[Cupa Agentiilor la Gaming] Cosmin Sipoș: Pe lângă distracția propriu-zisă, mi-am dat seama că jocurile video sunt foarte utile în a-ți antrena stările

[Cupa Agentiilor la Gaming] Cosmin Sipoș: Pe lângă distracția propriu-zisă, mi-am dat seama că jocurile video sunt foarte utile în a-ți antrena stările

Cosmin Sipoș, COO & PPC Manager @ Kooperativa 2.0, a început să joace primele jocuri video în copilărie, la începutul anilor 2000. Jocurile și rețelele online nu erau foarte bine dezvoltate, dar distracția și entuziasmul începutului compensau totul. 

Îmi aduc aminte de momente în care îmi sunam prietenii prin Yahoo Messenger, ne porneam webcam-ul și apoi ne povesteam în paralel meciul de FIFA pe care îl jucam fiecare local. Nebunie la nivel de comentarii.

Acum joacă Fifa cu colegii de agenție, unde se organizează constant seri de gaming. S-a înscris imediat la Cupa Agentiilor la Gaming by PlayStation, un eveniment organizat de  MAINSTAGE | THE AGENCY si sustinut de IQads. Și speră că se vor înscrie și colegii lui. 

Pasiunea lui Cosmin pentru fotbal e mare, moștenită de la tatăl lui, are gamingul în sânge și câteva victorii în Fifa 21 și crede că cel mai mare atu al său în competiție este calmul. Să aflăm mai multe despre acest participant al Cupei:

 

Cum te-ai hotarat sa te inscrii in Cupa Agentiilor la Gaming

Am văzut articolul publicat de voi și mi-a stârnit interesul instant, mai ales când am văzut că este un turneu organizat pentru agențiile de comunicare. Nu am stat prea mult pe gânduri și m-am înscris - am dat alarma și în agenție și am speranță că voi avea alături și alți colegi/colege.

Super inițiativă, să fiu sincer. Așteptam de mult un demers similar - ați fost inspirați și cred că o să fie un succes.

 

Experiența de gamer

Gamer e mult spus, nu mă pot numi astfel ținând cont de faptul că am cam rărit-o în ultimii ani și de faptul că industria de gaming a ajuns la un nivel incredibil. Probabil că primul joc testat a fost undeva prin 2003-2004 și a fost un legendar GTA III pe calculatorul unui prieten.

 

Primele jocuri

Ca orice puști care a copilărit pe la începutul anilor 2000, piața de gaming de la noi nu era prea dezvoltată, iar dinamica de joc era complet diferită de ce se întâmplă acum. Contrar sesiunilor multiplayer online de azi, pe atunci distracția se întâmpla undeva în apartamentul vreunui coleg sau vecin de bloc, testând jocuri pe rând sau în regim de split-screen. Îmi aduc aminte de momente în care îmi sunam prietenii prin Yahoo Messenger, ne porneam webcam-ul și apoi ne povesteam în paralel meciul de FIFA pe care îl jucam fiecare local. Nebunie la nivel de comentarii.

N-aș putea spune când era mai distractiv, nici nu cred că ar fi corect - mă bucur, totuși, că am prins și genul acela de interacțiune. La noi în cartier toți copiii vorbeau clar despre FIFA (și ce discuții tehnice mai purtam pe atunci legat de cum am putea să jucăm online FIFA 2004 pe bază de IP connection), despre NFS, despre GTA (foioioi, mai ales GTA San Andreas în cazul meu, dar nu numai - nu îmi e rușine nici cu Vice City) - cam astea au fost cele mai legendare și despre care putem spune că s-a putut practica și gaming (lăsând la o parte Mario, Solitaire și alte jocuri mai rudimentare). Dacă ar fi să fiu corect, ar trebui să le trec la o categorie specială și pe: Total Immersion Racing, Sims, Starsky & Hutch, Burnout Paradise, Metin 2. Asta ar fi prima etapă.

Apoi în cazul meu a mai existat una, care începe odată cu perioada liceului și care se termină cu abandonul complet al jocurilor pe PC. Contrar tendințelor generale de pe atunci, eu nu deschisesem sau jucasem vreodată Counter Strike 1.6., deși peste tot era nebunie. Abia într-a IX-a, când am fost pentru ultima oară la o sală de jocuri, am făcut o sesiune LAN cu o parte dintre colegi și am prins gustul. Apoi l-am jucat în prostie până la Bac.

Tot în perioada liceului am început să mă familiarizez mai mult și cu jocurile pe consolă. Deși prima mea consolă a fost un Playstation 2 cumpărat cu 400 de lei la mână a doua prin 2009 (și lăsând la o parte un PSP pe care l-am folosit tot prin aceeași perioadă), abia prin 2015 am început să înțeleg fenomenul pe un Xbox 360. La puțină vreme după, însă, am trecut pe PS4, același pe care îl dețin și acum, timp în care l-am folosit în special pentru seri de FIFA cu prietenii (și când zic seri mă refer la multe seri începând de la FIFA 16 până la FIFA 21 - da, le-am avut pe toate între).

