La prima ediție de „Teatru sub lună” am fost printre oamenii care veneau la Carol 53 să vadă cum se naște un nou festival de teatru independent. Am văzut comedii romantice în curtea mică a locului în care se întâmplau pe atunci evenimente underground și de artă urbană. M-a prins și ploaia într-o zi. Îmi amintesc că m-am adăpostit sub un copac, de unde mă uitam la Bogdan Gagu și echipa lui cu cât entuziasm și bucurie erau acolo și se preocupau ca totul să iasă totul bine.
TSL s-a lansat și s-a poziționat ca primul festival de teatru independent în aer liber, dar s-a dezvoltat într-unul de artă contemporană și continuă să promoveze artiști locali la început de drum. Ajuns anul acesta la cea de-a 8-a ediție, rămâne un festival care „trăiește” doar din încasări, fără alt sprijin financiar. Cu toate acestea, a strâns în jurul său o comunitate mare de artiști și iubitori de artă.
"Oamenii, comunitatea sunt catalizatorul meu și motorașul meu interior. Cei care cred se alătură drumului, indiferent pentru cât timp o fac, dar eu mă simt onorat să împart visul meu cu ei. De-asta nu obosesc. Întotdeauna e cineva lângă mine, care îmi reamintește pentru ce fac asta".
Bogdan Gagu, directorul Festivalului de artă „Teatru sub lună” povestește din istoria festivalului, amintind și câteva momente care l-au emoționat. Prima ediție se întâmpla în iulie 2015, cea de anul acesta are loc în perioada 30 iunie - 16 iulie și este găzduită de Mall Promenada, pe terasa de sus.
Din istoria ta artistică
E greu să vorbesc despre mine. Sunt directoul Teatrului InDArt, directorul Festivalului de artă „Teatru sub lună”, sunt regizor și mai nou actor, de fapt am fost actor de 21 de ani, apoi regizor și am revenit pe scenă acum 1 an după o pauză de 13 ani. Sunt dramaturg și poet. Dar, mai presus de toate „titlurile” astea, sunt un om care iubește, căruia îi place să dăruiască, să dăruiască din plăcerea dăruirii, și pentru asta mi-am dedicat 20 de ani din viață. Am răbdare doar când vine vorba de InDArt, cu toate proiectele sale, în rest nu prea, mă plictisesc repede. Avantajul meu e că nu prea mai am timp să fac altceva. InDArt este una din primele 5 trupe din țară care a tras pentru dezvoltarea teatrului independent, în ultimii 18 ani. Mult, puțin, relevant?
Am cunoscut foarte mulți artiști în acești 8 ani, câteva sute, cu mulți am rămas prieteni, unii au tot revenit la festival. Cel mai important e că prietenii mei, care mi-au devenit familie, sunt și azi lângă mine. Și nu sunt mulți, o mână de omuleți care nu știu cât cred ei în mine și în festival (glumesc) dar sunt definiția clară a ceea ce înseamnă prietenie, să fie alături și la bine și la greu. O să îi vedeți anul acesta la festival în tricourile albe sau roșii, încă dezbatem aprins acest aspect. :)
Cum a apărut ideea unui festival de teatru în aer liber, în 2015
Mi-aduc aminte că stăteam în curtea de la Carol 53, un loc care se dezvolta atunci pe artă urbană și evenimente underground, acolo e sala unde repeta soția mea cu bandul ei de muzică. Încercam să găsesc o idee, o soluție să mai jucăm câteva spectacole înainte de a pleca în vacanță. Era cald, îmi deschisesem o sticlă de bere și priveam în gol la castanul care îmi ținea umbră. Și, așa, dintr-o dată, mi-am zis ce bine ar fi să jucăm aici. Iar restul a devenit istorie.
Inițial trebuia să fie doar câte un spectacol de teatru în fiecare seară, timp de 4 săptămâni. De ce 4? Pentru că am vrut ca ultima zi de festival să fie fix de ziua mea. Da, știu, narcisistul din mine. Și tot egoul a fost cel care mi-a șoptit că nu ajunge doar câte un spectacol, că nu vreau să pun oamenii pe drumuri doar pentru atât și nici nu mi se părea că seamănă cu un festival. Cu o săptămână înainte am căutat trupe de muzică și le-am găsit. Și cu 3 zile înainte a apărut și expoziția de pictură și apoi de fotografie. Putem să numim grandomanie sau ambiție? Nu știu. Cert este că așa s-a conturat conceptul.
