[Gustul pasiunii] Laura Laurențiu (Rețete ca la mama): Eu nu cred în secrete; dacă îi dau unui om ceva, nu tai o bucățică de acolo ca să o păstrez doar pentru mine

[Gustul pasiunii] Laura Laurențiu (Rețete ca la mama): Eu nu cred în secrete; dacă îi dau unui om ceva, nu tai o bucățică de acolo ca să o păstrez doar pentru mine

"Rețete ca la mama" înseamnă, astăzi, o comunitate de peste 360.000 de useri pe Facebook și peste 28.000 de subscriberi pe YouTube. Iar Laura Laurențiu, autoarea blogului (cu care ne-am mai întâlnit), spune că i-a strâns printr-un lucru simplu: publicând rețete corecte, amănunțite, care se pot replica acasă. Iar succesele rețetelor, iată, depind și de priceperea cu care sunt date mai departe. Așa că dacă nu ți-a ieșit tocănița aia făcută după primul rezultat din Google, înseamnă că-ți trebuie ghidaj mai bun.

Laura a început blogul în 2009, trecând printr-o prima etapă de buimăceală, cum spune ea, în care nu știa cu ce se mănâncă scrisul în online, iar în bucătărie îmbina rețetele "de la bunica" cu tot felul de invenții mai reușite sau nu. Inițial, blogul se numea "Cuina bănățeană", dar s-a transformat în "Rețete ca la mama" pe ideea răsfațului din copilărie. Cu toate că lumea a înțeles altceva: 

Cititorii mei încă mai caută pe blogul meu rețetele mamelor lor și nu puțini sunt dezamăgiți că nu le găsesc :)

De atunci și până astăzi, Laura și-a luat și diploma de bucătar, gătind la evenimente private, implicându-se în proiecte de consultanță sau participând la demonstrații culinare. De mai bine de un an, ea lucrează și la o carte de rețete, dar progresul e mai lent: nu e vorba de o carte cu rețetele de pe blog, ci de una cu rețete 100% noi și originale.

Iată, deci, ce poate face pasiunea din om: de la un blog la o comunitate, spre o specializare profesională și până la o carte de rețete proprii. Parcurgem traseul Laurei Laurențiu într-un interviu care face parte din seria editorială Gustul pasiunii, pe care o realizăm alături de Selgros România

 

Cum ai decis sa devii bucătar cu diplomă?

Am luat decizia asta într-un moment în care simțeam că îmi doresc mai mult decât orice altceva să ajung să gătesc pentru oameni. Experiența culinară virtuală pe care am avut-o era deja, la momentul respectiv, un mare succes, dar dorința mea cea mai mare era aceea de a le oferi oamenilor - și de a-mi oferi mie - șansa unei experiențe senzoriale complete.

În plus, aveam eu nevoie de niște confirmări, până atunci gătisem doar pentru familie și îmi doream niște opinii imparțiale despre preparatele mele, erau ele chiar așa cum le simțeam eu sau era doar o opinie subiectivă? Aveam nevoie ca această întrebare să nu rămână retorică și… așa a început. 

Nu am practicat gătind într-o bucătărie de restaurant, ci în proiecte de consultanță, demonstrații culinare și gătit pentru evenimente private. Poziția de bucătar în bucătăria unui restaurant nu mi s-ar potrivi, decât dacă ar fi al meu.

Nu sunt omul care să facă față, păstrându-și calmul, imixtiunilor unui patronat nu întotdeauna avizat (de fapt, de regulă sunt doar oameni cu bani care au impresia că un restaurant e doar o sursă de și mai mulți bani) și nici nu mă interesează profitul înainte de orice.

 

 

Preferințe culinare

Îmi place foarte tare să gătesc preparate pe care le gândesc eu însămi, acelea a căror ”concepție” îmi ia uneori ceasuri sau chiar zile întregi. Practic, în momentul în care pun mâna pe cuțit, deja știu bine în ce direcție mă îndrept și e foarte plăcut momentul în care pun în farfurie ceea ce existase până de curând doar în imaginația mea. 

Altfel, mă atrag rețetele ingenioase, în general. Uite, cu toate că eu nu consum dulciuri, mă tentează foarte mult să încerc să fac un cronut a la Dominique Ansel, tocmai pentru că presupune o inovație, o abordare ingenioasă și amuzantă. Nu țin neapărat să mănânc ceea ce pregătesc, există și alte metode de a aprecia dacă o rețetă mi-a reușit sau nu și principala este bucuria degustătorilor.

Nu urăsc chiar nimic, aș zice că nu mă prea atrag chestiile cu maioneză și nici dulciurile.