 

Ce joci acum

Acum joc în special FIFA (20, 21) și Formula 1. Poate și un WWE 2K18 rătăcit pe undeva printr-un colț când mă plictisesc de celelalte. E mult spus "pe zi"; apuc să joc mai mult în weekenduri. Aș spune chiar că în ultimii ani m-am jucat mai mult cu colegii din iscusita agenție Kooperativa 2.0 la serile de gaming pe care le organizăm constant, căci la noi agenție full-service înseamnă că dacă un client ne cheamă la o seară de FIFA, știm s-o facem și pe aia. :D

 

Ce îți place cel mai mult la jocurile video

Faptul că ajută la antrenarea emoțiilor și a capacității de a răbda. Pe lângă distracția propriu-zisă (mai ales pe multiplayer), am ajuns să îmi dau seama că jocurile video sunt foarte utile în a-ți antrena stările - să nu mă enervez când pierd, să încerc să îi ajut și pe ceilalți să învețe fără să dau pe afară de combativitate, lucruri de genul.

 

Cum au evoluat

Uai, nici nu știu dacă are sens să fac vreo comparație, căci nivelul de profunzime la care au ajuns să fie gândite și construite jocurile video în ziua de azi e incredibil. Experiențele de gaming au ajuns fabulos de imersive.

 

Experiența cu Fifa 21

Destul de puțină interacțiune până acum, am doar câteva meciuri în Exhibition.

Am jucat prima dată acum câteva zile și mi s-a părut mai plăcut decât jocul de anul trecut. Am sesizat în special noua experiență de gameplay atunci când jucătorii sunt în poziții defensive, ceea ce oferă un accent mai realist. Tranziția de la FIFA 20 la 21 nu pare să fie prea greoaie, m-am adaptat rapid.

 

Victorii

Destul de puține, abia cred că am un bilanț pozitiv. Sunt pe undeva pe la 4 victorii, 2 înfrângeri și 2 egaluri.

 

Pasiunea pentru fotbal

Pasiunea e foarte mare. Am primit-o de la tata și încerc să o mențin împreună cu el.

Am jucat în echipa liceului la un moment dat, însă în altă ordine de idei sunt doar un fan idealist care încă speră că fotbalul românesc poate fi mai bun. Înainte de pandemie mai ieșeam ocazional la un fotbal pe sintetic cu prietenii.

 

Echipa favorită

În galerie mai auzeai uneori vorbe că am fi navetiști cosmici, ăia care suferă de o mie de ori, dar care se bucură odată mai mult ca oricine - rapidist. Iar intensitatea similară a fanilor m-a atras în timp foarte aproape și de Liverpool.

 

Cum crezi că te ajută backgroundul și jobul 

Cum spuneam, avem la activ o grămadă de seri de FIFA organizate la Kooperativa 2.0, așa că mă simt pregătit să îmi pun skillurile la bătaie.

 

Cum te vei antrena

Cu seri de FIFA la Kooperativa 2.0, era evident de-acum, nu?

Principalul meu rival e Robert, colegul meu din agenție maistru pe social media, pe care îl aștept cu drag să se înscrie, ca să ne gândim tacticile împreună pentru turneu.

 

Atuul tău la Cupă

Calmul și capacitatea de a întoarce rezultate chiar și de la scoruri mai puțin roz.

 

Speranțe și așteptări

Sper să ne distrăm și să reușim să adunăm cât mai multe donații pentru MagiCAMP

 

Un mesaj pentru concurenți :)

Atenție la tranziția pozitivă și la mișcarea jucătorilor pe axul central în faza de apărare... cum ar zice Mister. Spor la goluri!

 

Inscrie-te in Cupa Agentiilor la Gaming pana pe 2 noiembrie:

 

 
powered by Typeform

 

Un rezumat al desfasurarii

  • Concurentii isi vor demonstra talentele la FIFA Online Friendlies 85 overall*, iar jocul se va defasura pe consola PlayStation 4, editia FIFA 21.
  • Evenimentul va avea loc exclusiv online, iar etapele finale ale competitiei se vor transmite live prin streaming, durata unei partide fiind de 12 minute.
  • Perioada de derulare a Competitiei este 4-16 noiembrie
  • Prima runda a competitiei se va desfasura in grupe in zilele de 4, 5 si 6 noiembrie. Cei mai buni 16 jucatori vor trece mai departe
  • In optimi, sferturi si semifinale, meciurile se vor desfasura in formatul BO3 (Best of 3)
  • Finala se va desfasura in formatul BO5 (Best of 5)
  • Inscrierile se pot face pana pe 2 noiembrie in formularul de mai jos
  • Anuntarea programului de joc: 3 noiembrie pe IQads si pe adresele de email ale participantilor inscrisi
  • Jocurile din competie o sa fie programate spre sfarsitul programului de lucru, incepand cu ora 18:00. In zilele de sambata si duminica nu vom juca.

Pe scurt:

  • Inscriete-te in formularul de mai sus.
  • Plateste o donatie de minim 50 RON catre MagicCamp. online aici.
  • Stai cu ochii pe IQads. Revenim cu detalii despre Cupa Agentiilor la Gaming

This tournament is not affiliated with or sponsored by Electronic Arts Inc. or its licensors

Despre Cupa Agentiilor la Gaming

Cupa Agentiilor la Gaming este competitia de gaming pentru creativi, oameni de marketing si productie, fie ca lucreaza in agentie, companie sau sunt freelanceri.

Partenerii de joc ai editiei FIFA 21 sunt: PlayStation, Tazz by eMAG, SAMSARA, Lay's, Pepsi, Ursus, Jameson si Wanted.

Cupa Agentiilor la Gaming by PlayStation este un eveniment organizat de MAINSTAGE | THE AGENCY si sustinut de IQads

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Oameni

Sectiune



Branded


Related