[Cu BD-urile în mână] Ileana Surducan: Eu sunt adepta regulii “show, don't tell” și încerc să transmit cât mai mult prin imagine, cu cât mai puține explicații

Pentru Ileana Surducan, BD-urile au început cu Noul Testament, au continuat cu benzi desenate din colecția părinților și au continuat cu colectia Centrului Francez din Cluj. Candva in perioada asta, a inceput o intrecere intre ea si sora ei care continua si azi - desenatul de povesti. Intre timp, insa, a apucat sa si publice câteva albume de banda desenata de pe timp de competitie.

Pe langa editurile franceze care au gazduit-o si diversele publicatii din România, desenele semnate Ileana Surducan s-au adunat în volumul Dolky-n trei straie, un jurnal de călătorie ilustrat.

Pe Ileana o găsim pe blog si in textul de mai jos, in care vorbeste despre BD-urile romanesti didn toate unghiurile problemei:

Primele BD-uri

Prima bandă desenată care mi-a fost citită şi pe care apoi am răsfoit-o de nenumărate ori a fost... suspans... Noul Testament în Imagini! Surprinzător, dar adevărat. Nu aveam mai mult de 4-5 ani.

Era o bandă desenată în toată regula şi am recitit-o până am făcut-o ferfeniţă. Peste mulţi ani am găsit-o re-editată şi acum ştiu să vă spun că scenaristul era Iva Hoth, iar desenatorul Andre Le Blanc.

Tot pe-atunci am primit o revista cu benzi desenate Disney, cu Scrooge, nepoţii lui, şi alte personaje. Era în franceză, dar asta nu m-a împiedicat să mă uit de multe ori prin ea, încercând să înţeleg povestea doar cu ajutorul imaginilor.

Și, totuși, nu atunci mi s-a trezit pasiunea pentru banda desenată. Nici când am dat de Asterix tradus în română (era doar primul album, la bibliotecă) sau de colecţia Cutezătorii a părinţilor, cu câte o pagină de BD la sfârşit. Nu ştiam că e un "gen", le consideram desene animate statice.

Abia pe la doisprezece ani, când învățam franceza și am descoperit mediateca Centrului Cultural Francez de la Cluj, am înțeles ce înseamnă banda desenată.

Am citit mult Goscinny, Franquin, Turk & De Groot  - iar Joann Sfar a fost o adevărată revelație:

Încurajari și începuturi

Vorba lui Shaun Tan, întrebarea nu e când începem să desenăm, ci când anume ne oprim. Încurajările părinților și concurența cu sora mea au jucat un rol important. Desenam împreună și învățam una de la cealaltă. Asta se întâmplă și acum.

Nu ştiu cât de talentate eram, dar faptul că primeam laude şi îndrumări de fiecare dată când desenam ne-a făcut să perseverăm. Atitudinea părinților noștri ne-a determinat să ne luăm în serios atât visele, cât și reponsabilitățile. În meseria noastra de ilustrator, acest lucru s-a dovedit foarte important.

Parcurs în domeniu

M-am avântat în lumea benzilor desenate înarmată cu naivitatea şi curajul oricărui începător, zicându-mi: cât de greu poate fi? La început, am învăţat de una singura să realizez benzi desenate – observând şi citind cât mai multe albume.

În 2007, un workshop ţinut la Cluj-Napoca de Olivier Bron si Simon Liberman mi-a dat ideea de a începe o fanzină, împreună cu câţiva prieteni pasionaţi de banda desenată. Tot atunci am început să realizez planșe pentru site-ul 30jours de Bd - am cunoscut autori francezi, mi-am făcut un blog, și am început să colaborez cu Editura Makaka.

În 2008 am petrecut patru luni şi jumătate în Belgia, ca student ERASMUS la École Supérieure des Arts Saint-Luc de Liège. Acolo am fost încurajată să văd banda desenată ca pe o meserie în care am şanse de reuşită. 

La cursurile domnului Michel Servais am dezvoltat personajul dresorului de scaune şi ideea pentru următorul meu album (Le Cirque). A fost o experienţă care m-a ajutat enorm să progresez.

În 2012 am realizat benzi desenate fără cuvinte pentru revista Big Issue din Taiwan, iar în 2014 am publicat la editura Jumătatea plină "Dolky-n trei straie" (colaborând cu Petra Dobruska la poveste).

