[Inspiratie de criza] Oltea Zambori: Nu suntem cu totii in aceeasi barca, dar suntem in aceeasi furtuna si asta ne face sa exersam macar putin empatia

[Inspiratie de criza] Oltea Zambori: Nu suntem cu totii in aceeasi barca, dar suntem in aceeasi furtuna si asta ne face sa exersam macar putin empatia

Toata lumea e acum preocupata de supravietuire. Iar supravietuirea presupune mancare si adapost, nu si cultura, spune Oltea Zambori, Managing Director BMagency si organizatorul conferintei Linked Culture 2020. Conferinta trebuia sa aiba loc in martie, la Timisoara, dar pandemia a schimbat scenariul organizatorilor si astfel a devenit un eveniment online.  Acesta se va desfasura pe 21 si 22 mai 2020, incepand cu ora 10:00 si va fi difuzat pe pagina de Facebook BMagency.

Tema centrala este mobilitatea. Vor vorbi despre importanta culturii in momente critice, supravietuire cu paine si arta si schimbarile radicale care au loc in aceasta perioada Alexandru Vakulovski (poet, prozator), Antonio Nartea (Event Manager clubul Expirat), Bogdan Serban (Radio Guerrilla), Codruta Vulcu (Fondatoare ARTmania Festival), Dana Sarmes (Presedinte Asociatia Culturala Contrasens), Edmond Lenarth (Booking Manager Electric Castle), Elena Marcu (Co-fondatoare Black Button Books), Simona Neumann (Director Executiv Asociatia Timisoara 2021), Tudor Giurgiu (regizor, scenarist, producator).

Pana atunci, vorbim cu Oltea Zambori: cum a regandit festivalul, cum a fost starea de izolare, care sunt efectele in zona culturala.

Sa nu uitam ca in tot timpul asta am ramas cat de cat intregi la cap cu filme, carti si muzica, iar cand vom putea sa mergem din nou la evenimente sa ne amintim ca trebuie sa platim bilete ca oamenii astia sa poata crea in continuare.

 

Starea de izolare

Vin dupa o perioada destul de lunga de stat in casa, anul asta n-a inceput senzational. Intai am avut o bronsita, apoi o raceala, apoi o interventie chirurgicala care s-a complicat la capitolul recuperare, asa ca doar ce iesisem din casa de vreo 10 zile cand am intrat in autoizolare, pe 12 martie. Ceea ce reusise sa ma tina cat de cat activa in perioada de dinainte de starea de urgenta, s-a schimbat odata cu acest shut down la nivel mondial si in primele doua saptamani n-am facut altceva decat sa ma simt foarte confuza.

 

Ce ai descoperit

Spre deosebire de foarte multi oameni, n-am cautat dezvoltare personala sau sa invat o limba straina. Aveam si asa presiunea traiului zilnic, nu mai aveam nevoie si de cea prin care era neaparat necesar sa ies din izolarea asta un om mai bun. Am luat fiecare zi pe rand, fiecare problema pe rand si mi-am dat seama ca fals pozitivismul e la fel de nociv ca acest dusman invizibil cu care ne confruntam.

 

Creativitatea pe timp de criza

La mine au fost zile bune si zile proaste. Mai multe bune decat proaste, ce-i drept, pentru ca mie mi-a mai fost greu in viata si atunci mi-e un pic mai simplu decat altora sa ma confrunt cu perioade de criza. A trebuit sa fiu inventiva in business, am si noroc de o echipa foarte faina cu care lucrez la diverse proiecte (in mod special Ada Vlad, colega mea din agentie, cu care am trecut bunele si relele acestor luni), asa ca impreuna am gasit solutii atat pentru clientii nosti, cat si pentru evenimentele si proiectele proprii, cum este si Linked Culture.

 

Proiecte & alternative

Fiind o agentie care lucreaza exclusiv cu evenimente culturale (comunicare si/sau productie), am pierdut 90% din contracte in prima saptamana de stare de urgenta. Cele cu semnul intrebarii, la care am continuat sa lucram, s-au anulat intre timp.

