[Filmul și posterul] Glitch Shop vă invită la cinema: Posterul a trecut de la colaj la photoshop, la 3D și manipulări extreme pe care nu le mai observă nimeni

[Filmul și posterul] Glitch Shop vă invită la cinema: Posterul a trecut de la colaj la photoshop, la 3D și manipulări extreme pe care nu le mai observă nimeni

Cum stați cu filmul? Mai mergeți pe la cinema, prin grădini ascunse, vara pe la terase și parcuri sau mai mult pe canapea la o bere și un popcorn home made? Vedeți că pe Netflix se bagă reclamă, gata cu binge-ul de 24 de ore. Capcană, nu despre film e vorba aici, ci despre posterul de film, agățăul care ne face de cele mai multe ori să vrem să vedem tot filmul, fie că e la cinema sau pe un site de filme la liber de pe net. Începem povestea cu cei de la Glitch Shop, un colectiv de 10 oameni fluizi între comunicare culturală și comercială, din care 4 au ales să ne vorbească despre lucrul la posterele de film, fie ele de scurt sau lung metraje, festivaluri, cinecluburi sau campanii de comunicare pentru seriale.

Posterul de film și-a și diversificat funcția: de aceea de multe ori se numesc mai degrabă keyart sau keyvisuals - apar și pe streaming, și în cinema, și pe stradă, dar apar și ca reprezentări noi în festivaluri sau cinecluburi, din nevoia de adaptare la o piață locală sau a unui context special, spune Cosmin Simionescu

Au răspuns la întrebări Sorin Trăistaru, graphic designer și typographer, Ana Dudu, graphic designer, Cosmin Simionescu, art director și co-fondator, și Dan Stănescu, director de creație și co-fondator. Cu multe exemple aplicate pe hârtie & digital, din care să înțelegem mai clar de ce reprezintă posterul de film un instrument de comunicare atât de solid.

 

În rolurile principale

Sorin Trăistaru: Cândva prin liceu am primit o carte “Up against the wall” pe care am ajuns să o prețuiesc abia mulți ani mai târziu. Deși nu am înțeles mare lucru din ea la vremea respectivă acolo am văzut pentru prima oară posterele lui Sagmeister pentru AIGA: pe cel cu el zgâriat, cel cu găinile fără cap, și “Fresh dialogues” (care m-a scârbit teribil). În schimb cartea mai avea niște postere pe care le-am redescoperit odată ce mi-am dat seama care e drumul pe care vreau să o apuc: CinemAfrica a lui Ralph Schreivogel (că tot vorbim de filme), și posterele lui Leonardo Sonnoli: clean, mult black & white, toate cu un accent puternic pe typography. Dintre ele două erau pentru o conferință pe tema lucrărilor lui Franco Grignani și au rămas întipărite în mintea mea. Multe dintre lucrurile pe care le fac azi: exerciții, explorări, studii, sunt în direcția lor și a zonei de op art, influențată în special de el, Bridget Ryley, Carlos Cruz Diez, Lance Wyman.
Din momentul în care am primit cartea și momentul în care am ajuns să spun despre mine că fac design au fost câteva puncte cheie: o facultate fără legătură cu domeniul, un clip de caligrafie văzut întâmplător pe YouTube, multă curiozitate și primul atelier cu Ovidiu Hrin. Astea se întâmplau acum 9-10 ani. A urmat apoi (și încă se desfășoară) o perioadă de explorări și descoperiri de noi influențe, materiale de studiu, tehnici, instrumente de scris, cărți de citit și altele.

Ana Maria Dudu: Bună! Sunt Ana și lucrez de aproape 5 ani. Printr-o conjunctură fericită cam tot acum 5 ani vorbeam cu Dan la telefon în timp ce mă plimbam pe faleză de Zilele Galațiului. Mă simțeam puțin lost în viață, iar el m-a întrebat dacă nu vreau să vin la Glitch să fac design. Am zis să încerc și iată-ne aici. Din 3 oameni, am ajuns 10. Primele experiențe de muncă au fost cel puțin îngrozitoare pentru mine. Nu experiențele în sine, cât anxietatea mea legată de muncă și de cum îmi percepe lumea munca și pe mine implicit. M-au ajutat mult discuțiile cu Dan și Cosmin, răbdarea și înțelegerea lor. Un landmark a fost când am început să lucrez pentru Bucharest Fashion Film Festival, acest proiecțel de suflet Glitch unde am putut să fiu lăsată să fac ce vreau și sa evoluez pe parcurs cu el.

