Alin Marghidanu este noul Creative Director al Kubis

Alin Marghidanu este noul Creative Director al Kubis

De la 1 iulie, Alin Marghidanu s-a alăturat echipei Kubis din funcția de Creative Director și va coordona activitatea echipelor de creație pe toate conturile agenției. 

Cu peste 17 ani în publicitate acumulați în agenții importante precum D’Arcy, TBWA\Merlin, Mullen Lowe Profero Bucharest și Leo Burnett, Alin și-a propus în primul rând să continue să
facă publicitate cu pasiune și zâmbetul pe buze.

 

„Îmi propun să creștem împreună, să ieșim zâmbind din toate prezentările și să facem proiecte frumoase, atât pentru noi, cât și pentru clienții clienților noștri. Toată viața mea am făcut alegeri cu inima. Așa că și de data asta am ales agenția de care știu că o să mă îndrăgostesc. Am venit în Kubis pentru oameni, spirit și drive. În ordinea asta. Știu că aici sunt niște oameni foarte misto, un spirit foarte sănătos și o dorință molipsitoare de a face lucrurile altfel,” a declarat Alin Marghidanu.

 

Alin vine din Leo Burnett unde a lucrat din 2016 ca Group Creative Director pe contul Telekom, poziție din care a ajutat agenția să ajungă în doi ani la rând agenția anului la Effie, a luat un trofeu de bronz la Cannes cu proiectul Vloggers Swap și multe alte premii cu proiecte și campanii precum Hai #Netliberare, No Romanian Left Behind, Hotelekom etc.

 

„Alin e genul de om care se potrivește cu locul nostru: dornic să facă produs bun și valoros care ajută business-ul clientului, dar în egală măsură aduce și entertainmentul pe care consumatorul modern îl caută din ce în ce mai des. Suntem o agenție de comunicare integrată care crede însă că drumul consumatorului spre brand pleacă din digital. Alin a venit să ne ajute să facem această călătorie a consumatorului mai relevantă, mai placută și mai frumoasă, căci acesta e rolul comunicării: să te seducă, dar să fie și credibilă,” a spus Vlad Popovici (Managing Director Kubis).

 

Kubis, una dintre cele mai relevante agenții de pe piața locală, ofera soluții integrate de comunicare cu ADN de tehnologie (strategie, creație, dezvoltare web & mobile, social media, content production, email marketing automation, studio A/V in-house, performance media), atât pe zona de B2C, cât și pentru B2B.

Printre clienții Kubis se numără Ursus Breweries, UniCredit Bank, Vodafone, Unilever, PepsiCo, Philip Morris, Mega Image, Philips, Sodexo, Generali, Janssen România, Avira, Cris-Tim, Lidl Digital, Salvați Copiii și alții.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Kubis Interactive

Kubis Interactive este una dintre cele mai mari agentii de digital de pe piata din Romania si ofera solutii de marketing online adaptate nevoilor clientului. De la campanii de consumer engagement pana la productie si... vezi detalii »

Profero Bucuresti

Profero Bucuresti, afiliata la reteaua internationala MullenLowe Profero, este o agentie de digital advertising cu o experienta de peste 10 ani pe piata din Romania, atat cu branduri locale, cat si... vezi detalii »

Festivaluri

Subiecte

Sectiune



Related