Timp de o lună, Carla Schoppel a locuit alături de un artist vizual în cinci sate din România unde trăiesc sași, armâni, romi, maghiari și ruși lipoveni, în cadrul Portrayal of Diversity, un proiect de artă vizuală care încearcă să descopere și să arate așa cum sunt minoritățile etnice din România. El se va materializa într-o cercetare scrisă despre istoria personală și colectivă a familiilor vizitate și o expoziție de 15 portrete în ulei pe pânză (incluse într-o expoziție la EliteArtGallery).
Carla nu a avut bunici la ţară şi nu a copilărit la sat, așa că a pornit la drum cu o anumită imagine despre zona rurală.
Am descoperit sate care ne-au pus la dispoziţie toate condiţiile pentru a nu simţi că am plecat de acasă și care ne-au oferit atâta noutate şi emoţie încât chiar mi s-a părut că veşnicia aici s-a născut.
A întâlnit și a vorbit cu colecţionari de artă, preoţi, muzicieni, profesori, oameni care nu şi-au părăsit satul natal. A fost atentă să nu pună întrebările nepotrivite sau dureroase, celor pe care i-a vizitat.
La fel ca într-o relaţie de prietenie, ştim că drumul spre informaţiile cele mai intime este unul iniţiatic, pe care trebuie să îl parcurgem cu grijă. Nimic nu ne garantează că gazdele noastre vor să ne ducă acolo.
Despre destăinuirile și viața lor, obiceiuri și comori, ce îi deosebește și în ce se aseamănă, prejudecăți și comunitate, în rândurile de mai jos:
Ideea
În calitate de referent cultural în cadrul EliteArtGallery, multe dintre responsabilităţile mele vizează organizarea de expoziţii şi identificarea artiştilor cu potenţial pe care să îi includ în proiectele galeriei. Un astfel de proiect interdisciplinar, dar cu accent pe arta vizuală, se dezvoltase demult în minte, în timpul studiilor doctorale la Facultatea de Filosofie, unde arta şi filosofia se întâlneau mai mereu în cazul meu.
Activitatea desfăşurată pentru EliteArtClub Unesco a fost prilejul perfect pentru a lansa această idee de proiect către potenţiali finanţatori sau eventuale call-uri de proiecte culturale. Drept urmare, odată cu lansarea sesiunii de finanţare nerambursabilă a proiectelor culturale de către AFCN, această veche idee a prins contur şi am început să îmbogăţesc proiectul astfel încât să răspundă priorităţilor noastre şi ale finanţatorului în egală măsură.
Am considerat că pregătirea mea în domeniul filosofiei va reprezenta un avantaj pentru cercetarea inclusă fiindcă dincolo de scopul primar, de a realiza 15 portrete în tehnica pictură ulei pe pânză, simţeam că e necesar să susţin proiectul şi cu alte elemente, din zona filosofiei şi a antropologiei.
Etapele
După brainstormingul care a pregătit în primăvara acestui an planul şi rezultatele proiectului, am identificat cele cinci minorităţi etnice în care ne-ar plăcea să pătrundem, respectiv partenerii care să intermedieze relaţia noastră cu cel puţin o familie din fiecare comunitate.
Pe parcursul lunii August 2018 am desfăşurat rezidenţele de aproximativ 5 zile în fiecare sat (Bod, Sinteşti, Pipera, Ernei şi Slava Cercheză), rezidenţe care au avut ca scop documentarea foto, video şi teoretică a tradiţiilor păstrate în aceste familii.
Fotografii de EliteArtGallery
Etapa de documentare este, bineînţeles, necesară produselor proiectului, mai exact portretelor pe care le vor picta artiştii pe parcursul lunii septembrie şi textelor care documentează istoria personală şi colectivă a figurilor marcante din satele vizitate. În prezent pregătim picturile şi textele, dar plănuim şi expoziţia de grup itinerantă la EliteArtGallery şi în Alba Iulia, care vor avea loc în luna Octombrie 2018. De asemenea, lucrăm la identitatea vizuală a broşurii pe care o vom tipări şi care va fi disponibilă şi în online, gratuit.
Menirea
Proiectul a urmărit de la bun început să valorifice prin arta vizuală patrimoniul cultural imaterial. Considerăm că prin intermediul acestui tip de rezidenţă artistică în sate/comunităţi deosebit de importante pentru conservarea tradiţiilor naţionale putem promova şi valorifica artele, meşteşugurile şi credinţele care participă la păstrarea acestor comunităţi.