Dan Stănescu: Era o lume tare diferită când am dat prima dată cu nasul de postere, intru direct acolo pentru că simt că posterele mi-au ghidat cel mai tare plăcerile și înclinațiile profesionale când am început. Lucram la AdPrint, lipeam print-uri pe pereți (erau ad-uri de revistă dar printate la mărime mare și lipite pe pereți indoor, deci un soi de poster-print), dădeam din cap aprobator la TBWA Paris și KesselsKramer, îmi doream să lucrez în publicitate; apoi ajuns la Graffiti, făceam postere împreună cu Cosmin Nepotu Simionescu și Saddo pentru Mountain Dew, ne distram tare de tot. A rămas cu mine plăcerea posterului de-am ajuns acum să facem nu numai postere de film, teatru și festivaluri de film la glitch, dar și un întreg proiect self-initiated care invită artiști vizuali să facă postere la poezie. Toate astea ne-au urmărit peste ani până la glitch care a apărut acum 6 ani. În continuare mor după postere și mi se pare cel mai pur și mai frumos și mai conceptual obiect de comunicare.

Cosmin Simionescu: Dacă e ceva ce a rămas cu mine de la începutul meu în Graffiti e lucru manual și o predispoziție pentru craft - de la ilustrație pe hârtie scanată și manipulată minimal, la grafitti-uri pe calcane cu Kero și Erps, la montaje scenografice pe care le fotografiam, ne plăcea mult să ne băgăm nasul în execuție și să aducem tot felul de oameni talentați la colaborări. Dacă-mi aduc aminte bine am croșetat și cu mama lui Dan, Anișoara, niște mileuri pe care le-am folosit într-un poster Mountain Dew. 

 

Primele proiecte

A.D: Primul poster de film a fost pentru “Câteva conversații despre o fată foarte înaltă”, al lui Bogdan Theodor Olteanu. Fiind unul dintre primele proiecte de după ce terminasem facultatea, nu prea aveam habar de ce fac și era vorba mai mult de experiment și de a încerca lucruri noi care îmi plăceau la momentul acela. Adică era puțin mai mult vorba despre mine și nu despre nevoile proiectului pe care nu reușeam să le identific neaparat. Aceasta cred ca e una dintre primele lecții pe care le-am învățat. Acum aș face lucrurile destul de diferit, but you live and you learn.

D.S.: Îmi amintesc primele discuții pe marginea posterului pentru Conversații. Discuții foarte mișto despre intimitate și identitate, am explorat mult. I-am prezentat lui Bogdan mai multe variante dar cum și el era la început de drum în rolul de client, ne- a luat ceva să ajungem la variantele finale la care ne-a ajutat și Iulian Nan cu fotografii foarte frumoase cu Silvana și Florentina. Am ales cadrele astea pentru că reușesc să transmită bine niște nuanțe ale intimității, o anumită distanță și lipsă de claritate, punctată însă discret de apropiere și vulnerabilitate. Cum e și filmul.

S.T.: Având în vedere că majoritatea timpului de până acum am petrecut-o pe proiecte freelance bazate pe litere (lettering, caligrafie, postere), pot spune că în multe dintre cele de la început puneam o presiune extremă pe mine să îmi găsesc stilul, să fac ceva care să fie recunoscut ca fiind al meu, să desenez litere cum n-a mai desenat nimeni în istoria omenirii :)) Ulterior am lăsat ego trip-ul și am ales să fiu mai mult atent la felul în care lucrez, la proces, la research, și mai puțin la presiunea de a mă raporta la cele mai nesemnificative lucruri ca la un magnum opus.

 

Ce ai învățat intre timp?