Cu toate astea, am reusit sa gasim solutii alternative pentru evenimentele proprii (Linked Culture, conferinta de management cultural, se transforma pentru 2020 in editie online), iar cu timpul ramas liber am hotarat sa facem un bine si sa lucram pro bono cu niste organizatii culturale care au nevoie de ajutor in comunicare. Avem deja aproape doua luni de lucru cu acesti oameni si ma bucur sa spun ca vad cat de mult le foloseste lucrul cu noi. Intre timp au mai venit si alti clienti, deci totul incepe sa aiba un ritm (nu atat de intens ca la inceputul anului, dar e bine).

 

Efectele in zona culturala

Efectele sunt devastatoare. Nu am alt cuvant. Nici pana acum segmentul cultural nu era pe roze (si nu ma refer la evenimentele de entertainment mari, ci la micile proiecte urbane dedicate comunitatilor locale), iar multe organizatii traiau din aplicarea proiectelor la finantarile publice, mai ales de la autoritatile locale. In acest moment, finantarile publice locale nu mai exista, finantarile private sunt si ele extrem de limitate, asa ca foarte multi oameni s-au trezit ca nu mai au obiectul muncii (si nici nu sunt sanse de revenire prea curand).

Apoi cred ca nici nu mai trebuie sa amintesc in ce situatie sunt artistii, cei care nu mai au unde sa cante, sa joace sau sa expuna lucrari. Pe langa toate astea, firmele care fac productie tehnica pentru evenimente sunt in pragul falimentului, alaturi de cei care au platforme de vanzare de bilete.

Nu exista o schema financiara dezvoltata ca ajutor din partea statului, statul nici acum nu a reglementat, de exemplu, ce se intampla cu TVA-ul biletelor deja vandute la evenimente si care ar trebui platit (in conditiile in care cam toata lumea se pregateste sa dea bani inapoi la festivalurile si concertele mari din vara). Suntem singuri intr-o furtuna imensa.

 

Schimbari viitoare

La nivel mondial, cred ca lucrurile se vor schimba destul de mult pentru ca toata lumea va vrea sa recupereze pierderile acestui an. De la manageri care vor creste preturile artistilor cu care lucreaza pana la cresterea preturilor biletelor de acces la spectacole de teatru, concerte, festivaluri. Din pacate, teama mea e ca o sa intram intr-un cerc vicios in care cererea nu se va intalni cu oferta din simplu motiv ca n-o sa mai fie bani. In ultimele doua luni singurii bani care au circulat au fost inspre mancare si industria farmaceutica, iar dorinta de a acoperi nevoile de baza nu se va diminua. Iar cultura, din pacate, nu e printre nevoile de baza ale oamenilor.

 

Sensibilitatile culturale ale lui 2020 

Cred ca nu mai putem vorbi acum de sensibilitati culturale sau de subiecte de cearta, a trebui sa vina o pandemie peste noi ca sa ne linistim putin. Nu suntem cu totii in aceeasi barca, dar suntem in aceeasi furtuna si asta ne face sa exersam macar putin empatia. Toata lumea e acum preocupata de supravietuire, mai ales ca nu avem niciun orizont de timp – nu stim cat va dura, cand ne vom putea intalni din nou la concerte sau in salile de spectacol/proiectii de film.

 

Marketingul cultural in Romania

Partea buna e ca acum, mai mult ca niciodata, continutul bun si de calitate se distinge in zgomot. Nicio strategie de comunicare nu mai trebuie sa plece spre public fara o strategie de content care sa produca materiale bune, de interes, asezate pe specificul fiecarei organizatii.

Apoi un lucru foarte bun e ca apar produse culturale noi, adaptate noii realitati, care fac toata perioada asta sa fie mai usor de digerat. Sa nu uitam ca in tot timpul asta am ramas cat de cat intregi la cap cu filme, carti si muzica, iar cand vom putea sa mergem din nou la evenimente sa ne amintim ca trebuie sa platim bilete ca oamenii astia sa poata crea in continuare.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Dosare editoriale

Companii

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Related