Se apropie 1 decembrie și centenarul stă în toate, așă că îi mai dăm și noi niște sensuri, puțin diferite, ca să nu mai stăm acoperiți cu drapelul pe inimă. Punem, de exemplu, locuire. Sau vecini. Și apropiere. Sau, LO±VE, cum au pus cei de la Asociația Arta în dialog și MKBT: Make Better în expoziția lor. Au pornit de la o idee, aceea de locuire, și de la un munte de informații adunate în birourile arhitecților, urbaniștilor și geografilor orașelor. Informații care, dacă ar fi traduse, ar putea influența viața de zi cu zi și felul în care locuim.
Primele dialoguri despre expoziție au avut loc între un urbanist, un geograf, un antropolog și câțiva arhitecți. Apoi, s-au întrebat: “De ce locuim cum locuim astăzi?”. A rezultat un puzzle de 100 de ani despre locuire și vecinătate, spune Ana-Maria Elian, curatorul principal al expoziției.
Am ajuns să apelăm la noi și noi oameni, din domenii diverse, fie pentru a acoperi golurile de informație (istorici, arhiviști), fie pentru a găsi cea mai prietenoasă traducere a datelor cu care lucram: ilustratori, fotografi, pasionați de literatură și memorialistică care putea veni cu amintirile unor oameni din cărți despre orașe, locuire și vecinătate.
Expoziția LO±VE. 100 de ani de locuire și vecinătate în România a fost deschisă la București în perioada 8-17 noiembrie la Institutul Francez și anul acesta mai poate fi vizitată la Cluj-Napoca, în perioada 28 noiembrie – 5 decembrie, la Cinema ARTA, iar din 2019 va reveni în capitală.
Când stai pe un munte de informații
Suntem o echipă multidisciplinară și cred că așa se si explică ideea unei expoziții care să traducă ceva ce arhitecții, urbaniștii și geografii orașelor cunosc și documentează separat, fiecare în biroul sau în proiectul lui de cercetare și, prin urmare, cu prea puține ocazii de colaborare.
Știi cum e când ai senzația că stai pe un munte de informații, că ai acces la arhive fragile și prea puțin valorificate dar că nu poți să spui repede unor oameni la ce-s bune toate astea?! Ori informațiile astea – filtrate, ordonate, traduse și adaptate pe înțelesul non-specialiștilor - ne-ar putea influența viața de zi cu zi: felul în care locuim, calitatea vieții în orașe.
Așa că ne-am adunat și am scris un proiect care să pună în lumină un alt fel de centenar, cel al locuirii, o poveste pe lângă care chiar și specialiștii trec fugitiv, presați de ce se întâmplă urgent, azi-mâine! Ori în istoria locuirii se află de fapt răspunsurile pentru problemele de astăzi și șansele unor soluții de viitor, încât să trăim la propriu mai bine în casele noastre.
Etape de realizare
Expoziția este o colaborare între două organizații – Asociația Arta în dialog și MKBT: Make Better iar proiectul a primit finanțare de la Ministerul Culturii. E - credem - o performanță mare faptul că am reușit să punem locuirea pe agenda Centenarului și că facem asta punând întrebări, demistificând locuri comune și chemând la o privire realistă și critică asupra celor mai importante evenimente, personalități și decizii administrative care au modelat locuirea urbană în România ultimilor 100 de ani.
Am ales să expunem pe de o parte o scurtă istorie a locuire – o cronologie ilustrată din care nu lipsesc – de exemplu- fotografii ale unor clădiri care stau în picioare – la propriu și la figurat, ca soluții arhitecturale și locative de calitate - și astăzi.
Nu am putut renunța la acest fast forward prin istoria locuirii, cu toate că istoria are toate șansele să fie cea mai plictisitoare secțiune dintr-o expoziție.
Ne-am concentrat însă pe informații-lecție, mici memo-uri despre cum am putea aborda domeniul astăzi, cu efecte pozitive pentru oraș și oameni.
Pe de altă parte am decis că una dintre provocările principale pe care trebuie să le abordăm ține de modului în care concepem locuirea și de excluderea vecinătății – atât din calculul personal, al locuitorului, al celui care achiziționează un viitor “acasă” cât și din cel al dezvoltatorilor imobiliari și chiar al arhitecților.
Românii par a pune un semn “-“ între locuire și vecinătate și mai ales par a crede că asta e norma și că așa a fost întotdeauna. Am încercat să facem loc ideii de vecinătate în expoziția noastră, să arătăm că în trecut au existat proiecte de locuințe construite în jurul spațiilor comune, semi-publice, de interacțiune între colocatari și că vecinătatea creștea calitatea vieții vecinilor.
Așa a apărut și titlul nostru, o glumiță inocentă despre love and hate-ul nostru cu vecinătatea. În momentul în care nu a mai fost vorba doar despre cronologie și despre cei 100 de ani, am decis că accentul trebuie să cadă pe dilema Locuire + /- = vecinătate și pe oamenii obișnuiți care pot schimba semnul prin felul în care aleg să locuiască.
