Pe 25 ianuarie, s-a încheiat perioada de înscrieri pentru Concursul de Design Ambalaje lansat de Familia Safir. Cele 136 de propuneri primite au confirmat că brieful a deschis o conversație și a generat idei în rândul comunității creative.
Pentru Familia Safir, corectitudinea nu se reflectă doar în produs, ci și în proces. De aceea, atunci când 136 de oameni își investesc timpul, energia și creativitatea într-un proiect, evaluarea nu poate fi făcută în grabă. Numărul mare de înscrieri a presupus, deci, un timp extins de analiză și un nivel ridicat de atenție alocat pentru fiecare propunere în parte.
Câștigătorii au fost aleși printr-un dialog între cele două echipe implicate în jurizare, fiecare cu propriile perspective și așteptări: echipa internă, ancorată în ADN-ul brandului și în realitatea comercială a raftului, și echipa pastel, orientată către relevanță vizuală contemporană și coerență.
Rezultatul: un mare câștigător al premiului de 5.000 de euro, al cărui design va sta la baza reconfigurării prezenței la raft a brandului, și doi câștigători ai mențiunilor, în valoare de 1.000 de euro fiecare, premiați pentru viziune și pentru direcțiile vizuale propuse.
„Am fost impresionați de diversitatea propunerilor și de felul în care membrii comunității creative au interpretat brandul Familia Safir. Pentru noi, a fost un exercițiu valoros: ne-a ajutat să vedem cum este perceput brandul din exterior și să explorăm, la rândul nostru, direcții vizuale noi. A fost un demers creativ cu mize importante, pentru că dincolo de design, vorbim despre felul în care promisiunea noastră ajunge la consumator.”, spune Ana-Maria Obreja, Marketing Manager Familia Safir.
Între tradiție și explorare
În timpul jurizării, diferențele de abordare au fost evidente. Unele propuneri au mers pe consolidarea codurilor deja recognoscibile ale brandului. Altele au testat limitele, au propus sisteme noi, au regândit dinamica la raft. Toate, însă, au deschis conversații.
„Participanții au oferit un spectru creativ foarte divers, de la abordări îndrăznețe până la soluții pragmatice, construite cu gândul la contextul real de raft. A fost interesant să vedem cum același brief a fost interpretat diferit: unele proiecte au rămas aproape de zona tradițională a brandului, altele au încercat să împingă identitatea în teritorii vizuale noi. Diversitatea aceasta arată nu doar creativitate, ci și o înțelegere autentică a provocării de a combina valorile unui brand matur cu un limbaj vizual contemporan.”, a explicat Laura Iane, Executive Creative Director pastel.
Câștigătorii
În urma procesului de evaluare, juriul a desemnat următorii câștigători:
Marele (5.000 €): Ștefan Ionescu
Mențiune I (1.000 €): Florian Sima
Mențiune II (1.000 €): Vlad Bălăceanu
“Prin acest concurs, Familia Safir mi-a oferit șansa unui exercițiu de rigoare și strategie. Provocarea principală a fost timpul extins alocat etapei de pre-execuție – studiului de piață și dezvoltării wireframe-ului. Odată ce am avut aceasta fundație, elementele s-au așezat firesc in nucleul grafic al Familia Safir. Claritatea brief-ului oferit a contribuit la coerența și fluiditatea etapei finale de design. În plus, a fost un timing foarte bun, concursul desfășurându-se într-o perioadă care a inclus vacanța de iarnă, ceea ce mi-a permis să mă concentrez pe deplin asupra proiectului”, spune Ștefan Ionescu, câștigătorul marelui premiu, în valoare de 5000 euro.
Mai mult decât un concurs
Concursul de Design Ambalaje Familia Safir a fost un exercițiu de aliniere între ceea ce înseamnă puiul corect, ca pentru copiii noștri și felul în care această promisiune se vede, concret, la raft.
Noul sistem de etichete marchează începutul unei etape în care transparența nu este doar un principiu declarat, ci o realitate vizibilă a brandului Familia Safir.






















