Marius Olteanu, regizor: Este ceva in publicitate care imi place de mor - posibilitatea de a experimenta cu formalul, de a merge intr-o zona straina artistic si de a o “cuceri"

Marius Olteanu e, intr-un fel, prins intre doua lumi. De fapt, nu tocmai prins, parca "prins" are o conotatie negativa. Rezident, hai sa-i spunem rezident intre doua lumi. De instruit, l-au instruit profesori din trei tari: Romania, Franta si Anglia. Cand s-a intors acasa, a inceput sa lucreze ca regizor in publicitate; chiar daca, la momentul respectiv, nu avea reel in domeniu. Si a ramas acolo, trecand prin peste 100 de spoturi. Dar n-avea de gand sa se opreasca, asa ca a facut si film. Doua,  si cu un al treilea, lungmetraj de data aceasta, inca in gand si-n bugetare.

Scurtmetrajul Scor Alb este ultimul lui proiect, pe care poate l-ati vazut haladuind prin oras sau printre selectiile oficiale ale festivalurilor de film din afara. S-a plimbat prin Coreea de Sud si Mexic, fara compromisuri, asa cum s-a simtit si Marius cand l-a creat. 

Ne-a povestit de asta mai jos, o sa vedeti. Si-a rupt din timp sa ne vorbeasca despre proiectele lui, despre momentele de blocaj creativ, dar si sa dea cateva sfaturi participantilor sau potentialilor participanti in competitia de creatie video NESCAFE 3in1 Experiences.

Pe platforma TheCreator, puteti citi brief-ul competitiei si inscrie lucrarile pana pe 5 noiembrie. Mai jos, Marius chiar a schitat un scenariu potential despre o aventura in gasca si v-a dat cateva sfaturi, dar experientele cu prietenii trebuie sa fie ale voastre sau sa vi le imaginati voi. Nu merge sa trisati, asa ca nu mai stati pe ganduri si chemati-va gasca la un brainstorming rapid.

Nu inainte de a parcurge si povestea lui Marius:

Autobiografie comprimata in 3 fraze

Am facut o scoala de film in Romania si una in Anglia si cel mai mult am avut de castigat din diferenta de abordare a celor doua.

Incerc sa imi pun in aplicare viziunea asupra subiectului si filmului cat mai consecvent cu lucrurile in care cred, incapatanat si articulat, dar nesufocand realitatea, permitand intamplarii sa se manifeste.

Lucrez in publicitate dintr-un amestec de curiozitate, nevoie de a experimenta formal, dorinta de concizie, masochism si lene ( un proiect de film dureaza cateodata si 2-3 ani, unul de publicitate maxim o luna).

Si, desi e a patra fraza, ma bucur foarte tare cand un proiect de spot imi mai deschide putin capul, ma face sa mai invat ceva si despre altele decat natura umana.

Background

Am terminat UNATC, Regie de film si TV in 2004, FEMIS, Franta, Regie de documentar in 2003 si NFTS, UK, Regie de film de fictiune in 2008. Cand am revenit in Romania in 2009, toba de carte, am intrat direct in publicitate ca “un regizor care a facut scoala la Londra”.

Brandingul asta m-a ajutat sa lucrez intr-un domeniu care in 2004 imi fusese complet inaccesibil. Primul proiect a fost un spot pentru paste, cu Headvertising si Multimedia Est. Le eram foarte recunoscator oamenilor alora ca faceau un spot cu un regizor fara showreel de publicitate.

In ceea ce priveste justificarea alegerii (n.r. domeniului), cred ca atunci cand esti regizor confirmarea vine cu fiecare nou proiect, film sau reclama. Acum stiu cat pot ca regizor si ma simt la locul meu cand un spot ma lasa sa o arat.

Nisa aleasa

De 6 ani sunt si in film si in publicitate. 2 filme si peste 100 de spoturi. Nu atat de multe cate mi-as fi dorit, si pentru ca nu imi place sa fac lucruri in care nu cred. Mi-am permis luxul sa refuz proiecte cu al caror mesaj nu eram de acord sau pentru a caror abordare nu ma simteam cel mai potrivit.