Cum erai tu atunci
Nimeni nu a crezut în mine atunci, dar, toți, de la familie la actori au fost alături de mine. Au acceptat să joace în condițiile în care, financiar, nu știam ce se va întâmpla. Am investit toți banii din casă, toate economiile, vreo 2500 de euro, fără ca Silvia, soția mea, să știe. Era nevoie de promovare, de aranjat locația să arate a festival. Am riscat mult. Dar a meritat.
Nu știu cum eram exact atunci, în afară de ce am scris mai sus, dar sigur e ceva ce nu a dispărut: încăpățânarea! Și totul din dorința de a face cultural un lucru diferit, special, care să adune oamenii, să creeze o comunitate, să readucă oamenii la teatru și conform sloganului din acest an „să facem arta cool din nou!”
Prima ediție
Surprinzătoare. Cu multe lacrimi. Cu emoții cum nu credeam că voi trăi vreodată și pe care în fiecare an le împărtășesc cu cei care vin la festival. O să îți spun ceva ce nu prea am spus: de fiecare dată plâng pe scenă în ultima zi de festival. Prietenii mei care îmi sunt alături au început să pună pariuri, de felul, în câte zile voi plânge când voi urca pe scenă. Am încercat de multe ori să mă abțin, dar nu îmi iese. Cam așa sunt emoțiile pe care le simt în fața oamenilor care vin să se bucure de ceea ce facem noi.
Momente care te-au marcat
Sunt multe. În toate edițiile există câteva zile cu ploi scurte de vară, iar după, toți, inclusiv spectatorii șterg mesele și scaunele. Sau într-un an am avut un concert în ploaie, pentru că nimeni nu voia să plece iar trupa a insistat să cânte. Cine eram eu să zic nu?! Dar dintre toate, din cele aproape 100 de zile de festival e una care îmi va rămâne pentru totdeauna în minte, pentru că arată forța comunității și a oamenilor care vin la TSL. Începuse spectacolul, nimic nu prevestea ploaie. După 30 minute a început firav așa ploaia, am mai așteptat 15 minute. Spectatorii era adăpostiți de pânzele pe care le întinsesem deasupra terasei, erau cât de cât safe. Actorii nu! Nu aveam copertină pe vremea aceea. După 45 de minute am decis să opresc spectacolul. Le-am spus spectatorilor că trebuie să ne mutăm în sala mare că văd și ei că nu putem continua. Apoi, le-am cerut să aibă răbdare până când vom muta decorul, luminile și sunetul în sală dar și băncile de pe terasă. Avem o mână de prieteni, voluntarii, care erau pregătiți. Eu m-am apucat să strâng cabluri și ce mai era pe scenă. Când am intrat în sala mare cu o parte din ce aveam am avut supriza imensă să văd că fiecare spectator intrase cu propria lui bancă, erau vreo 300. Atunci mi-au dat lacrimile. Și acum la fel. Ăsta e cel mai emoționant. Atunci realizasem ce am construit. Și asta era la a 3-a ediție. Comunitatea asta m-a făcut să lupt în fiecare an.
Ce e greu? Ce a fost? Crezi că mai contează ceva când vezi sute de chipuri luminate în fiecare seară. Și uiți ce e greu!
Evoluția în timp a festivalului
Până în pandemie a evoluat mult. Ediția cu numărul 5 din 2019 a avut 24 de zile consecutive, nu doar în weekend. S-a desfășurat în 2 locații și a reunit aproape 350 de artiști. Ăsta a fost apogeul.
Edițiile din pandemie 2020, 2021, au fost micuțe și a fost mai mult un festival la terasă cu teatru și concert, nu prea a arătat a festival. Iar anul trecut nu am reușit să îl ținem.
Cu ce vine nou ediția din acest an. Cum va reinventați
Ai anticipat bine, da, anul acesta ne reinventăm, după 2 ani de pauză.
Am schimbat locația și vom fi găzduiți anul acesta la PROMENADA Mall, pe terasa de deasupra, un spațiu foarte mare, deasupra orașului, o locație diferită față de toate locațiile din trecut.
Anul trecut am umblat pe la mai multe festivaluri de muzică, în speranța că pot „fura” din vibe-ul lor. Și am fost atent, am observat și vom aduce puțin din vibe-ul acestora și la noi. Pentru că TSL nu e doar teatru, e mult mai mult de atât.
Spectacolele, concertele
Avem 3 spectacole noi, premiere, iar restul sunt spectacole din repertoriul Teatrului InDArt, unul dintre ele se joaca pe scena festivalului de 7 ani și nu am vrut să intrerup tradiția. Comedii romantice, astea sunt o pasiune de-a mea. Noutatea e că una din piese va fi regizată de Silvia Gagu.
Și tot ca o premieră e că eu voi fi pe scenă în 2 spectacole.
Apoi, avem muzică bună, de la jazz și blues, până la rock nordic sau balade, o gamă diversificată.
