[Rewind & Play] Noemi Meliman: Rezoluțiile pentru noul an mi se par cam „mărețe”. Planuri schițez doar la nivel de agendă, dar îmi doresc să fie pace peste tot în lume. Sună naiv pentru mulți, dar eu cred că se poate

La final de an, Noemi Meliman știe că cel mai mare câștig este faptul că ea și ai ei dragi sunt aici, împreună. Este un fel în care am învățat mulți să ne uităm la viață, mai ales în ultimii cinci ani.

2025 a fost un an bun profesional pentru Noemi. Pe plan personal, a mers cu fiul său Avi la FITS, la Anonimul și, la final de noiembrie, la Constanța, special pentru a vedea „Livada de vișini”, în regia lui Andrei Măjeri. În plus, a învățat două lecții: să nu mai amâne investigațiile medicale și să lase unele lucruri de făcut pentru a doua zi.

Optimistă din fire, vede lumina în orice situație sau om. Dar, în momentele în care are nevoie de ancore, le găsește în lectură, în plimbările de seară cu câinii ei, în muzică și în rolul de DJ amator la Apollo.

„Fiecare lună a avut și momente de fericire, traduse fie prin vernisajele galeriilor cu care colaborez, fie prin timpul petrecut cu Avi. Eu cred că fericirea acum este și un premiu pe care trebuie să ți-l procuri singur/ă. Nu poate exista fericire adevărată atunci când ești conștient/ă de faptul că există atâta nefericire în lume”.

Tot despre anul care se încheie, vorbim în continuare cu Noemi Meliman.

O retrospectivă a anului 2025

Pentru mine, 2025 a fost un an foarte bun din punct de vedere profesional. Raportat însă la tot ce s-a întâmplat în jur – în România și la nivel internațional – îl închei cu sentimente amestecate: furie, îndoială, dar și speranță. Speranța că, atâta timp cât vor exista oameni care militează pentru pace și dreptate, cauzele nu sunt pierdute.

Este clar că trăim vremuri suprarealiste și sper din toată inima ca momentul 1939 să nu se repete în acest secol paradoxal, în care tehnologia a evoluat, iar umanitatea pare să fi involuat.

Un titlu de film

„Insuportabila ușurătate a ființei” meets „The Dreamers”, în varianta vremurilor tehno-feudaliste în care trăim, și fără prea multe secvențe erotice :).

Ce a fost bun și frumos

Proiectele în care am fost implicată profesional. Câteva ieșiri din oraș memorabil de frumoase, împreună cu fiul meu, Avi: la FITS, la Anonimul și, la final de noiembrie, la Constanța, special pentru a vedea „Livada de vișini”, în regia lui Andrei Măjeri.

Ce a fost greu

A fost greu să citesc știrile.

Și urât

Să citesc și să văd reportaje despre moarte, oameni marcați pe viață, femicid, animale chinuite. Practic, hernia mea lombară, care a debutat la începutul anului, a trecut pe plan secundar în acest decor în care fascismul reînvie sub ochii noștri.

Unde ți-ai găsit echilibrul

În muncă, în familie, în prietenii mei.

Către ce te-ai întors când n-ai mai văzut lumina

Eu văd lumina de fiecare dată, pentru că sunt optimistă din fire. Dar cel mai mult mă relaxează plimbarea de seară cu câinii mei, după o zi plină și uneori încărcată de tot ce se întâmplă în jur. Mă întorc și către citit, după care tânjesc, pentru că anul acesta am citit puține cărți, din lipsă de timp. Imi mai place cand pun muzică (Eugen Radescu ma mai invita, la Apollo si anul acesta m-a invitat si echipa Alist magazine, in vară). DJ amator Noemi. :)

Ce ai câștigat anul ăsta

Sunt în viață. Suntem în viață – toți ai mei, familie și prieteni.

Ce ai pierdut

Răbdarea. Nu mai am răbdare să aștept ca lucrurile importante să se rezolve în lumea asta: tergiversarea proceselor reale de pace, a legilor care să protejeze femeile, a drepturilor egale pentru comunitatea LGBTQI+, a dreptului la locuire pentru persoanele fără adăpost. Nu mai am răbdare și nu mai pot suporta să văd cum toate acestea se amână, în timp ce atât de mulți oameni suferă.

 Proiecte marcante din 2025

Eu sunt mama care își iubește copiii în mod egal, așa că toate proiectele mele au fost frumoase. În mica agenție de PR al cărei co-owner sunt, alături de partenera mea, Adriana Chiper — The PR Station — majoritatea proiectelor noastre au fost din zona de artă contemporană. Iar când lucrezi în domeniul ospitalității creative, este foarte frumos.