D.S.: Probabil cel mai mult am învățat de la discuțiile cu regizorii pe care apoi le-am extins în echipă între noi. Lecții bune se găsesc și în ce face competiția, sunt multe agenții și designeri mișto în lumea asta care fac postere de film - cum e Stockholm Design din LA cu care chiar ne-am întâlnit într-un pitch pentru HBO România (l-am pierdut în finală).
Cum glitch face o sumedenie de work pentru festivaluri sau clienți comerciali, cred că învățăm destul de multe și de acolo - un anume pragmatism comercial, abordări neconvenționale, chiar o gândire outside the box poster.

S.T: Referindu-mă la design în general, pentru partea teoretică există resurse, cărți, colecții, cursuri online și offline. La nivel de etică a muncii, am învățat că e ok să refuzi proiecte și că nu trebuie să facem chiar totul, tot timpul. Atât din experiența mea cât și a altora am învățat că învățatul nu se termină niciodată, nu există un punct în care zici ”mda…cam asta a fost”. E ok să nu le știi pe toate și să recunoști asta. Unele dintre cele mai bune experiențe de învățare le-am avut când țineam ateliere de caligrafie și mă trezeam de la vreun cursant cu o întrebare la care nu mă gândisem și nu știam să răspund iar asta mă obliga să caut răspunsuri de care nu știam că am nevoie :)

 

Proiecte recente la care ai lucrat

A.D.: Primul proiect mișto care îmi vin în minte este F-Sides Cineclub care se află în viața mea și a lui Glitch de 3 ani încoace. Mi-a plăcut faptul că am integrat și video în posterele de promovare anul ăsta, mai exact scene din filmele alese în selecție. Mi se pare mișto tot procesul de identifica momente cheie din film și de a le pune împreună într-un poster, deși e mai laborios.

Alt proiect care îmi vine în minte este pentru Filia (o campanie integrată împotriva violenței de gen care urmează să iasă în săptămânile următoare), pentru responsabilitatea pe care ți-o dă lucrul la un proiect cu “greutate”. Am destul de multe proiecte de genul de-a lungul anului, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care am continuat colaborarea cu Glitch în tot timpul ăsta. Faptul că se pune accent și pe proiecte culturale și mai meaningful.

 

Cerințe specifice

A.D.: Am lucrat la un moment dat pentru un lungmetraj unde eu și Dan ne entuziasmasem puțin prea tare cred :)). Așa că în final, dorințele și ideile noastre nu s-au aliniat cu cele ale regizorului și cam asta a fost.
Țin minte cum am încercat sa găsim niște idei mai “out of the box” și să ne îndepărtăm puțin de același poster cu protagoniști ori clasica scenă cu titlu “discret”, dar până la urmă acestea erau cerințele, iar proiectul s-a terminat înainte să înceapă. Măcar am rămas cu doua schițe care mie îmi plac destul de mult în continuare.

D.S.: Există tot timpul niște cerințe speciale de fapt, chiar dacă afli târziu sau post- factum de ele. Și poate că mai dificile decât cerințele speciale sunt așteptările nepovestite și proiecțiile pe care și le fac cei care dau iau deciziile. O să transform întrebarea asta în secțiunea necontractate și am să mai menționez un proiect la care am lucrat cu mare drag, finalizat chiar, dar care n-a văzut lumina holului de cinema - un poster ilustrat de Mircea Pop, omagiu pentru un poster absolut superb din anii 60 pentru filmul Amintiri din Copilărie pentru Copacul Dorințelor, un film caritabil făcut pentru Hospice Casa Speranței.

C.S.: În ultima vreme suntem parcă mai des abordați pentru postere de concept, care vorbesc mai mult despre ideea filmului decât cu și despre personaje, dar cu siguranță personajele au o greutate majoră în multe din briefuri. E și firesc, publicul relaționează cu fețe cunoscute mult mai ușor decât cu orice altceva.

