Primul concert Byron a fost în urmă cu 17 ani, la Lăptăria lui Enache și era cât pe ce să fie anulat din pricină că trupa împărțea toboșarul cu Loredana. De atunci și până astăzi, Byron nu a făcut nicio pauză și a susținut zeci de concerte în toată țara. Toamna aceasta, trupa a lansat albumul „efemeride”, un proiect la care cei 5 muzicieni au lucrat peste 3 ani, versurile fiind scrise de Dan Byron în perioada pandemiei.
În piesele de pe album, se cântă despre lupte interioare, furie, neputință, anxietate și alți „moștri de sub pat”, de care Dan a învățat să nu mai fugă chiar pe parcursul procesului de creație a albumului.
"Întotdeauna versurile mănâncă mai mult timp, pentru că îmi place să aibă o logică și eventual un mesaj. Muzica îmi iese mai repede, dar până la urmă e normal, am studiat muzică, nu litere", spune Dan.
Pe 18 noiembrie, la Arenele Romane, trupa Byron susține concertul programat la București în turneul de promovare a albumului „efemeride”. În cele ce urmează, Dan Byron povestește cum s-a născut albumul, cum a scris versurile și ce îl inspiră atunci când scrie.
Monstrul cel mai fioros de sub patul tău
Monstrul cel mai fioros întotdeauna ești tu însuți. De-a lungul ultimilor ani (adică pe parcursul creării albumului „efemeride”) am învățat să mă accept, să nu mai fug și să nu mai lupt cu propria-mi persoană.
Etapele de creație a albumului „efemeride”
Am lucrat la „efemeride” în jur de trei ani și jumătate. Etapele au fost aceleași dintotdeauna — am scris niște piese, le-am sortat împreună cu trupa, le-am trecut prin câte aranjamente a fost nevoie, le-am înregistrat și ta-daaaam! (evident, a fost mai complicat decât atât). Îmi amintesc că am dat o tură de Herăstrău pe o ceață năprasnică, scriind versurile piesei Fericiți mereu în telefon, îmi amintesc că la un moment dat am lucrat vreo trei săptămâni cu trupa doar la În infern și n-am reușit să ajungem la nicio concluzie, îmi amintesc că mă învârteam ca un leu în cușcă (nu mai eram chiar în lockdown, dar nu era indicat să ieși din casă) scriind Prea târziu.
Credit foto: Cristina Oltean
Cum au primit fanii voștri albumul
Mi se pare că a prins destul de bine, dar o să ne dăm seama mai precis peste ceva vreme. Turneul e pe terminate acum, mai sunt trei concerte — București - Arenele Romane pe 18 noiembrie, Galați - Daily Pub pe 25 noiembrie și Constanța - The Doors pe 30 noiembrie.
Mix-ul din sound: rock, pop, electro de unde a venit?
N-am nici cea mai mică idee cum am ajuns la el. Nu ne propunem niciodată să ajungem la un anumit tip de sound. De obicei experimentăm și păstrăm ce ni se pare mișto.
Versurile pieselor
Versurile sunt de obicei un soi de jurnal al gândurilor și trăirilor mele dintr-o anumită perioadă. Tocmai de aceea tematicile se învârt în jurul aceluiași ax. Probabil versurile acestui album sunt mai profunde ca de obicei pentru că am trecut cu toții printr-o perioadă cel puțin ciudată.
Emoții și resorturi interioare la care apelezi când scrii
Mă folosesc de orice simt, nu am reguli. Iar dacă nu reușesc să exprim ceva, ori renunț, ori mai încerc.
Credit foto: Cristina Oltean
Rutina de scris
De obicei scriu în calupuri. Îmi iau câte o lună sau mai mult în care nu mă ocup cu aproape nimic altceva, iar câteodată mai plec de unul singur undeva unde să am liniște și să nu fiu distras de viața de zi cu zi, eventual să n-am nici semnal. Apoi rutina din zilele în care scriu e destul de straightforward: îmi încep dimineața făcând exerciții de încălzire (object writing, jurnal sau pur și simplu stream of consciousness), apoi aproape că nu fac nimic altceva până când îmi moare cheful sau energia. Eventual la un moment fac câte o plimbare, însă asta nu se consideră pauză, ci parte din proces. Efemeride, fiind scris în totalitate într-un apartament mic din București, în timp ce timpul se oprise, iar noi încercam să nu înnebunim, nu mi-a permis luxul unei asemenea rutine. Am scris pe apucatelea, făcând pase cu nevastă-mea (care se străduia în timpul ăsta să lucreze) între cele două camere.
Ți-este mai ușor să te exprimi prin versuri sau prin muzică?
Întotdeauna versurile mănâncă mai mult timp, pentru că îmi place să aibă o logică și eventual un mesaj. Muzica îmi iese mai repede, dar până la urmă e normal, am studiat muzică, nu litere.
Cu fiecare album scos, v-ați propus vreo temă centrală?
După cum spuneam mai devreme, nu îmi propun nimic niciodată. Axul central e acolo doar pentru că în fiecare perioadă de scris mă frământă un număr de lucruri, iar ele formează de obicei un soi de tematică.
