![[Book Talk] Bogdan Munteanu: Când scriu sunt eu, până la capăt. Atât timp cât va fi așa, o să scriu](https://media.iqads.ro/2023/11/fotojet-2023-11-10t104439-568-cover-850.jpg?v=202311160216)
Obișnuia să scrie prin cârciumile din oraș, dar de când a venit pandemia, le-a schimbat cu un app care-i oferea atmosfera din cârciumi acasă. Nu a funcționat, așa că a trecut la compania câinelui, care adoarme pe tastele lui. Bogdan Munteanu este autorul cărții de povestiri Ai uitat să râzi, reeditată anul acesta la Nemira, revizuită și completată cu încă 5 povestiri.
”De scris m-am apucat la Sighișoara. Citeam Orbirea de Elias Canetti și mi-a venit, parcă de nicăieri, să scriu. Am mers în primul bar, am cerut un pix, am umplut vreo două pagini și am râs. Mai vreau, mi-am spus, îmi place! Și am mai scris”, povestește Bogdan.
A fost fanul baschetului, dar după accidentare s-a așezat la masa de programator, apoi la cea de scris, iar după 40 de ani la o tablă cinstită. Așa cum e și scrisul său, de la un capăt la altul. Nu crede că există povești neinteresante, indiferent de cât de mult înseamnă ele. Și-a păstrat obiceiul de a citi dimineața, ca să fie sigur că ziua începe bine. Și că teama dispare.
În copilărie nu spuneam nimic din ce simțeam, nimeni nu spunea mai nimic, orice cuvânt rostit putea provoca bucurie sau durere, așa că m-am obișnuit să ascult și să fiu atent la detalii, obicei care mi-a prins bine și pe care l-am păstrat. În liceu am jucat baschet, la douăzeci de ani m-am pus pe programare, la treizeci m-am apucat de scris, la patruzeci, de table. M-am integrat în câteva lumi, fiecare cu complexitatea și fițele ei.