 

Un singur fel de mancare pentru tot restul vieții

Pâinea cu maia naturală.

 

Formula perfecțiunii în bucătărie

Fericirea. Dacă ai reușit să faci fericit un om pe care l-ai hrănit, dacă omul respectiv își va petrece ceva timp gândindu-se la preparatul tău, încercând să retrăiască senzațiile degustării, ai reușit și poți fi și tu, ca bucătar, fericit.

Ingredientele, tehnica, creativitatea sunt doar instrumente și depinde de inspirația fiecărui bucătar cât din fiecare pune într-un preparat, ca să iasă așa cum l-a gândit. Cu mențiunea că nu poți face mâncare bună din ingrediente proaste, că degeaba ai ingrediente bune dacă le distrugi cu o tehnică proastă și degeaba le posezi pe ambele cele înainte menționate, dacă un strop de creativitate nu le va scoate din anonimat.

 

Cel mai recent dezastru?

Parcă încă nu sunt pregătită să-mi asum toată culpa, dar am ratat de două ori la rând bezeaua italiană, destul de curând. Asta s-a întâmplat după ce mi-am achiziționat un nou termometru pentru măsurat temperatura siropului care trebuie turnat în această bezea, așa că mă simt oarecum mai confortabil să arunc o parte din vină către acest nou termometru, mai ales că niciodată în trecut nu mi s-a mai întâmplat așa ceva.

Desigur, nu sunt inocentă, după prima ratare nu am comparat temperatura măsurată cu valoarea termometrului vechi, ar fi fost foarte simplu să constat a cui e vina, de fapt, dar eu am fost destul de comodă ca să mai ratez o dată.

 

Bucataria bănățeană si alte bucătării „regionale”

Bucătăria bănățeană e interesantă și inedită, pentru că s-a cristalizat de-a lungul unor secole în care au coexistat în același spațiu culturi diferite. Banatul este un adevărat creuzet cultural și cultura noastră culinară cuprinde feluri îndrăznețe, unele dintre ele cu influențe nemțești, ungurești și sârbești, în același timp.

Marele păcat este acela că, în tot Banatul, nu există niciun restaurant, măcar unul, care să fie specializat în bucătăria locală. Toate ofertează meniuri de o uniformitate tristă și, practic, între a mânca la Timișoara sau la Vaslui nu cred că e o mare diferență, aceiași mititei, aceeași ceafă și ciorbă de burtă le vom găsi peste tot. 

Aceeași notă inedită, consecință a multiculturalismului, o vom găsi și în Dobrogea și Bucovina. Chiar am avea cu ce ieși în lume, din punct de vedere culinar, totul e să ne asumăm ceea ce avem și să facem pasul în față.

 

Cultura gătitului la români

Mulți dintre români au impresia că știu să gătească, fiind la fel de pricepuți la bucătărie pe cât sunt la fotbal sau politică. Bineînțeles, mulți emit păreri, critică fără rezerve, neavând alte argumente decât ”așa se face” sau ”așa făcea bunica”.

Pe de alte parte, e în creștere un segment cu adevărat pasionat și interesat de gătit, de însușirea unor tehnici și rețete corecte, care apreciază cu adevărat atunci când, încercând un preparat nou sau doar ”altfel”, obțin rezultate la care nici nu îndrăzneau să spere.

Introducerea unor ore de educație culinară în școli ar fi un mare câștig, e atât de important ca cei mici să se formeze înțelegând ce anume le oferă mâncarea, atât din punct de vedere nutritive cât și spiritual, în același timp înțelegând că gastronomia chiar este o parte a culturii noastre.

 

Poți creiona câteva etape de evoluție a blogului?

O, da: etapa ”buimacă”, care a ținut cam un an de la lansare, în care nu știam nimic despre blogging, nu aveam habar să scriu în așa fel încât să fiu înțeleasă și de Google, nu doar de oameni și în care în bucătărie amestecam haotic rețete tradiționale, cele cu care mă trezisem eu pe lume, cu tot felul de ”invenții”, mai mult sau mai puțin reușite. Cam de la finalul lui 2010 pot spune că am cam înțeles ce-i bloggingul culinar și am început să postez rețete atrăgătoare pentru cititorii mei.

Am mai avut o perioadă, imediat următoare celei în care mi-am făcut ucenicia într-un restaurant cu mare ștaif, cea în care am început să public rețete tot mai pretențioase, încât aproape mi-am pus pe fugă cititorii, pentru că, în general, oamenii caută rețete simple, pe care să le poată realiza acasă la ei fără mare efort și care să nu-i descurajeze din start, părându-li-se prea complexe.