 

Procesul creativ

D.S.: Abordăm posterele de film la fel cum rezolvăm orice alt brief, vedem filmele (sau citim scenariile), le dezbatem, avem brainstorming-uri, review-uri, feedback-uri și tot așa. În funcție de specificul filmului dar și de disponibilitatea și sensibilitățile oamenilor, lead-ul îl are un designer sau art anume și el e responsabil de produsul final.
Dacă e ceva semnificativ care ne stimulează în posterele de film este de fapt subiectul comunicării - briefurile care ne plac au teme conceptuale mult mai profunde și discută despre lucruri care rar ajung în proiectele comerciale - relația cu sexualitatea, absurdul inerent așteptării, nostalgie și naivitate, migrație și identitate, discriminare și alienare.

S.T.: Deși experiența mea cu afișul de film este una limitată, cred că posterul în general trebuie să aibă și un statement. Aici putem vorbi de orice: metafore vizuale și ilustrații, tipul de literă folosit, culori, compoziție, tehnică de producție sau chiar procesul de lucru în sine.

Concret vorbind, lucrul la posterul pentru Viață de clovn (r. Ioanchim Stroe) l-am început cu vizionarea scurt metrajului. Am concluzionat rapid că nu-i de mine și că nu-mi place cum sunt portretizate anumite personaje, dar posterul trebuia făcut. Am început șirul gândirii de la litere: ce tip de literă pot să folosesc pentru filmul ăsta care m-a făcut să mă simt inconfortabil și pe care l-am găsit pe alocuri repulsiv? Așa am ajuns la prima idee: Comic Sans. Să fac un poster numai cu el, desigur cu un grid bine gândit, o ierarhie a textului pusă la punct, culori bine alese... dar să fie cu Comic Sans, acest font detestat deoarece de cele mai multe ori e folosit în contexte neadecvate. Las un exemplu pe care l-am găsit acum câteva luni pe la Eroii Revoluției.

În mintea mea a răsărit atunci ce zicea James Victore și anume "there are no ugly typefaces, only ugly designers". Am luat asta ca pe o provocare și m-am apucat de niște schițe. După câteva iterații am ajuns la concluzia că vreau să folosesc CS doar ca font de suport pentru cast dar ulterior am renunțat la idee, mi s-a părut prea in your face. Am mers așadar la următorul font detestat de designeri: Hobo, în varianta redesenată în 2015 de James Edmondson de la OHNO Type Co - Hobeaux. Și ăsta a rămas: un font desenat inițial în 1910, fără linii drepte și cu o inspirație care a plecat din Art Deco dar s-a pierdut în timp și a fost damnat ca și Comic Sansul să fie folosit în contexte nepotrivite. În mod dubios avea perfect sens pe posterul acesta.

Literele erau suficient de chunky încât să pară puțin umflate și mi s-a părut o idee bună să îl testez în combinat cu o versiune condensată a lui Obviously (de la același type foundry) care putea să susțină un volum mare de nume în partea de jos a posterului. Pe fundal am făcut un lettering cu numele filmului, care am vrut să arate ca un balloon animal, cu tipul acela de balon alungit, o referință la anumite scene din film. Mâna cu acul a fost desenată de colegul meu Andrei Nicolescu și a apărut în poster ca o sugestie (foarte bună de altfel) din partea clientului.

 

Colaborarea cu regizorul & producătorul

D.S.: Relația e bună și plină de surprize, satisfacții, frustrări, revelații, răzgândiri, renunțări și tot ce vine la pachet cu această muncă de reprezentare, interpretare sau esențializare. Când colaborarea merge șnur ea are la bază încredere și deschidere, dialog, onestitate, asumare și o doză mare și sănătoasă de letting go.

Unii dintre oamenii cu care am lucrat cel mai bine sunt Iulia Rugină și Claudiu Mitcu pentru documentarul Playback care e aproape gata și pe care abia aștept să-l văd pe ecrane. Pentru Playback nu am făcut doar posterul ci și conceptul graficii care se regăsește în film - intro, credits, supere etc. A fost unul dintre cele mai complexe proiecte - atât conceptual cât și execuțional (colajul din afiș e realizat de Anna Grozavu) și mă bucur tare că am trecut prin experiența asta împreună cu Ana Dudu care a fost designera șefă.

 

Cât timp ai la dispoziție pentru creație

S.T.: Depinde, pe proiectele mele freelance uneori pot negocia și timpul, în advertising timpul disponibil dictează cam cât pot să ofer.