In film, avantajul e ca eu sunt si client si prim beneficiar. Si forma finala e cea pe care eu o consider potrivita mesajului. Control freak-ul din mine inclina inspre film.

Este insa ceva in publicitate care imi place de mor (poate mai putin acum, dar totusi) - posibilitatea de a experimenta cu formalul, de a face ceva complet nou, de a merge intr-o zona straina artistic si de a o “cuceri". Cand se intampla, ma bucur ca sunt acolo.

Amprenta personala

Imi place mult sa lucrez cu oamenii si cred ca asta se vede si in filme, si in spoturi. E ceva intens acolo. Sa stii sa arati un om. Lasandu-mi ego-ul sa zburde si incepand sa ma analizez, asta as pune pe primul loc printre amprente - dorinta de a arata oamenii cat mai de aproape si cat mai asa cum sunt ei. De asta valorizez foarte tare etapa de casting.

Pentru spoturi este ideal sa gasesti pe cineva care nu te transforma la filmare intr-un automat de spus “zambeste”, “hai mai cu dinti” etc. Sa gasesti oameni care pot fi prezenti in fata camerei. Dincolo de asta, imi plac mult spoturile care au umor, poveste, care te lasa sa te joci vizual, sa fii creativ si care se potrivesc produsului, evitand sa fie generice. Pe astea tind sa le aleg si ma bucur cand si eu sunt ales pentru ele.

Proiecte, spoturi si satisfactii

Primul proiect de film post scoala a fost un scurt-metraj in UK, in 2008, Why don’t you dance?, dupa o povestire de Raymond Carver. Un director de imagine foarte talentat si o producatoare pe masura, niste intalniri misto.

In 2009 am facut primul proiect de spot, mentionat si mai sus, pentru paste - Pasta d’Oro. Mi-a placut mult, coregrafia elaborata, filmarea cu Phantom, Vlad Lazar, copy-ul de la Headvertising ( una din cele mai creative agentii cu care am lucrat pana acu) si Valentin Antofi de la Multimedia Est mi-au dat senzatia ca facem ceva foarte misto acolo, ca exista multa implicare. A fost un inceput bun.

Cel mai complex proiect de spot a fost o reclama pentru ING Asigurari de Viata - s-a filmat in 4 zile, mult stop-motion, foarte multa figuratie. Pentru departamentul de camera / DOP a fost cel mai greu - au facut cu randul, stand in camp zi si noapte. La final am fost foarte mandru de ce a iesit, acum simt ca as fi putut sa il fac mult mai bine si ca in faza de post-productie ar fi trebuit sa fiu mai insistent. Sa ii zicem evolutie.

Proiectul pe care ma bucur cel mai tare ca l-am facut este Scor Alb, cel mai nou film al meu. Poate si pentru ca e cel mai recent, poate pentru ca m-a facut sa lucrez cu oameni cu care simt nevoia sa lucrez din nou (Ioana Flora, Alex Potocean, Luchian Ciobanu, Kim Stroe, Claudiu Mitcu, Alexandra Alma Ungureanu, Razvan Lazarovici, Bogdan Enache…), poate pentru ca nu am simtit ca a trebuit in vreun moment sa fac compromisuri. La pozitia de regizor care nu face compromisuri se ajunge rar si e un privilegiu al naibii de mare.

In publicitate e nevoie sa transformi compromisul in ceva creativ. De multe ori iese si toata lumea se felicita pentru rabdare si inteligenta, alte ori nu si atunci cel mai destept lucru e sa iei experienta respectiva ca pe o lectie.

The Dream Team

Dupa cum am zis mai sus, la Scor Alb nu prea am simtit sa fi facut vreun compromis. Deci my dream team pentru urmatorul proiect ei sunt. Sunt si alti actori cu care as mai vrea sa lucrez - de la Sorin Leoveanu, Ana Ularu, pana la Paddy Considine, Tom Hardy, Juliette Binoche, Isabelle Huppert, Charlotte Rampling, Jessica Chastain.

