Foarte potrivit pentru discuția noastră, regizorul Daniel Sandu ("Un pas in urma serafimilor", "Cai putere") chiar lucrează în prezent la un proiect de cinema și unul de streaming. Lăsăm aici un *va urma* și ne uităm înspre trecut când, înainte să aducă oameni la cinema prin filme, Daniel îi aducea prin relatări, insistențe și aranjamente cu administratorul sălii: anume, în adolescență, pe colegii lui de liceu, ca un Don Quijote care se lupta cu morile vantului care bătea în sala cinematografului. Și a reușit.
Cu fiecare vineri, aduceam din ce în ce mai mulți colegi. După un timp ajunsesem să aducem 60-70 elevi la cinema în fiecare vineri și era profitabil și pentru noi, și pentru administrator, și pentru elevi care plăteau jumate din prețul biletului, deci toată lumea era fericită.
20 de ani mai târziu, în țară mai sunt 16 cinematografe funcționale, plus cele din mall-uri. Iată de ce cinema-ul local nu poate lupta de la egal la egal cu streamingul:
Volumul de content e în creștere, răbdarea spectatorilor de a aștepta ceva nou e în scădere iar companiile de streaming investesc la un loc, undeva la 20 de miliarde de dolari anual doar pentru conținut.























