E mișto să știi ce-o să te faci când vei fi mare, chiar de când ai conștientizat existența acestui lucru numit job. Ca Patricia Erimescu. Și-a dorit arhitectură și fix asta a făcut. Înainte de liceu începuse să facă machete de mobilier și desena clădiri așa cum le imagina ea renovate. Nu trecea niciodată fugitiv cu ochii peste o casă abandonată, îi memora structura și texturile, pe care apoi le reasambla în minte. După ce-a terminat liceul, următoarea etapă a fost Ion Mincu.
Patricia ne povestește că facultatea din România a învățat-o să nu deseneze prea departe de realitate. S-a conformat și a devenit bună la asta. Dar când s-a prezentat în fața unui profesor din Spania cu un desen în perspectivă, tehnica ei a fost dată ca exemplu negativ, pe motiv că era învechită. Apoi a pus-o să deseneze melodii și să facă suporturi de telefon din jumătăți de foi A4.
Formându-și treptat propriul filtru creativ, Patricia își găsește curajul să aplice la câteva internshipuri în al treilea an de facultate. Vietnamul și Tanzania au învățat-o cât de importantă este arhitectura umanitară iar India i-a adus aminte că totul e relativ. Călătoritul în general a ajutat-o să-și ancoreze mai bine percepțiile în realitate.
