Daca ce se spune e adevarat si publicitatea e un soi de oglinda imaginara a societatii, atunci momentul e grav. Ca femeie sunt intr-o adevarata criza identitara. Infrang in mod deliberat si ostentativ toate regulile „de bun simt” vehiculate de mass media si de noua era a publicitatii, care au deplasat discursul de la femeia casnica la Wonder Woman.
Da, nu prea sunt serioasa. N-am stat acasa cu copiii doi ani. Nu i-am alaptat pana la treisprezece. Nu cred in metode de parenting rasuflate care imi explica de ce nu trebuie niciodata sa imi sara tandara sau sa ridic vocea la copiii mei. Fapt si mai scandalos, pentru care ar trebui sa fiu arsa pe rug, castig mai mult decat jumatatea mea masculina. Asta e! Sunt o femeie a secolului 21.
In 30 de ani, imaginea femeii a basculat de la menajera la managera. Un clivaj rapid si insidios. Daca ar mai trai azi, Da Vinci ar picta in mana Madonei un smart phone in loc de garoafa si un laptot langa prunc. Stereotipurile femeilor casnice au fost inlocuite de cele ale femeii dinamice, mama si profesionista respectata. Bineinteles, frumoasa, cocheta, vesnic tanara, si cu simtul umorului. Am uitat ceva?
Intr-un interviu pe care mi l-a dat in octombrie, fata cea mai mare a lui Charlot, Geraldine Chaplin mi-a spus fara ocolisuri: „Cel mai bun lucru pe care il are de facut o actrita dupa 27 de ani este sa se sinucida”. Cu cine altcineva sa fi discutat despre stereotipuri si despre imagine, decat cu o actrita? Am vrut sa stau de vorba cu o artista cunoscuta, tanara.
