Grupul TeraPlast a ales Golin pentru coordonarea comunicării în România

Grupul TeraPlast a ales Golin pentru coordonarea comunicării în România
Ioana Borza, Director de marketing al Grupului TeraPlast/ Irina Roncea, Managing Director, Golin România

Golin a fost desemnată agenţia de PR a Grupului TeraPlast, cel mai mare producător de materiale de construcții cu capital românesc şi unul dintre cele mai mari grupuri industriale locale, după câştigarea pitch-ului organizat de companie. Golin va coordona comunicarea corporate şi de brand pentru toate companiile din Grupul TeraPlast, respectiv: TeraPlast, TeraSteel, TeraGlass şi Depaco, pentru care va dezvolta strategii și campanii creative, va organiza evenimente și va intermedia relația cu presa. De asemenea, Golin va oferi asistenţă şi consultanţă pentru comunicarea cu investitorii a companiei TeraPlast, listată pe Bursa de Valori din Bucureşti.

 

„În Golin am găsit un partener strategic în ceea ce înseamnă comunicare de brand și corporate, pe plan local și regional, un partener cu o puternică expertiză în relațiile cu investitorii. Suntem convinși că, împreună, vom duce comunicarea Grupului TeraPlast la următorul nivel, astfel încât aceasta să devină referință în domeniul materialelor de construcții, din punct de vedere strategic și creativ”, a declarat Ioana Borza (Director de marketing al Grupului TeraPlast).

 

„Ne bucurăm să completăm portofoliul Golin cu un nou client din sectorul materialelor de construcții. Într-un domeniu de activitate concentrat în mare parte pe utilitatea produselor, provocarea și diferențierea este dată de găsirea unor unghiuri noi și strategice de abordare, de creativitatea și relevanța campaniilor. Ne-am propus ca toate aceste activități să poziționeze Grupul TeraPlast drept etalon în ceea ce privește comunicarea și totodată prima opțiune în mintea stakeholderilor săi atunci când vine vorba despre materiale de construcții”, a declarat Irina Roncea (Managing Director, Golin România).  

 

TeraPlast Group este unul dintre cele mai mari grupuri industriale din România și cel mai mare producător de materiale pentru piața de construcții, cu capital românesc. Portofoliul de produse al grupului este structurat pe șase linii de business: Instalații & Amenajări, Profile de tâmplărie, Granule, Panouri termoizolante, Ferestre & Uși și Țiglă Metalică. Grupul este prezent și pe piața externă, produsele sale ajungând în peste 25 de țări europene. Facilitățile de producție ale grupului se află în Parcul Industrial TeraPlast din Sărățel (Bistrița-Năsăud), Bistrița, Băicoi (Prahova), Podari (Dolj), dar și în Leskovac (Serbia).

Echipa Golin pentru Grupul TeraPlast este formată din: Andrada Busuioc (Head of Corporate Division), Ramona Asiminei (Manager, Corporate Division), Bogdan Tudorache (Media Associate, Corporate Division).

Cu o tradiție de peste 120 de ani, Grupul TeraPlast este în prezent cel mai mare producător de materiale de construcții, cu capital românesc. Portofoliul de produse al Grupului este structurat pe șase linii de business: Instalații & Amenajări, Profile tâmplărie, Granule, Panouri termoizolante, Fereste & Uși și Țiglă Metalică. Grupul TeraPlast a deschis în octombrie 2017 TeraSteel Serbia, prima fabrică aflată integral în proprietatea unei firme românești, inaugurată după 1990.

Începând cu 2 iulie 2008, cea mai mare companie din Grup – TeraPlast SA - este listată la Bursa de Valori București, sub simbolul TRP.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Golin Romania

Golin este singura agentie de PR din Romania care a castigat, pentru patru ani la rand, titlul de Agentia #1 in topul Biz PR Awards, iar in 2018 premiul pentru Creativitate in PR si doua premii pentru... vezi detalii »

Branduri

Sectiune



Branded


Related