C.S.: Deși sunt termene mai generoase uneori, timpul se întinde până la deadline și tot puțin e. More a feature than a bug, probabil asta e o binecuvântare în munca de creație: ești forțat să zici stop la proces, să tragi o linie, să prezinți, să alegi și să produci. Timp nelimitat, creație nelimitată.

 

Ce elemente cheie urmărești

D.S.: Ca în toate proiectele glitch, cel mai important este conceptul. Acolo petrecem cel mai mult timp, acolo ne batem capul cel mai tare și nu prezentăm până nu simțim că am săpat suficient. Deci în esență provocările și plăcerile sunt similare cu orice alte postere de proiecte comerciale sau de teatru. Toate au nevoie de idee, ppt, execuție și producție. Și ca să dau și un exemplu din portofoliul recent glitch unde abordările sunt absolut similare, deși am pierdut pitchul de poster de film pentru serialul original HBO România RUXX, am dezvoltat o campanie de promovare non- standard în care am creat zeci de postere headline based care au secondat keyart- urile principale de promovare și care au vândut serialul RUXX ca parte integrantă din fibra Bucureștiului.

Pentru că e unul din subiectele cele mai dificile, o să menționez un lucru foarte diferit dar important cât un elefant: bugetul. Posterele de film în particular și proiectele culturale în general au bugete mult mai mici și cer o muncă la fel de mare. De multe ori aici se simte implicarea și dedicarea echipei care trebuie să compenseze în astfel de cazuri pentru limitările de resurse.

 

Cât ajută un poster în promovarea filmului

C.S.: Ajută, e necesar, nu se poate fără. Posterul de film și-a și diversificat funcția: de aceea de multe ori se numesc mai degrabă keyart sau keyvisuals - apar și pe streaming, și în cinema, și pe stradă, dar apar și ca reprezentări noi în festivaluri sau cinecluburi, din nevoia de adaptare la o piață locală sau a unui context special. Dau un exemplu aici din portofoliul nostru de postere pentru F-SIDES, acest cineclub feminist ajuns la cel de-al treilea sezon și care chiar acum lansează un nou venture numit F-SIDES Premieres, filme făcute de femei, mai de public, mai recente, cărora le-a lipsit distribuția în România (poster făcut de Andrei Nicolescu).

 

Frumos / urât la posterele de film din Ro

C.S.: Îmi place când un poster reușește să fie și conceptual și evident, și cu poveste și cu actori, și subtil și in your face. Dau exemplu aici seria de postere pentru sezonul 3 din Umbre pe care le-am făcut în 2019, fotografiate de New Folder. Îmi plac mult, au fost un efort colectiv mare, o muncă de negociere și finețe care a născut o serie care stă bine în picioare și pe platforma de streaming cât și pe stradă.

Nu-mi place când într-un poster apare forțat toată distribuția. Nu-mi plac posterele leneșe. Nu-mi plac posterele care nu-mi zic nimic despre film. Și o fi deformație profesională dar cel mai tare nu-mi plac posterele din cauza cărora mă jur că n-o să văd niciodată filmul. Se întâmplă rar, dar se întâmplă.

 

Cum au evoluat posterele de-a lungul vremii

S.T.: Cred că e o întrebare mult prea vastă la care nici nu aș ști cum să răspund. Într- un mod destul de ambiguu pot spune că putem identifica diverse curente artistice, politice, culturale sau economice care au influențat major felul în care arată posterul de film și de ce nu, felul în care ne uităm la el.

C.S.: Posterele sunt reprezentări și apendice așa că ele evoluează cu filmul în general și cu tehnologia în particular. Așa cum și filmul a trecut de la peliculă la digital, posterul a trecut de la colaj la photoshop, la 3D și manipulări extreme pe care nu le mai observă nimeni - se fac postere acum cu actori pe jumate fotografiați în America, compuși cu trupuri de stock de pe Marte, retușați în UK, montați în Polonia și layoutați în România.

