Alexandra Rusu e Managing Partner & Content Editor la Booktopia, despre care ne-a vorbit cu alta ocazie. In 2011, a scris o prima schita a ceea ce este, azi, Cartea nasoaselor. Schita a pornit de la un concurs pe Facebook, pe care nu l-a castigat, pana la urma. Apoi, procesul de scriere din urmatorii ani a fost haotic - ba il lasa, ba il relua, ba rasete noaptea in bucatarie, ba scris pe furis in sedinte.
Cartea, publicata de Editura Vellant, abia ce a fost lansata. E un basm modern despre presiunile de a ne adapta unor lumi care isi schimba rapid criteriile. Despre cum a ajuns la forma finala, despre lucrul cu editura si cu ilustratoarea, despre cele trei ture de oameni care au citit draft-ul final si-au contribuit cu feedback, ne povesteste mai jos (P.S. motanierul e o meserie inventata de autoare, in contextul basmului sau).
Nasoasele au venit primele, totul a plecat din personaje. Nu aveam cum sa lucrez cu ele in cheie realista. Sa zicem ca e "basm", pentru ca foloseste o parte dintre conventiile lui, si contemporan, pentru ca se refera la problemele noastre: standarde de frumusete, consumerism, bullying, statut in societate.
M-am apucat sa scriu o poveste, de fapt. Prietenii mei care au citit-o imi spun ca au ras mult, numai ca eu am scris mare parte din ea intr-o perioada destul de trista. Nu stiu exact cum un subiect foarte serios pentru mine, cel al desfigurarii, cel al inadaptarii care se naste din asta, a ajuns pe hartie in cheie comica. Probabil ca sunt niste mecanisme de vindecare aici; in mod esential, pentru mine e important ca au functionat.
