sa demonstreze ca printul poate fi inca o forta, ca scriitura pe hartie nu e pe cale de disparitie si nu isi da obstescul sfarsit asa cum preconiza toata lumea. Asta e motivul pentru care echipa se concentreaza mai mult pe versiunea print a publicatiei, nu pe cea online.
In cei patru ani de cand exista, targetul revistei a ramas acelasi - tinerii cu asteptari mari, tinerii constienti care au pareri pertinente - dar abordarile pe print si digital sunt mereu in schimbare si reflecta doua strategii editoriale diferite.
Recent, Carevasazica a ajuns la numarul 7, primul numar in care echipa a decis sa acorde mai multa atentie modului de „impachetare” a informatiilor si povestilor si sa transforme revista intr-un element estetic.
Ca sa aflam mai multe despre cum a inceput si cum a evoluat conceptul din spatele revistei Carevasazica am intrebat-o mai multe pe Iulia Barbu, unul dintre editorii publicatiei.
Publishing-ul este un drum cu multe provocari, iar cea mai mare tine de a mentine calitatea content-ului constanta. Responsabilitatea asta tine de editori, astfel ca tabloidizarea nu trebuie pusa pe seama cititorilor, ne-a spus Iulia. Sa o ascultam:






