Ce am mai pregătit? Sunt multe...
Fiecare seară va fi prezentată de un alt artist care va face show între showuri. Fie că vorbim de stand-up, improvizație sau improvizație muzicală. Vor fi mini-act-showuri pe toată terasa. Statui vivante, animație, menestreli.
Plus expozițiile de pictură și fotografie. Și?! A, da... restul e surpriză!
Anul acesta aproape 150 de artiști vor fi prezenți în festival.
Cine sunt artiștii care vor urca pe scena Festivalului de artă „Teatru sub Lună”
Prietenii mei. Ei sunt artiștii care vor urca pe scenă sau vor expune. Și asta e tot ce contează, că suntem o gașcă de prieteni care ne dorim același lucru. Dar programul complet se găsește pe site-ul nostru.
Evoluția teatrului independent bucureștean în cei 8 ani de istorie TSL
Enorm a evoluat, chiar dacă ne-a lovit o pandemie. Știi ce e fascinant în lumea asta? Că oricât de puține fonduri ar exista totul se mișcă, evoluează. Și, bine, ca în orice domeniu, cineva e mai egal ca altul. Dar, chiar dacă nu există o unitate, o colaborare generală între teatrele independente toate trag în aceeași direcție, fiecare după posibilități și după cum se descurcă.
Mi-aduc aminte de o discuție de acum câțiva ani când le povesteam altor directori de spații independente cum că Teatrul InDArt și Teatru sub lună sunt două proiecte care trăiesc din încasări, fără fonduri de la AFCN (nu avem loc, suntem prea mici – fără să detaliem), fără sponsori, fără beneficii de la primării sau stat. Da, se poate și se poate de mulți ani. Atâta timp cât te gândești la oamenii din echipa ta și nu la câștigul personal se poate. Dar, oamenii sunt diferiți. E mai bine așa.
Ce caută acum publicul când vine la teatru
După pandemie s-au schimbat multe. Da, oamenii caută comedii în general, dar dacă le place un actor, un regizor sau un teatru, vin să vadă tot de la ei. După pandemie am produs câteva spectacole diferite, unele dintre ele terapeutice. Sunt textele scrise de mine în pandemie, când m-am reapucat de scris după o pauză de 17 de ani. Atât de mare a fost frustrarea lock-down-ului! În fine, credeam că publicul meu o să fie reticent la acest gen de spectacole, dar am fost surprins.
Oamenii caută la teatru ce au căutat mereu: evadare.
A crescut numărul spectatorilor, sau cel puțin pentru Teatrul InDArt, dar sper că și pentru celelalte teatre independente. E important. Dar ce e și mai important e că spectatorul de weekend, cel care doar dă scroll pe program și alege ce îi sună mai bine, s-a transformat, acum merge de 2-3 ori pe lună la teatru. Ăsta mi se pare un câștig.
Învățăturile tale de până acum. Ce te ajută să mergi mai departe cu entuziasm
Oamenii, comunitatea. Am zis și mai sus că ei sunt catalizatorul meu și motorașul meu interior. Nu am făcut niciodată artă pentru faimă, mint, am încercat să fac pe la 20-25 de ani, mi-a trecut de mult. Acum fac pentru mine, pentru oamenii care sunt alături și care cred în visele mele ceea ce e mare lucru. Dar nu am încercat să conving pe nimeni în atâția ani de nimic. Cei care cred se alătură drumului, indiferent pentru cât timp o fac, dar eu mă simt onorat să împart visul meu cu ei. Prioritățile se schimbă în timp, înțeleg asta și de aceea de fiecare umăr pe care pot să mă sprijin, fie și pentru puțin timp, e aur pentru mine. Vezi, de-asta nu obosesc. Întotdeauna e cineva lângă mine, care îmi reamintește pentru ce fac asta, care are o vorbă bună pentru mine atunci când eu nu mai am, care îmi aduce aminte că am pornit un festival și că mă încăpățânez să îl duc mai departe fără sponsori, fără sprijin financiar. Nu mă plâng ci realizez cât de valoroasă e munca pe care o depun și dacă 10% din cei care ajung să mă cunoască rezonează cu mine sau că vorbele mele, faptele mele îi înspiră, sunt fericit.
Pot schimba mentalități dacă ele se lasă schimbate, pot ajuta și pot dărui dacă darul îmi e primit, e și asta o provocare să poți primi.
Am învățat să conduc prin puterea exemplului și că e mai important să inspiri decât să dictezi, e mai important să dăruiești decât să primești, e mai important să faci ceea ce îți place cu toată ființa ta decât să alergi după bani, a căror fericire e de moment.