Noi le reinterpretăm prin reprezentarea figurilor emblematice din comunităţile respective. Deşi cu această primă ediţie am acoperit doar cinci sate pentru reprezentarea minorităţilor etnice din România, ne dorim să dezvoltăm şi alte ediţii astfel încât să putem acoperi toate minorităţile din ţară, atât din mediul rural, cât şi din mediul urban. Îmi doresc să atragem publicul din zone rurale şi urbane către artă şi istorie, să conştientizăm cât de necesară e conservarea elementelor care compun identitatea naţională deşi la nivel de comunitate aceste minorităţi se deosebesc prin dialect, tradiţii, ocupaţie etc.
Important este tocmai faptul că proiectul gravitează în jurul unor figuri de etnie ale prezentului, care participă activ la menţinerea tradiţiilor deci avem un context prezent al minorităţilor, despre care nu am putea afla mergând la sala de lectură a bibliotecii.
În plus, deoarece selectăm sate mai puţin popularizate în acest sens, descoperind noi familii şi poveşti decât cele integrate în proiecte derulate anterior. Totodată, Mosaic: Portrayal of Diversity încurajează creaţia artistică şi stimulează artiştii plastici să concentreze esenţa acestor comunităţi etnice prin portretele realizate, deci este o provocare şi pentru ei să analizeze şi să sintetizeze lucrurile pe care le-au aflat în timpul rezidenţelor. Cu siguranţă, picturile şi textul proiectului vor participa la sedimentarea valorilor şi aspectelor definitorii pentru comunităţile explorate.
Proiectul
Pe scurt, etapele principale au fost scrierea proiectului, realizarea planului de activităţi, documentarea, iar acum realizarea produselor proiectului. La final, vom lansa rezultatele către beneficiarii direcţi şi indirecţi. Fiind un proiect pilot, vom monitoriza cu atenţie impactul acestuia, vom evalua modul în care am îndeplinit sarcinile propuse şi vom încerca să obţinem finţare pentru dezvoltarea altor ediţii.
Având în vedere că în România avem atât de multe minorităţi etnice, proiectul are toate şansele să se dezvolte şi să acopere numeroase comunităţi. După finalizarea lui, ne dorim să întărim parteneriatele cu minorităţile naţionale, încurajându-le să se exprime mai activ în viaţa culturală a României. Vom avea la dispoziţie o bază de date amplă care ne va permite să ne adresăm comunităţilor multietnice din România şi poate chiar de la nivel european, facilitând colaborarea şi dezvoltarea unor proiecte similare. Proiectul sensibilizează deja publicul larg cu privire la importanţa patrimoniului cultural al României ca parte componentă a patrimoniului european şi mondial.
Echipa
Echipa este formată în primul rând din cei care bucătăresc în culisele asociaţiei: managerul de proiect, asistentul de proiect, PR, consultantul artistic şi contabilul. Toţi au grijă să realizăm proiectul la timp şi să desfăşurăm toate activităţile aşa cum le-am planificat iniţial şi fără a ieşi din necesarul de cheltuieli.
Având în vedere experienţa noastră în implementarea proiectelor culturale şi colaborarea cu artişti tineri şi consacraţi, nu a fost greu să identificăm artiştii pentru acest proiect. Am ales însă artişti tineri (Otilia Cadar, Theodor Grigoraş, Eduard Andrei Simion, Nadejda Lungu şi Daniela Donţu-Haşcevoi) care au mai lucrat portrete şi care au nevoie de mai multă promovare pe piaţa de artă din România.
De asemenea, faptul ca artiştii selectaţi provin din zone culturale diferite (Republica Moldova, Bacău, Bucureşti) susţine dialogul intercultural şi schimbul de experienţă cu privire la tradiţiile şi obiceiurile specifice zonelor de provenienţă. Sunt artişti cu care am mai colaborat, care respectă termenele limită şi pentru care elementul calitativ este musai. Acest proiect a reprezentat pentru artişti o bună metodă de afirmare pe plan profesional, dar mai ales o experienţă la care nu ar fi avut acces ca turişti în aceste sate. Aşadar, să pătrundă în aceste comunităţi aparent închise a fost şi pentru ei elementul care i-a convins cel mai mult să se implice.
Cea mai grea parte
Cea mai grea parte a proiectului a fost să identificăm partenerii, implicit asociaţiile care derulează programe pentru etnici din România şi care au trebuit să ne direcţioneze spre o familie din satele alese. Acesta a fost şi singurul obstacol, în etapa de identificare a minorităţilor. Oamenii au în general o reţinere atunci când cineva din exterior pătrunde pentru a documenta viaţa lor intimă, în special atunci când te prezinţi cu un aparat foto sau cu o cameră de filmat. De aceea, primul obstacol a fost convingerea partenerilor că scopul nostru este exclusiv unul pozitiv, care nu va modifica echilibrul din aceste microuniversuri culturale.