Am avut câteva vernisaje memorabil de frumoase cu galeriile GAEP și Sandwich, ne-am ocupat de o parte din comunicarea RAD ART, de un eveniment alături de revista ELLE, în cadrul expoziției Marius Bercea, cu Jecza Gallery, la Scânteia Plus.

Am avut marea bucurie să promovăm Artown Now, anuala de artă urbană de la Ploiești — o adevărată revelație, atât pentru mine, cât și pentru toți invitații noștri. Livia Florea, creatoarea Artown, are o echipă extraordinară și a transformat Ploieștiul în orașul cu cele mai multe murale din țară.

A fost încă o ediție Romanian Jewelry Week, eveniment pe care îl promovăm încă de la prima ediție; putem spune că suntem parte din echipă. La fel și cu Magmatik, cu care colaborăm încă de la lansare.

Tot anul acesta s-a deschis și L’Atelier Gifts and More, chiar în Cartierul Creativ, și am colaborat, în cadrul câtorva evenimente, cu Mirela Tănăsin, cea care se află în spatele acestui mic concept store, deja faimos în cartier pentru vitrinele pline de culoare și atent curatoriate.

Pot spune că suntem norocoase să fim implicate în toate aceste proiecte frumoase, să cunoaștem artiști noi, să învățăm lucruri noi, să venim cu idei, să fim gazde. Îmi place să fiu gazdă — acasă și la muncă 

Tot anul acesta am colaborat cu brandul Madeleine Artisan Jeweler, atât ca agenție (a lansat în primăvară, împreună cu brandul Cara Concrete, o colecție de inele de logodnă, căsătorie și aniversări de căsătorie), cât și în calitate de Noemi Collabs — am lansat în toamnă o colecție de inele de divorț (La Libération) și de victorii personale (La Victoire).

Iată, a fost un an plin și frumos, pe plan personal și profesional.

Ce te-a ajutat cel mai mult anul ăsta să ai rezultate

Disciplina și faptul că îmi place foarte mult ceea ce fac. Nu am nicio cană cu „I love my job”, pentru că nici nu trebuie să-mi amintească vreun obiect ceea ce știu deja :).

Cea mai mare reușită

Că sunt sănătoasă — eu și toți ai mei.

O vacanță frumoasă

Anul acesta nu am avut vacanță, ci doar mici ieșiri — press trips — cele menționate mai sus: la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, la Anonimul, unde m-am bucurat mult că m-a însoțit și Avi, fiul meu adolescent.

Am mai fost pe o nouă rută România Atractivă și am ajuns în locuri în care nu mai fusesem niciodată — în Harghita și Maramureș. Tocmai ce am scris pe blog despre acest road trip, iar cel mai mult mi-a plăcut experiența de la Laboratorul Foto Kováts din Odorheiu Secuiesc, pe care o recomand. Este practic singurul studio de fotografie din Europa care funcționează exclusiv prin utilizarea luminii naturale. Cei care se ocupă de studio sunt tată și fiu, care continuă tradiția familiei de câteva generații.

În afară de călătoria cu Avi la Constanța, ca să vedem piesa de teatru, am mai avut o zi specială, în octombrie: am fost împreună la Câmpina, la tatăl meu, la cimitir, apoi am vizitat Muzeul Iulia Hasdeu. De acolo am pornit pe jos și i-am arătat unde au lucrat mama și tata (la fosta Casă a Pionierilor, profesori amândoi), am trecut din nou pe lângă casa în care am locuit, grădinița și liceul la care am învățat până în clasa a XI-a. A fost o zi foarte frumoasă, cu multă încărcătură emoțională.

A mai fost o zi cu mama, când a venit în România la un concurs de balet cu elevele ei. Am petrecut câteva ore împreună, prin librării și la cofetărie, și apoi mi-a arătat câteva mișcări de balet utile pentru postură.

Trendurile care te-au enervat cel mai mult

Au fost cele care merg mână în mână cu extremismul. Mă enervează și, în același timp, mă întristează glorificarea unui trecut care a adus atâta suferință.

Cred că profesorii de istorie ar trebui să fie pregătiți de specialiști din ONG-uri cum să le predea copiilor materia, astfel încât aceștia să înțeleagă cum s-a întâmplat, de ce s-a întâmplat și, când vor crește mari, să nu repete greșelile trecutului. Mai cred că empatia ar trebui să devină materie predată încă de la grădiniță. Zilele trecute am văzut o știre că în Columbia tocmai a fost promulgată Legea Empatiei, care prevede predarea acestei materii obligatoriu în școli.

Cea mai grea zi din 2025

Când aveam primul eveniment cu Sandwich Gallery și eu eram în recuperare la kinetoterapie pentru hernia lombară, m-am aplecat ca să ridic bolul cu apă al cățeilor și… acolo am rămas. Dar am luat multe pastile de durere și am reușit să mă țin pe picioare până seara târziu. A fost o durere insuportabilă.