Cred foarte mult in comunicare si chimie si, oricat de mult as aprecia ce au facut unii sau altii, si oricat de tentant ar fi sa zic “cum as mai reinventa-o eu pe Meryl Streep”, pana nu ii intalnesti pe oamenii astia nu poti spune ce si cum. Dincolo de totale, s-ar putea ca sensibilitatea, background-ul si intentiile mele artistice sa nu mearga in aceeasi directie cu ce fac sau isi doresc sa faca o mare parte din oamenii pe care ii apreciez. Totul e o negociere si pana la un punct, o intamplare.

O sa imi permit doar sa zic ca nu as refuza in nicio conditie o colaborare cu Emmanuel Lubezki, ca DOP, sau cu Charlie Kaufmann ca scenarist. Si ca valorizez foarte mult si intalnirile cu oameni noi, nedescoperiti inca.

Cand ai nevoie de inspiratie sau ai un blocaj creativ...

Fac altceva. Orice altceva. Oricum am o boala de timp, mi se pare ca e prea putin. Stiu de multa vreme ca am un creier care gandeste pe mai multe paliere. Incep sa fac altceva si aparent fara nicio legatura, ideea aia misto pe care o cautam iese la suprafata.

La nivel de inspiratie, frumosul (ma) deblocheaza intotdeauna. In cazul meu asta se aplica cel mai bine muzicii. Dar orice vad si aud, ca e trailer, spot, interviu, documentar etc poate avea efectul asta. Si intalnirile cu oamenii. Un om destept si prezent imi da de obicei energie si ganduri pentru multe zile.

Acum lucrezi la...

Tocmai am terminat doua serii de spoturi pentru Unicef si Ejobs, care sper ca vor fi receptate asa cum au fost concepute, primele cu accent pe empatie, celelalte cu accent pe comic. Au fost experiente in care am apreciat mult tenacitatea clientului - imi plac mult oamenii implicati si pasionati. Acum ma reintorc la lucrul pentru filmul meu de lung metraj. Scenariul e gata, sursele de finantare dupa colt, sper nu coltul ala!, si filmarea cat mai aproape de inceputul anului viitor.

Synopsis-ul unui scurtmetraj care sa ii inspire pe participantii in competitie:

Am vrut sa ma leg in povestea pentru spotul Nescafe de Bucuresti, de foarte multe ori transformat in reclame in ceva ce nu prea e, intr-o copie a orasului misto din alta parte. Mi-am imaginat un grup de prieteni, 2 fete, 4 baieti, de un hipsterism controlat, stand la o cafea in centru.

E viscol si temperatura mult sub zero, e misto inauntru, dar stau de ceva timp si ar cam vrea sa plece. Au patinele, fularele, paltoanele insirate pe langa ei. Oricat de misto e inauntru, au chef de ceva, au energie pentru altceva. Pornesc pe unul din podurile de la Unirii, vad Dambovita inghetata si unul dintre ei are o idee. Sar gardul, isi pun patinele si pornesc in viteza in susul canalului.

Mai cad, se mai tavalesc, fac figuri, se distreaza foarte tare, isi fac poze. Cu accent pe gest, pe apropiere, pe energia aia pe care doar intr-un anumit context o poti avea. Intr-un Bucuresti asa cum e el. Vazut cu o lentila mai lunga, cu luminile de sarbatori out of focus. Unul din momentele alea la care te gandesti si la mult timp dupa si care simti ca au definit o perioada si o stare.

La ce te astepti sa vezi in lucrarile inscrise in competitie?

Ma astept sa vad multa energie si spirit de joaca, de experimentare. Cred ca e cel mai bun interval de varsta pentru asta. La nivel de obstacole, cred ca singurul de care ar trebui sa le fie teama si sa scape cat mai repede e cel mental, cel in care ei insisi isi zic “nu pot”, “e greu sa fac asta”, “poate nu e o idee buna” etc. Odata depasita bariera, nu cred ca exista nicio limitare la nivel tehnic sau artistic. Am mai zis-o si inainte, energia si orginalitatea unui amator sunt cel mai mare atuu.

Un sfat pentru participanti

Sa nu isi puna limite, sa nu sara sa faca prima idee (cel putin nu pana s-au mai gandit si la alte 2-3), sa puna accentul pe mijloacele si atuu-urile realitatii lor, nu pe cliseele din reclame si filme. Si mai mult ca orice, sa ignore orice regula simt ca le-ar limita creativitatea.