PGM Adv, alături de Creative VR, au realizat prima transmisie live 360˚ 3D din România

PGM Adv, alături de Creative VR, au realizat prima transmisie live 360˚ 3D din România

PGM Adv, alături de Creative VR, au implementat prima transmisie live 360˚ 3D din România. Stream-ul a fost redat, în timp real, în căști de VR, iar participanții au putut experimenta, pentru prima oară teleprezența în VR în cadrul unui eveniment realizat pentru Orange România, ce s-a desfășurat la iCEE Fest.

Premiera a avut loc cu ocazia evenimentului aniversar de 20 de ani, în cadrul căruia participanții au fost invitați să descopere atât istoria rețelei Orange de-a lungul celor două decenii de la lansarea comercială, cât și capabilitățile rețelei la momentul actual, precum și previziunile pentru viitor. Astfel, prima transmisie live 360˚ 3D a fost realizată datorită rețelei Orange 4G, cât și soluțiilor wi-fi Orange, ilustrând astfel capabilitățile prezente. În cadrul transmisiunii, invitații au putut vedea prin intermediul celor 30 de terminale conectate, viitorul rețelei, asistând la un demo 5G.

"Proiectul a fost o provocare frumoasă, având în vedere noile tehnologii folosite. Am implementat cu succes prima transmisie live 360, către căști de VR, confirmând că tehnologia a devenit un element foarte important în BTL și în organizarea de evenimente. Mă bucur că am avut șansa să realizăm în premieră acest proiect, că am oferit o experiență memorabilă și că, alături de Orange, am marcat din nou la capitolul tehnologie și inovație.", a declarat Gabriel Dumitru (Head of BTL - PGM Adv și managerul proiectului).

 

Prima transmisie live 360, către caști de VR, a fost realizată în parteneriat cu Creative VR, agenție lansată în urmă cu un an, de Alexandru Dohotaru și Mih Lovin.

"Încă de la început PGM Adv a fost un partener strategic, care a înțeles dimensiunea și dinamica noilor tehnologii și a proiectelor în VR. Mă bucur că investim împreună constant în aplicații, echipamente, instalații și mai ales idei și că reușim să implementăm proiecte inovatoare, multe în premieră în România, iar evenimentul Orange, din cadrul iCEE Fest e un moment inedit nu doar pentru noi, ci și pentru industria de profil.", a declarat Alexandru Dohotaru (Creative Mastermind, CVR).

Coordonarea și dezvoltarea acestui proiect au fost realizate de: Gabriel Dumitru – Head of BTL, Alexandru Dohotaru - Creative Mastermind,  Alexandra Lungeanu Păun - Managing Partner, Mih Lovin - Creative Partner (din partea PGM Adv & Creative VR).

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Sectiune

Dictionar



Branded


Related