Acum aș zice că am cam înțeles că bloggingul și gătitul la evenimente pretențioase nu sunt același lucru și ceea ce fac eu în acest segment al activității mele chiar nu-și are locul pe blog, cu mici excepții.

Rebrandingul - de la Cuina bănățeană la Rețetecalamama

Dintr-o greșeală :) Ceea ce am vrut eu să transmit a fost ideea de confort, de bine, de răsfăț așa cum a trăit fiecare la propria mama; în schimb cititorii mei încă mai caută pe blogul meu rețetele mamelor lor și nu puțini sunt dezamăgiți că nu le găsesc :)

 

Unicitatea blogului 

Hm, o întrebare la care mi-e greu să răspund, probabil că cei 360.000 și mai bine de fani ai paginii Facebook, dintre care mai bine de 40.000 vizitează blogul zilnic, ar putea să răspundă mult mai bine. Evident, e ceva care i-a făcut să se fidelizeze.

Multora, de exemplu, le place vocea mea, pe care o aud în rețetele video. Altora le place cum scriu. Cred că celor mai mulți le place că găsesc răspunsuri la propriile nelămuriri fără să mai trebuiască să întrebe, pentru că mă străduiesc să includ în rețete cât mai multe amănunte. Știi, eu nu cred în secrete; dacă îi dau unui om ceva, nu tai o bucățică de acolo ca să o păstrez doar pentru mine.

O foarte bună prietenă mi-a spus că oriunde vede fotografiile mele, le recunoaște. Probabil că despre asta e vorba, de un stil care se vede și în cele mai simple preparate, deși nu pretind că tot ceea ce am publicat pe blog chiar mă reprezintă. Din aprecierile cititorilor mei, am înțeles că cei mai mulți dintre ei apreciază rigurozitatea, corectitudinea rețetelor, faptul că le pot reproduce.

 

Monetizare

Diverse colaborări cu branduri care activează în țara noastră, atât producători de bunuri cât și comercianți. Mulți au dovedit interes față de oportunitățile de promovare pe care le oferă blogul meu, dar am fost destul de selectivă și am ales să mă implic doar în colaborări care au presupus promovarea unor produse pe care le folosesc și eu acasă la mine, fără rezerve.

 

Obiective

Am pornit la drum cu blogul absolut orbește și fără niciun obiectiv. Astăzi… aș zice că obiectivul principal ar fi să mă mențin unde am ajuns, de vreo șase-șapte ani (cred) blogul meu a fost permanent între primele cele mai vizitate trei din România. E mult mai greu să te menții decât să ajungi. 

În ce priveste închegarea comunității, eu nu am făcut mare lucru, doar acela că am publicat rețete corecte. Cred că reușitele de acasă au fost cel mai important factor de fidelizare, pentru fiecare cititor în parte. 

 

 

Alte planuri?

Aș dori să finalizez cartea pe care am început-o de mai bine de un an și care a rămas într-un stadiu incipient, pentru că, uite, un blog de mărimea pe care o are retetecalamama.ro îmi ocupă chiar tot timpul.

Proiectul ăsta e unul drag mie, dar foarte solicitant, pentru că nu mi s-ar părea fair play să scot la vânzare o carte care să conțină materiale disponibile gratis, pe blog. Asta înseamnă că toate rețetele pe care ar urma să le conțină cartea mea ar trebui să fie nou-nouțe. Cum eu sunt un singur om, pare aproape irealizabil să gătesc și să scriu în același timp pentru blog și pentru carte, dar sper ca timpul să aducă o rezolvare.

 

Recomandări

Larousse Gastronomique și Advanced Professional Pastry Chef de Bo Friberg. Prima e o biblie a gastronomiei, cu mici excepții, găsești explicații pentru orice nelămuriri ai avea, a doua e un manual practic de patiserie pentru profesioniști, foarte serios și bine conceput. La ambele apelez foarte adesea și probabil că o s-o fac și în continuare.

 

Ce înseamnă măiestria? Încercam să-i dăm o definiție prin profilele oamenilor care i se încadrează, oameni care tind spre excelență, indiferent dacă își petrec zilele într-un restaurant sau în contexte mai informale precum bucătăria de acasă. Povestea de mai sus ne-a arătat cum ambiția și motivația pot duce un pasionat la rangul de profesionist. Iar adevăratul profesionist fiind cel care da mai departe ceea ce știe, fără să-și păstreze "secretele" pentru sine. 

Într-o serie editorială realizată alături de Selgros Romania, îi cunoaștem îndeaproape pe (o parte din) membrii clubului pentru profesioniști și pasionați. De bunătățuri.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Dosare editoriale

Subiecte

Sectiune



Related