La început, ne-am lovit de continua relaţie noi-voi, marcată de prejudecăţile minorităţii şi ale majorităţii în egală măsură. Însă odată ce am ajuns să cunoaştem aceste familii, membrii lor s-au deschis, au fost mult mai receptivi să împărtăşească poveştile lor, iar noi am avut sentimentul că noi înşine suntem o minoritate care nu cunoştea prea multe despre cum se trăieşte în satele acestea.
Nu am pornit la drum cu gândul că vrem să aflăm ceva anume, am ignorat eventuale prejudecăţi şi întrebări redunanate care ar fi avut răspuns la un click distanţă. Ne-am bazat foarte mult pe un dialog natural, organic, care a scos la iveală subiecte neconstrânse de vreun plan de reporter.
În plus, am descoperit că prejudecăţile sunt ceva ce pluteşte deasupra noastră, nu ne-am întâlnit în niciun fel cu ele câtă vreme am vizitat aceste familii. Eu, cel puţin, m-am temut că nu vom descoperi prea multe tradiţii păstrate, ba chiar că vom ajunge în mijlocul conflictului dintre generaţii şi minorităţi. E cel mai la îndemână să presupui asta când eşti obişnuit să cunoşti lumea doar luându-ţi o mare distanţă faţă de ea. Faptul că ne-am scufundat pe îndelete în mijlocul minorităţilor ne-a arătat de fapt că distanţa era şi obstacolul, şi temerea. Sper ca şi publicul care va intereacţiona cu rezultatele proiectului să perceapă aceste minorităţi ca atare, nu alteraţi de prejudecăţi.
Sensibilități
În primul rând, suntem atenţi să nu punem întrebările nepotrivite, dureroase, celor pe care îi vizităm. La fel ca într-o relaţie de prietenie, ştim că drumul spre informaţiile cele mai intime este unul iniţiatic, pe care trebuie să îl parcurgem cu grijă. Nimic nu ne garantează că gazdele noastre vor să ne ducă acolo. Apoi, oamenii se emoţionează atunci când reiau dramele personale şi ale etniei lor. Compasiunea şi interesul ştiinţific sunt dozate cum trebuie în ceea ce ne priveşte, motiv pentru care fie am împărtăşit şi noi dramele etniei proprii, fie am cules elementele pe care să le prelucrăm în picturi şi în textul de cercetare.
Mi-am dorit ca acest proiect să deschidă uşa către nişte comunităţi în care nu am reuşit niciodată să intru în acest fel. E cu adevărat nevoie de un pretext bun pentru a fi primit ca un oaspete şi pentru a deveni apoi prieten cu cei pe care îi întâlneşti. Am avut onoarea de a asculta lucrurile necesare proiectului, fără a răni sau a forţa pe cineva să le spună. Provocarea cea mai mare rămâne totuşi să împrietenim majoritatea cu minoritatea, chiar să împrietenim minorităţile, astfel încât să facem din fiecare un punct de interes cultural la nivel general.
Cât de greu/uşor s-au destăinuit oamenii
Încă mă gândesc dacă am avut noi un soi de noroc sau astfel de oameni am fi găsit şi în alte sate, prin accident. Pot spune că partenerii din proiect au avut un rol decisiv pentru succesul nostru. Forumul Democrat al Germanilor din Comuna Bod, Asociaţia Matias, Comunitatea Armână din România şi Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România sunt cei care ne-au recomandat şi direcţionat către familii, iar asta a funcţionat pentru prima etapă.
Odată ajunşi în comunităţi am cunoscut şi alte familii, am făcut noi descoperiri, dar totul în baza primei legături stabilite cu ajutorul partenerilor. E greu, ca străin şi drumeţ, să pătrunzi în casa cuiva şi să te aştepţi să te aşeze la masă, să îţi arate fotografii de familie etc. Datorită partenerilor însă, aceste lucruri nu au fost obstacole. De asemenea, am întâlnit în unele dintre sate familii care erau obişnuite cu reporteri, operatori video sau jurnalişti, dat fiind faptul că universul lor a fost punct de interes şi pentru alţi căutători de comori culturale.
Asta i-a determinat să interacţioneze mai uşor, să îşi sintetizeze toate elementele importante în ceea ce priveşte istoria personală şi colectivă.
