Sabrina Dâscă s-a numărat printre ilustratorii care au contribuit la primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC! prin povestirea Negru ca zăpada, despre tranziția justă din domeniul mineritului. S-a apucat de desen de când era mica si experimenta cu creionul, dar odată cu tehnologia și nevoia de serotonină a publicului, lucrurile s-au schimbat, spre un caracter efemer al lucrărilor, ceea ce, spune ea, pune în impas autorul.
În afară, domeniul benzii desenate este mult mai apropiat de public, mai accesibil, mai lipsit de stigme și prejudecăți. În România dacă spui că citești bandă desenată după o anumită vârstă atunci lumea spune că "ai dat în mintea copiilor" și este un domeniu neapreciat.
Sabrina spune că deja în unele licee există opționalul de bandă desenată, iar la Cluj un master de BD. Ca sfat pentru cei care vor să ajungă să facă asta, să termine ce au început, pentru că doar din greșeli se poate învăța.
M-am apucat de desen de când puteam ține un creion și o foaie în mână. Primele desene, ca ale tuturor, erau diforme, copilărești, dar nu m-au oprit din a continua să fac asta. A implicat multă neîndemânare, un strop de culoare și multă joacă. Indiferent de vârsta la care ne apucăm de desen, consider că acesta ar fi parcursul tuturor.