O altă zi mai degrabă cu multe emotii a fost cea în care am așteptat să se afișeze rezultatele de la admiterea la liceu a lui Avi.

Și o altă zi grea a fost când Clint, unul dintre cățeii mei dragi, nu s-a simțit bine. Are 13 ani, e un maidanez „veritabil”, de talie mare și are din când în când dureri de articulații. În octombrie chiar a fost o criză severă, dar a trecut cu bine.

Cea mai fericită perioadă

Fiecare lună a avut și momente de fericire, traduse fie prin vernisajele galeriilor cu care colaborez, fie prin timpul petrecut cu Avi (cel plăcut, ca să nu credeți că nu avem și momente în care ne certăm aprig), cu câinii, cu prietenii, la evenimente la care mă cheamă colegii de breaslă – și au fost multe de acest fel în fiecare lună; sau în conversațiile la cafea cu mama (tot atunci când nu ne ciondănim).

Eu cred că fericirea acum este și un premiu pe care trebuie să ți-l procuri singur/ă. Nu poate exista fericire adevărată atunci când ești conștient/ă de faptul că există atâta nefericire în lume.

O știre care te-a bucurat

Nu îmi aduc aminte exact, dar pot să spun că m-am bucurat nespus să aud că o prietenă și fostă colegă din vremurile trustului Sanoma Hearst (Harper’s BAZAAR, Cosmopolitan, Marie Claire – reviste care nu mai există în România) a adoptat doi căței, frate și soră, de la Homeless Animal Hospital. Ioana Vulpescu mi-a făcut ziua atunci cu această veste.

Cartea despre care s-a vorbit cel mai mult în jurul tău

Nu am auzit de vreo astfel de carte, dar mă bucur că se vorbește mai mult despre menopauză. Au apărut și în România astfel de cărți; chiar de curând am primit câteva traduse în română, de la Editura Zyx Books.

La începutul acestei luni am avut bucuria să fac parte din delegația care a participat la conferința pe tema menopauzei de la Bruxelles, primul eveniment despre acest subiect organizat la Parlamentul European, la inițiativa asociației „Sunt la menopauză”, fondată de Ileana Badiu, Ana Bîtu și Maria Manole.

Au fost femei speakeri din Estonia, Austria, Belgia și Italia, iar concluzia este că, atât în România, cât și în întreaga comunitate europeană, trebuie să existe un program național care să cuprindă programe de pregătire pentru medici, pachete de screening obligatorii și o schimbare a legislației muncii. Cu această ocazie am aflat că în România trăiesc 7 milioane de femei la perimenopauză și menopauză.

Deci da, iată un subiect care, până de curând, era tabu, iar acum devine vizibil datorită unor femei care au înțeles că numai împreună pot deschide conversații și uși, pot schimba legi și, implicit, pot îmbunătăți viața a milioane de femei.

Cum ți se pare că s-a schimbat lumea noastră în 2025

E clar că lumea este divizată, debusolată, furioasă, obosită. Sper ca aceste proteste și vigilența din social media, cu care activiștii și alți militanți demonstrează pentru respectarea unor drepturi de bază, să schimbe ceva.

Ce te ține aproape de optimism

Mă trezesc, sunt încă aici, ai mei sunt bine, îmi pleacă ce fac și spun: „hai să pornim”.

Cele mai importante lecții pe care le iei cu tine din 2025

Să nu mai amân investigațiile medicale. Este ceva ce fac cu regularitate și nu am voie să repet această greșeală.

Să las unele lucruri pentru a doua zi; pe scurt, să nu mai lucrez noaptea.

Temerile, cât și speranțele pentru 2026

Îmi este teamă că ceea ce a fost în 2025 va escalada. Repari ceva și apare ceva nou, e ca în „Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi”, când încercau să cărpească balonul cu aer cald. Doar în echipă se poate reuși ceva. Iar echipa aceasta, chiar dacă e formată din oameni diferiți, trebuie să fie pe aceeași lungime de undă.

Și dacă e să vorbim despre speranțe, cred că o astfel de muncă de echipă, de solidaritate, va opri războaie, va schimba legislații în favoarea oamenilor, va educa, în primul rând.

Ești omul rezoluțiilor la final de an?

Rezoluțiile pentru noul an mi se par cam „mărețe”. Planuri schițez doar la nivel de agendă, dar îmi doresc să fie pace odată, peste tot în lume. Sună naiv pentru mulți, dar eu cred că se poate. „Exemplul Lisistrata” poate face asta posibil. Să existe drepturi pentru oameni și pentru animale. Să nu mai existe suferință.