Ce ai descoperit
Eu nu am avut bunici la ţară şi nu am copilărit la sat, motiv pentru care ideea mea de zonă rurală rămăsese cu totul alta. Am descoperit sate care ar putea fi uşor numite oraşe miniaturale, care ne-au pus la dispoziţie toate condiţiile pentru a nu simţi că am plecat de acasă, dar care ne-au oferit atâta noutate şi emoţie încât chiar mi s-a părut că veşnicia aici s-a născut.
M-a surprins deschiderea oamenilor, bucuria cu care ne-au primit în casă şi în comunitatea lor. Aceste aspecte nu sunt însă lucruri generale fiindcă totul a depins de caracterul omului, nu de un element definitoriu pentru întreaga comunitate.
Pe alocuri a fost dureros să descoperim eforturile celor mai în vârstă de a transmite copiilor sau nepoţilor tradiţiile atât de importante pentru ei, tradiţii legate de limbă, de obiceiuri religioase, de port etc. E copleşitoare încărcătura emoţională pe care o poartă aceşti oameni după decenii sau secole de la evenimentele istorice importante, lucru pe care în sfera cunoscuţilor mei nu l-am întâlnit niciodată. Parcă nu ne mai interesează istoria sau legătura cu strămoşii noştri. În aceste sate, istoria trăieşte, e semnificativă pentru deciziile din prezent.
Experiența
Pentru mine, care am participat în fiecare rezidenţă, a fost o experienţă copleşitoare, într-un sens bun. Încă asimilez lucrurile pe care le-au împărtăşit cu noi figurile întâlnite: colecţionari de artă, preoţi, muzicieni, profesori, oameni care nu şi-au părăsit satul natal ş.a.m.d.
Fotografii de EliteArtGallery
Pentru că nu am pornit cu aşteptări, am fost luată prin surprindere de o mulţime de lucruri. Pot spune că în ciuda diferenţelor pe care le-am întâlnit, am descoperit că aceste minorităţi au în comun o dorinţă puternică de a-şi conserva moştenirea spirituală şi au foarte sedimentată datoria de a transmite urmaşilor cât de mult pot din ceea ce consideră important pentru identitatea minorităţii etnice. Oamenii aceştia se deosebeau prin obiceiuri, port, reţete, prin tradiţie. Dar toţi au o credinţă care îi determină să îşi trăiască viaţa cu mai multă căldură, să accepte greutăţile fără să se plângă „că e greu” şi asta pentru că au tărie şi încredere că ce a fost mai greu în trecutul lor sau al minorităţii nu contează decât pentru crearea unui prezent mai bun. Oamenii aceştia trăiesc foarte bine în sânul tradiţiilor lor, iar faptul că alte minorităţi ştiu ce e important pentru ei e un aspect secundar. Cel mai important este ca ei să îşi facă datoria faţă de strămoşi.
Ce ar trebui să ştie ceilalţi despre viaţa lor
Comunităţile de etnie minoritară se confruntă în general cu prejudecăţile şi practicile discriminatorii ale populaţiei majoritare, astfel că îmi doresc să pot apropia publicul de valorile şi tradiţiile acestor promotori ai vieţii urbane, ai meşteşugurilor şi artelor răspândite atât pe teritoriul ţării, cât şi pe cel european. Politicile europene încearcă prin intermediul a diverse programe să abordeze şi să acomodeze diversitatea, implicit să promoveze drepturile minorităţilor de pe teritoriul Europei. Acest lucru nu are întotdeauna efectele urmărite, dat fiind accesul redus al populaţiei la noile strategii de integrare multiculturală, respectiv interesul scăzut general pentru minorităţile naţionale, etnice, religioase, lingvistice etc.
A face din acest comunităţi puncte de interes prin arta vizuală înseamnă a asimila, a ne însuşi elemente de identitate pe care nu le cunoaştem, pe care le refuzăm sau despre care nici măcar nu ştim cât de asemănătoare sunt în esenţă cu cele pe care le păstrăm noi înşine. Consider că tradiţia nu trebuie să fie nucleul care organizează exclusiv viaţa bunicilor noştri. Noi, cei tineri, suntem rezultatul comunicării interculturale, al raportului continuu definit dintre cultură şi civilizaţie. E necesar să înţelegem modul în care cultura organizează atitudinea şi activităţile noastre care gravitează mereu în jurul unor necesităţi vitale. Culturile sunt sisteme interdependente pe care avem datoria de a le înţelege pentru a ne lărgi perspectiva asupra vieţii, pentru a înţelege rolul strămoşilor şi rolul nostru în sânul umanităţii. Fiecare minoritate etnică reprezintă un mic ochean prin care putem privi spre noi înşine.