Cea mai grea parte
De departe cel mai dificil lucru este să faci selecția informațiilor care intră într-o astfel de expoziție – ai sentimentul că măcelărești pur și simplu date și conținut importante, toate în mod egal de relevante pentru ce ne definește locuirea în urbanul zilelor noastre.
Dar în fond o expoziție nici nu trebuie să fie exhaustivă – tocmai ăsta e, cred, și meritul @LO±VE: că stârnește mai degrabă niște întrebări, că nu dă neapărat soluții de-a gata, ci invită la explorări suplimentare – în oraș (înarmați cu fotografii din expoziție), în istorie, în documentele care încă mai există.
Echipa
Am configurat de la bun început o echipă multidisciplinară, astfel încât să putem întoarce pe toate părțile cât mai multe din întrebările ce decurg din cea care a și dat ideea expoziției: “De ce locuim cum locuim astăzi?”. Așa că primele dialoguri despre expoziție au avut loc între un urbanist, un geograf, un antropolog și câțiva arhitecți.
A fost interesant să vedem ce e mai relevant în discuția despre locuire pentru fiecare domeniu și care sunt lipsurile resimțite de fiecare specialist. Ne-a fost clar că era nevoie să punem laolaltă un adevărat puzzle din micile bucăți de informație puse pe masă de fiecare specialist și că multe zone erau fie încă neacoperite fie aveam o abundență de date și imagini de arhive în care era nevoie de structură.
Așa am ajuns să apelăm la noi și noi oameni, din domenii diverse, fie pentru a acoperi golurile de informație (istorici, arhiviști), fie pentru a găsi cea mai prietenoasă traducere a datelor cu care lucram (ilustratori, fotografi, pasionați de literatură și memorialistică care putea veni cu amintirile unor oameni din cărți despre orașe, locuire și vecinătate.
S-a ajuns în timp la 27 de colaboratori, incluzând aici și echipa de producție! Din păcate, a trebuit să oprim aceste explorări teoretice fascinante pentru a putea trece la producerea expoziției și pentru a ne înscrie în bugetul de care dispuneam, însă cu siguranță e loc de o continuare, la fel cum cu siguranță putem imagina noi puneri în scenă - și mai seducătoare - a celor mai importante informații despre cum au locuit românii în ultimii 100 de ani.
Descoperiri
Am descoperit încă o data, sau ne-a fost confirmat, cât de importantă e multidisciplinaritatea în orice demers de a înțelege orașele noastre sau a căuta soluții pentru provocările cu care ne confruntăm. În MKBT: Make Better credem foarte tare în treaba asta, așa ne-am și format echipa în 2014.
Apoi, tot exercițiul de adunat și selectat conținutul pentru expoziție ne-a ajutat și pe noi enorm de mult – deși am apelat la cunoștințe vechi, la lucruri pe care le știam sau le studiaserăm în trecut, tot demersul de re-structurare, filtrare și tradus într-o limbă accesibilă ne-specialiștilor ne-a făcut să ne punem noi întrebări despre ce e relevant pentru orașele și locuitorii de astăzi. Deci și pentru noi a fost o experiență de învățare.
Și din nou, ne-a surprins cât de multe lucruri putem învăța doar uitându-ne puțin în urmă, în istoria noastră recentă – nu trebuie să căutăm modele îndepărtate, nu trebuie să inventăm practici revoluționare, de multe ori e suficient să ne re-aplecăm atenția asupra lucrurilor pe care le-am experimentat deja – am avut căutări (și răspunsuri) foarte valide pentru dezvoltarea periferiilor orașelor la începutul secolului XX, de exemplu, am fost printre primii din Europa care au înființat o societate dedicată construirii de locuințe sociale (Societatea Comunală de Locuințe Ieftine, în 1910) și am fost foarte activi în a furniza soluții de locuințe accesibile, am produs publicații care demistificau domeniile arhitecturii și construcțiilor pentru publicul larg șamd.
Reacții
Dincolo de încântarea produsă imaginile de arhivă sau de mărturiile unor locuitori care chiar au locuit în acele case și cartiere și, desigur, de dioramele Anei Bănică, cu ajutorul cărora orice vizitiator putea să tragă cu ochiul prin curți, fundături și case de scară cu vecini de ieri și de azi, cred că cele mai valoroase și apreciate au fost conexiunile între fapte, acte (administrative) și efecte asupra vieții cotidiene a orășenilor.
Au fost exclamații încântate din partea unor vizitatori care recunoșteau un imobil sau un colț de oraș - semn că oamenii au nevoie să-și reapropie și să resemnifice spațiul în care locuiesc, strada, orașul. În loc de istorie, cifre și foto cu clădiri reci, am avut emoție și reverie, istorie trăită și povestită.
Expoziția este o invitație la reflecție. Cei care pot decide dacă a ști mai mult înseamnă și a face mai bine sunt înșiși vizitatorii – că e vorba de legiuitori, arhitecți, urbaniști sau de simpli locuitori care realizează ce importanță poate avea spațiul, planficarea, asumarea lui ca spațiu trăit.