 

Trenduri & clișee

S.T.: Cred că atât trendul cât și clișeul sunt reprezentate de folosirea fotografiilor cu actorii din rolurile principale pe poster. După un scurt research pe Movieplex, aflăm că filmele se reduc conform posterelor aferente la: “Filmul cu Tom Cruise și avionul”, “Filmul cu Chris Hemsworth când are mușchi și un ciocan pe umăr”, “Filmul horror cu acest villain despre care știi că e horror pentru că personajul are o mască sinistră pe față” (da, aici pot vorbi de orice poster de film de la Saw, Halloween, The black phone, The nun, etc). În schimb nu aflăm nicio subtilitate despre personaje, drama lor, despre statement-ul filmului, al regizorului sau al designerului care a lucrat posterul. Din păcate dispar subtilitatea și valoarea artistică în favoarea “rețetei”, a hiper-simplificării și de multe ori al obiectificării actorilor. Din păcate același lucru e valabil de multe ori și pentru coperta de carte sau afișul de concert.

D.S.: E de ajuns să deschizi Netflixul sau HBO Max ca să vezi clișeele - cred că ele chiar sunt importante pentru a recunoaște imediat genul filmului - genul ăsta de ancore vizuale sunt de fapt consecințe ale vitezei cu care se consumă contentul în zilele noastre și devin absolut necesare în identificarea unui tipar și a grăbi clickul. Nu mi se pare neaparat o greșeală, cum ziceam, mai degrabă o necesitate, deși asta nu împiedică filmele respective să aibă postere alternative. Ceea ce se și întâmplă destul de des în general - asemenea comunicărilor comerciale (poate incorect zis comercial de fapt pentru că scopul tot comercial e și în cazul posterelor de film) - filmele adaptează posterele destinației - pe platformele de streaming vrem un poster in your face, ușor de citit, de preferință cu fețe de actori pe care să-i recunoști sau de care să-ți placă instant, pe stradă vrei un poster de efect, striking, mai conceptual care să țipe și să atragă atenția, iar la festival vrei unul design, care să vorbească el însuși ca execuție despre filmul pe care-l promovează.

 

Afișele iconice din film

A.D.: Din afara voi da exemplu de două colaborări care mie mi se par iconice nu numai prin prisma posterelor, ci și a procesului în sine și a “loialității” creative dintre regizor și designer. Mă refer aici la colaborarea dintre Juan Gatti/Pedro Almodovar și Vasilis Marmatakis/Yorgos Lanthimos. Opuse când vine vorba de subiectele filmelor și implicit de estetica posterelor, ambele colaborări mă ung la suflet în moduri diferite.

Cât despre posterele de film de la noi, sunt multe exemple printre posterele vechi care au o sensibilitate pe care nu o mai regăsesti acum. Mubi are un articol pe subiectul asta.
Preferatele mele sunt posterul cu trandafirul pentru “Ringul” și cel pentru “Golgota”.

 

Un poster de film romanesc contemporan care imi vine in minte este cel pentru filmul “Monștri”.

 

S.T.: Voi lăsa trei locuri de căutat :D Le grand ecran totalitaire: o carte absolut superbă cu postere pentru filme românești făcute între 1965-1989. E un mic throwback către întrebarea cu evoluția posterelor de film de-a lungul vremii: e destul de tare să vezi posterul de la filmul Mihai Viteazul (Sergiu Nicolaescu, 1971) dar interpretat de polonezi, japonezi, și australieni.

Despre istoria posterelor din România a scris Ovidiu Hrin în revista FOI, un articol ce are la bază o cercetare extensivă, ce se întinde pe două numere (FOI 3 și 4).
Ultima recomandare sunt posterele de film alternative, cele lucrate de designeri sau ilustratori independenți: Mondo Posters sau AMP (Alternative Movie Posters) sunt două puncte de pornire a căutării. Sunt postere actuale, care deși au o puternică valoare comercială (sunt collectibles și vândute în ediții limitate) nu renunță la valoarea estetică sau uneori artistică a posterului și spun mai ceva mai mult decât: mușchi-avion.

D.S.: Deși nu sunt singurele, am două postere care îmi plac mult, unul de la Radu Jude și unul de la Cristi Puiu.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Dosare editoriale

Festivaluri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related