[Street Art Challenge] Eduard Cirstea: E arta care iti permite cel mai mult sa interactionezi cu ea. Sa o privesti, sa o pozezi, sa o atingi, sa te sprijini de ea, sa desenezi peste ea

[Street Art Challenge] Eduard Cirstea: E arta care iti permite cel mai mult sa interactionezi cu ea. Sa o privesti, sa o pozezi, sa o atingi, sa te sprijini de ea, sa desenezi peste ea

Forme cat mai simple si culori cat mai putine, sunt doua principii din stilul vizual al lui Eduard Cirstea, pentru ca nu isi doreste ca executia sa distraga atentia de la concept. Mesajul unui mural trebuie sa se desprinda usor de pe peretele exterior al unei cladiri, si eventual, sa ajunga share-uit pe wall-urile din social media. 

Desi nu e la primul lui mural, daca se iau in calcul cel pictat in garsoniera inchiriata fara stirea proprietarului sau cele din curtea de la tara, Eduard participa la "A New Now" Street Art Challenge by George cu entuziasmul unui debut. Despre street art, el spune ca:

”E arta care iti permite cel mai mult sa interactionezi cu ea: sa o privesti, sa o pozezi, sa o atingi, sa te sprijini de ea, sa desenezi peste ea etc. Si cred ca e pentru toata lumea. Toata lumea care se poate exprima creativ si pentru toata lumea care sa o poata intelege.”

Lucrarea inscrisa de Eduard se numeste ”Social distancing” si se adreseaza spatiului din Iasi, pus la dispozitie de organizatori. Celelalte 3 spatii din concurs sunt in Bucuresti, Brasov si Constanta. Daca simti ca vreunul din ele se potriveste insighturilor si ideilor tale, profita de brief pana pe 23 Octombrie.

  

Povestea ta

Am 26 de ani si sunt din Moroeni, Dambovita. Pentru o mai usoara localizare pe harta, in satul vecin s-au filmat cateva scene din Borat. Cand nu e pandemie, locuiesc in Bucuresti, unde muncesc ca Art. In continuare, cred ca cea mai importanta etapa care m-a adus aici a fost faptul ca am absolvit Scoala ADC, acum 5 ani. A fost o confirmare si o incurajare a creativitatii mele.

 

Relatia ta cu arta stradala

Am inceput sa observ arta stradala mai mult prin intermediul fotografiei. Ieseam destul de mult pe strazile din Bucuresti sa fotografiez orice nu era la locul lui si obiceiul asta l-am pastrat si in scurtele vizite “in afara”. Prefer sa merg in locuri care nu sunt mainstream, sa caut un alt oras vs. cel care apare in pozele de vacanta ale tuturor.

 

"A New Now" Street Art Challenge by George 

Lucrand in industrie, sunt familiarizat cu aceste competitii, dar ca privitor, fara sa ma implic activ pana acum. Doar ca de data asta am simtit ca am o sansa, ca pot inscrie o lucrare destul de buna care sa amplifice mesajul, conceptul competitiei.

 

M-am hotarat destul de repede, mai ales ca era vorba de un mural. Nu consider ca am realizat unul pana acum, desi in urma cu un an am desenat peretele garsonierei in care locuiam, fara a-l anunta pe proprietar (multumesc d-lui Danailescu), iar in vara am pictat 2 pereti in curtea de la tara. Mi-am zis ca acasa e locul cel mai bun sa gresesc, dar faptul ca lucrarile nu sunt expuse nu prea le face arta stradala. Asa ca aceasta competitie e o ocazie buna pentru mine.

 

Inspiratia

Ideea mi-a venit stand in casa, in lockdown. Fara contextul izolarii, al distantarii, nu ajungeam la aceasta solutie vizuala. Incerc ca atunci cand apare o stire, o problema, sa gasesc o metoda alternativa de transmitere a mesajului si daca are un impact social pozitiv cat de mic, sunt multumit. De cativa ani il urmaresc pe Noma Bar, artist al spatiului negativ, de la care ma inspir ca tehnica. Etapele de creatie ale lucrarii mele sunt destul de simple: am avut gandul, l-am schitat intai pe hartie si apoi in Illustrator.

 

Influentele din street art

Nu m-a influentat foarte mult pentru ca la baza asta e stilul meu. Culori cat mai putine, forme cat mai simple. Merg pe principiul ca un design bun nu este atunci cand nu mai ai ce sa adaugi, ci cand nu mai ai ce sa elimini din el. Nu m-a influentat pentru ca mi-am dorit de la acest mural sa fie simplu, sa nu ia ochii executia de la concept, de la mesaj. Asta si pentru ca nu prea stiu sa desenez :). Iar ca mesaj, cred ca un mesaj social trebuie sa traiasca printre oameni, fie el pe Facebook sau in cazul de fata, in strada, unde lumea ori nu mai poarta masca de protectie, ori nu mai pastreaza distanta recomandata.

 

Brief-ul

M-a atras proiectul de la Iasi, cu acest extra layer de sanatate/well-being. Consider ca este si o forma de a multumi medicilor pentru tot efortul depus pana acum si ca suntem in continuare constienti de riscuri. A contribuit si faptul ca nu sunt cei 170mp din Bucuresti de acoperit, consider ca e too much pentru mine in momentul de fata, asa ca am zis sa-mi fac viata mai usoara singur si sa raman cu picioarele pe pamant.

 

Mesaj pentru public&juriu

Cred ca valorile enumerate in brief se regasesc si in lucrarea mea: personal, simplitate si inteligenta.

 

Arta de strada

E arta care iti permite cel mai mult sa interactionezi cu ea: sa o privesti, sa o pozezi, sa o atingi, sa te sprijini de ea, sa desenezi peste ea, etc. Si cred ca e pentru toata lumea. Toata lumea care se poate exprima creativ si pentru toata lumea care sa o poata intelege.

 

Vibe-ul in orasul tau

Cum orasul meu este un sat, de fapt, e destul de chill aici. Se construieste tot mai mult, dar in continuare n-am vazut niciun graffiti.

 

Update-uri in spiritul unui oras

Prin curatenie si prin tot mai putine mesaje cu „atentie! cade tencuiala”.

 [Citeste brieful si inscrie-te aici la "A New Now" Street Art Challenge by George]

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Dosare editoriale

Sectiune



Branded


Related