Naratiunea in BD: o metamorfoza

Primul pas pentru a adapta o poveste în bandă desenată e împărțirea ei pe episoade, scene și cadre, apoi alegerea dialogului și în sfârșit creare personajelor și a decorurilor. Dar asta e doar o explicație sumară a unui proces de sinteză foarte complex, care poate să difere de la autor la autor.

Lectura de BD este o experiență interactivă și trebuie să alegi cu grijă ce secvențe prezinți cititorului și ce anume îl lași pe el să completeze cu propria sa imaginație. Cât transmiți cu ajutorul imaginilor, cât prin dialog. Cât explici cu ajutorul vocii narative, și cât îl lași pe cititor să descopere singur.

Eu sunt adepta regulii “show, don't tell” și încerc să transmit cât mai mult prin imagine, cu cât mai puține explicații, și doar cu ajutorul dialogului esențial, care aduce ceva în plus poveștii.

Aș menționa că există o diferență între scriitor și scenarist, între a scrie o poveste, și a o adapta în bandă deseantă. Sunt două procese distincte, care pot fi făcute de aceași personă. Nu există o rețetă unică a colaborării între scenarist și desenator, metoda de lucru diferă de la caz la caz.

La primul meu album, Edouardo le Renardo, am lucrat pe scenariul lui Shuky Medina. În rest, chiar dacă subiectul mi-a fost impus și am colaborat cu altcineva (cum a fost cazul albumului „Dolky-n trei straie”), eu am fost cea care a adaptat povestea în bandă desenată.

Ileana at work

Când vorbim de proiecte personale, multe din ideile mele se nasc în caietul de schițe, și sunt doar crochiuri rapide, personaje inventate. Când povestea se cristalizează, urmează o perioadă de documentare, în care adun elemente și, simultan, construiesc un planul de idei. În același timp, lucrez la designul personajelor (aparență și personalitate), caracterul lor putand schimba radical evoluția poveștii.

Iau în considerare eventualele constrângeri (de timp, de spațiu – număr de pagini și format, album sau webcomic) și ajung la un echilibru între ceea ce vreau și ceea ce pot să realizez, parametrii în care trebuie să mă încadrez.

Urmează realizarea unui storyboard detaliat, care împarte povestea în secvențe și cadre, ținând seama de numărul de pagini. Lucrez asupra ritmului în care prezint acțiunea, a numărului de cadre pe pagină, a unghiurilor pe care le folosesc pentru a prezenta anumite scene. Tot acum hotărăsc cantitatea și locul textului în pagină. E poate cea mai importantă etapă de lucru, care determină cum va fi spusă povestea, și în care iau cele mai grele decizii.

Abia apoi urmează efectiv desenarea fiecărui cadru în parte și adăugarea culorii. Dacă am lucrat cu metode tradiționale, desenele trebuie scanate și prelucrate. Apoi trebuie ales un font potrivit, așezat textului în pagină și corectat. La final, pregătesc fișierul pentru a-l trimite la tipografie.

Stil & tehnică

Tehnica preferată este acuarela, dar folosesc şi creioanele colorate, markerele şi tuşul. Stilul meu de desen e destul de versatil, influențat mai ales de banda desenată franco-belgiană de după '90.

Prefer stilizarea expresivă a personajelor și recent am început să folosesc soluții vizuale și narative din benzile desenate japoneze.

Mai toate lucrările mele ilustrează un univers interior, o gamă de sentimente, senzaţii şi idei sondate prin introspecţie, pe care le traduc în imagini, cu sau fără cuvinte. Am teme şi motive recurente (jocul, visul, singuratatea, absurdul, deşertul, lumea acvatica), precum şi personaje care apar în mai multe poveşti – cum ar fi Sf. Gheorghe şi Balaurul.

BD în România, cu bune și rele

Față de acum 10 ani, publicul pare tot mai interesat de acest gen, editurile par mai dispuse să publice benzi desenate, sau să le traducă, și avem chiar și patru edituri specializate – Jumătatea Plină, HAC!BD, EAT Comic și LEX. Dar suntem foarte în urmă față de ceea ce se întâmplă în restul Europei, de exemplu (nu numai în Franța sau Belgia, dar și în Italia, Anglia sau Serbia domeniul benzii desenate e mai dezvoltat).

Realist vorbind, la noi se publică anual foarte puține reviste și albume de BD, indiferent dacă vorbim de producții autohtone sau traduceri. Avem autori puțini și o piață minusculă (chiar dacă urmărim creșterea ei cu sufletul la gură și ne bucurăm de fiecare nou titlu, festival sau orice activitate care are cuvintele BD în titlu).

