3 pași pentru realizarea unui profil de buyer persona pentru brandul tău

3 pași pentru realizarea unui profil de buyer persona pentru brandul tău

Campaniile orientate spre un public bine segmentat vor performa întotdeauna mai bine decât cele fără o targetare riguroasă. Cunoaşterea obiceiurilor de consum şi a intereselor, dar şi a provocărilor publicului căruia i te adresezi, vor face posibilă personalizarea comunicării şi oferirea de servicii care să răspundă nevoilor targetului. Pentru a porni cu dreptul cu această strategie, este indicat să începi prin schiţarea unui profil de buyer persona.

Un buyer persona este un personaj semi-fictiv ce rezumă caracteristicile cele mai relevante ale publicului tău. Scopul este de a crea un profil realist, dar şi de a genera mai multe profiluri de persoane care să acopere toate tipurile tale de public. În acest fel, poți iniţia campanii direcționate spre toate tipurile de potenţiali cumpărători.

Dar cum faci asta? Cu un mix sănătos de cercetări, sondaje și interviuri ale publicului tău țintă.

 

1. Identifică potenţialii clienţi și clienții existenţi care ţi-ar putea vizita profilul

Baza ta de date este foarte valoroasă pentru acest pas. Alege din ea cei mai relevanți oameni în ceea ce privește loialitatea faţă de brand şi obiceiurile lor de consum. Analizează ce au în comun. Dacă simți că o analiză la rece nu este suficientă, mergi mai departe și contactează-i direct. S-ar putea să obții informații noi, care se pot dovedi chiar mai importante decât credeai.

Organizează informația nu numai în funcție de date demografice, ci și de cele psihologice. Trebuie să aduni 5 tipuri de date principale: mediul psihologic și educațional, obiceiurile de consum, provocările relevante în ceea ce privește industria afacerii tale și obiectivele personale care se pot raporta la produsele sau serviciile tale.

 

2. Segmentează profilurile

Adunând informațiile, vei ajunge la concluzia că nu există un singur profil de cumpărător universal, ci mai multe tipuri de buyer persona. Bun! Este timpul să realizezi un profil de buyer persona pe baza fiecărui set de caracteristici principale.

În funcție de cât de detaliată a fost cercetarea ta și de industria în care activezi, introdu un alt element în mixul tău: extrapolarea. Analizează fiecare tip de profil pe care l-ai creat și extrapolează acțiunile sale posibile în funcție de datele lui. Nu te opri aici. Dă-i un nume, oferă-i o identitate inspirată din cercetările tale. Aproape ai terminat.

 

3. Asociază fiecare profil cu o etapă din buyer’s journey

Acum este timpul să oferi persoanei create și mai multă viață. Pe măsură ce ai schiţat-o cu atenție, trebuie să identifici încă un lucru: unde se găsește fiecare persoană în cele 3 etape ale ciclului de cumpărare, numit şi buyer’s journey?

Se află în etapa de conştientizare, cea în care persoana tocmai și-a dat seama că ar putea avea o problemă și a început să se gândească la posibile soluții? Este în cea de considerare, când persoana și-a definit deja alternativele și o caută pe cea mai bună? Sau este în cea de decizie, etapa în care personajul tău fictiv este gata să facă o achiziție și echipa de vânzări trebuie să acționeze rapid? În conformitate cu aceste criterii, personalizează campania pentru fiecare profil de cumpărător.

Interactions are experiență în realizarea multiplelor profiluri de buyer persona şi ne-ar plăcea să ne alăturăm campaniilor tale! Aşa că, dacă ai nevoie de câteva recomandări, contactează-ne.

 _______________________
Articol scris de Camelia Crețu, Account Manager Interactions.

 

Agenţia de comunicare interactivă & eCRM INTERACTIONS şi-a început activitatea în ianuarie 2009. Compania a avut o creştere constantă și oferă servicii de creaţie, mentenanţă şi dezvoltări tehnice: 2 treimi business autohton şi o treime business extern.

În portofoliul de clienţi INTERACTIONS de-a lungul timpului s-au numărat branduri precum Telekom, Nestle (Joe, KitKat, Maggi, Nescafe, Nesquik, Nescafe Dolce Gusto), Audi, Seat, Hochland, LG Electronics, Mega Image, Macromex (Edenia), Martini, CEC Bank, Groupama, Mobexpert, Metropolitan Life, Sodexo, Salterra, Porsche Finance Group, Oracle sau Niran.

Agenţia are în portofoliu peste 50 de premii creative şi nominalizări.

Motto-ul INTERACTIONS: "Ne ţinem cuvântul dat, întotdeauna!"

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Interactions

INTERACTIONS este o agentie de comunicare interactiva si eCRM fondata in 2009. INTERACTIONS este un partener de cursa lunga: parteneriatul dintre agentie si clientii majori depaseste in media cifra de 3 ani, recordul... vezi detalii »

Oameni

Pozitii

Subiecte

Sectiune



Related