Succesul pentru tine
Succesul e doar un cuvânt. E ca fericirea.
Credit foto: Năluca
Înapoi în trecut: începuturile relației tale cu muzica
Relația mea cu muzica a început pe la 6 ani, când am fost dus la Școala de Muzică. Zic „am fost dus” și nu „m-am dus” pentru că la vârsta aia nu conta ce vreau eu și oricum n-aș fi fost în stare să iau o asemenea hotărâre. Părinții mei au vrut doar să-mi dea ceva de lucru pe lângă școală, să mă țină departe de maidan. De plăcut a început să-mi placă mai târziu, când am început să înțeleg limbajul și am început să pot cânta ceva coerent.
Când ți-ai dat seama de posibilitățile creative pe care ți le poate oferi muzica?
Mult, mult mai târziu. Cred că aveam vreo 14-15 ani. Dar și acum descopăr posibilități.
Primul concert
Prima mea tentativă de concert a fost în clasa a 2-a, când am avut prima audiție cu părinții. Aveam în școală o sală micuță cu scaune și o mică scenă, pe care trona un pian, la care mă acompania o doamnă profesoară corepetitoare. Nu-mi amintesc nimic despre cum a fost, presupun că aveam ditamai morcovul, cu frunze, iepure, câine și vânător. Cred că primul concert cu o trupă a fost printr-a 9-a la ceva banchet din ăsta de liceu, dar nu prea se pune, că era o încropeală. Primul mai serios a fost prin 1995 la un bal de boboci cu o trupă care se numea Gaze Roze. Primul cu byron a fost în 2006 la Lăptăria lui Enache. A fost cu cântec, că era cât p-aci să fie amânat/ anulat, deși Lăptăria era plină ochi. Toboșarul nostru de atunci făcea parte și din trupa Loredanei, iar întâmplarea făcea că și ea avea cântare. Dar n-a fost amânat, am început pe la 12 noaptea, iar la sfârșit nu mai exista niciun fel de alcool în bar.
Credit foto: Năluca
Tu, în anii de început ai Byron
Un mare visător, dar unul încăpățânat, nu așa. Presupun că asta nu s-a schimbat foarte mult. În schimb am învățat foarte multe despre meșteșugul songwritingului, am început de la un moment dat încoace să fac vocalize și de câțiva ani am devenit diurn.
Relația ta cu muzica. Cum s-a schimbat cei 17 ani de Byron
Mi se pare că ascult mai puțină muzică ca altădată, dar asta e cumva normal, am mai îmbătrânit un pic, iar tsunami-ul de albume noi care apar contribuie din plin la impresie. Din punct de vedere creativ, în schimb, cred că m-am mai maturizat. Acum 17 ani scoteam tot ce scriam, acum scriu cel puțin dublu și aleg împreună cu colegii mei de trupă ce pare relevant.
Piața muzicală când ați apărut voi în ea. Cât de repede v-ați găsit locul
În 2006 erau mai puține cluburi și mai puține festivaluri, iar drumul nostru a fost unul lung și destul de complicat. Îmi amintesc că în 2011, când am lansat Perfect (și probabil unii își închipuiau că suntem pe cai mari), încă aveam o grămadă de probleme cu componența, pentru că situația noastră financiară nu era deloc roz și ne tot plecau oamenii. Turneul Perfect a fost de o imperfecțiune greu de egalat, mai ales că în fiecare săptămână se schimba toboșarul și trebuia să facem alte repetiții, noi venind de pe drum rupți de oboseală. Ne-am făcut loc pe piața muzicală insistând, nefăcând nicio pauză timp de 17 ani, ținând peste 50 de concerte, câteodată peste 70 anual (mai puțin în anii de pandemie, se înțelege) și lansând constant materiale noi. Nu îmi dau seama dacă am făcut diferența și nici nu m-a interesat acest aspect. Pur și simplu am mers înainte cu încăpățânare și inconștiență.
Credit foto: Năluca
Muzica viitorului, odată cu AI care ocupă din ce în ce mai mult spațiu și în domeniile creative
Mai mult ca sigur AI-ul va ajunge să personalizeze și mai mult ce ascultăm, dar nu îmi dau seama acum în ce mod va fi el utilizat de către artiști și cât de important va fi din punct de vedere creativ. Ce cred că e destul de clar pentru toată lumea e că nu va putea susține și reprezentațiile live, dar e posibil peste niște ani să râdem de afirmația asta.
Muzica în 2023: artă sau business?
Arta a fost business dintotdeauna. Vorba aceea: în showbusiness, fără business nu există niciun show. Până la urmă trebuie să trăiască și artiștii din ceva, nu? Dar întrebarea ta implică de fapt un alt subiect: în ce măsură se gândesc artiștii la trenduri sau marketing atunci când creează? Răspunsul nu e simplu și nici singular. Cred că fiecare are câte un răspuns. Al meu e cam așa: nu mă gândesc niciodată la trenduri sau marketing, ceea ce nu înseamnă că trendurile (fie ele vechi sau noi) nu mă influențează și nici că muzica nu are nevoie de marketing. Să zicem doar că sunt unul dintre puținii norocoși care face orice îi trece prin cap și are o echipă de marketing care nu îi impune direcții.