Mecanismul de promovare, atât de important în industria benzii desenate, nu prea funcționează la noi. Posibilitate de formare profesională în domeniu nu există în România. Diversele workshopuri organizate ici-colo sunt inițiative lăudabile, dar nu se compară cu o metodă de predare structurată și coerentă.

În acest context, nu putem vorbi de avantaje. Există poate ideea că lipsa de experiență a autorilor români duce la niște „experimente interesante” care pot fi apreciate în străinătate ca benzi desenate alternative.

Practic, în România avem bandă desenată underground, fără să avem mainstream, ceea ce e un non-sens. În banda desenată, inovațiile cu adevărat valoroase vin dintr-o  cunoaștere și o stăpânire foarte bună a codurilor, atât de către artist, cât și de către cititor.

Lipsa de concurență – care mi s-a prezentat la un moment dat ca un avantaj - nu înseamnă mai multe oportunități, ci păstrarea calității la un nivel mediocru. Avem atât de puțină bandă desenată, că deocamdată nu prea ne permitem să discutăm despre calitatea ei, ci doar despre cantitate (care da, crește încet de la an la an. Și prin încet, vreau să zic cu doar câteva titluri).

Nu vreau să par critică sau descurajată. Vreau doar să spun că avem mult de muncit ca să ne putem compara cu ce se întâmplă în afară.

Trenduri în domeniu

Există un număr tot mai mare de artiști care lucrează digital, deci mai repede. Astfel apar tot mai multe webcomic-uri și stilurile se diversifică.

Apar multe producții indie, și influențele ciculă de la un domeniu la altul: bandă desenată, desen animat, ilustrație de carte. Posibilitatea de a-ți prezenta munca online pare să scurt-circuiteze formula clasică autor- editor-distribuitor- public, și e interesant de urmărit cum se reglează/dezintegrează sistemul.

Mi se pare că peste tot ideea de roman grafic câștigă teren și tot mai mulți artiști aleg acest format pentru a aborda subiecte foarte profunde, autobiografice, politice sau sociale.

Cum ajunge un desenator să fie publicat

Eu datorez primele publicații deschiderii oferite de internet. Siteul 30 jours de BD a fost creat de către Shuky Medina ca o platforma ce oferea vizibilitate autorilor de BD, atât celor profesionişti cât şi amatorilor. Scopul lui era şi de a găsi potenţiale talente şi de a le propune să lucreze pe proiecte de albume, în cadrul editurii Makaka. Astfel am publicat primul meu album - Edouardo le renardeau (scenariu Shuky Medina). Apoi am propus scenariul pentru Le Cirque - Jurnal d’un dompteur de chaises, care a fost acceptat, iar apoi publicat in 2012.

Prezența mea în spațiu virtual (blog, portofoliu online) mi-a adus alte câteva colaborări, precum cea cu revista Big Issue. Pentru "Dolky-n trei straie", am fost contactată de editura Jumătatea plină care mi-a propus un subiect și un format. În prezent caut eu o editură dornică să îmi publice următorul proiect.

Ca regulă generală, e bine să ai un proiect personal pe care să-l prezinți editurilor care ți se par potrivite. E important să faci parte dintr-o comunitate de artiști, și să-ți creezi contacte în domeniu (cu ocazia diverselor festivaluri sau târguri de carte, sau alte evenimente culturale).

O altă soluție e să lucrezi cu un agent care să prezinte portofoliul tău editurilor și să-ți caute proiecte. Unele edituri colaborează mai bine cu agenții decât cu artiști independenți.

Tiraj si distributie

Pentru un autor de bandă desenată (care realizează scenariul, desenul, culoarea și letrajul), un deal bun cu o editură ar fi avans din drepturile de autor, care să reprezinte un procent între 7 și 12%. Dar această sumă acoperă munca investită într-un album abia dacă vorbim de un tiraj de peste 3.000 de exemplare - ceea ce, pe piața românească, se întâmplă destul de rar...

Această problemă se leagă și de lipsa unei rețele de distribuție naționale funcțională - lanțurile de librării ajung doar în marile orașe, librăriile mici preferă să se aprovizioneze cu stocuri sigure, editurile nu au o strategie de popularizare în școli și biblioteci.

Nu pot să propun soluții universale. Din punctul meu de vedere, un autor are în acest moment nevoie de o altă sursă de venit, ceva care să-i permită luxul de a lucra o parte din an pe proiecte de bandă desenată.