Grupul Godmother anunță o cifră de afaceri de 7,9 mil. euro în 2023

Grupul Godmother anunță o cifră de afaceri de 7,9 mil. euro în 2023
Alice Gavril, Managing Partner Godmother

Anul trecut, Godmother a servit aproape 40 de clienți și a onorat cu succes peste 500 de comenzi.

Grupul Godmother, care are ca nucleu agenția de brand experience Godmother, una dintre cele mai importante agenții de evenimente în industria de publicitate, și-a făcut public bilanțul pe anul 2023, anunțând o cifră de afaceri de 7,9 mil euro – o creștere cu 19% față de anul precedent. Alte cifre relevante comunicate de agenție:

  • Peste 150 de evenimente organizate;
  • 560 de comenzi onorate;
  • 38 de clienți cu care a colaborat;
  • Echipa cuprinde 38 de profesioniști în experiența de brand și BTL;
  • Godmother a lansat încă două tool-uri noi proprii, pentru o gestionare optimă a evenimentelor și loializarea clienților.

Alice Gavril, Managing Partner Godmother a declarat: ”Implicarea noastră în proiecte regionale, precum și accesul la resurse și know-how internaționale au ridicat nivelul produsului de agenție, iar acest lucru s-a văzut nu doar la calitatea livrării, ci și în creșterea cu două cifre. A contat enorm și faptul că am investit în atragerea și formarea de talente, direcții noi de dezvoltare, punând accent pe adoptarea tehnologiei – pentru care clienții au un apetit din ce în ce mai ridicat”.

Prin apartenența la 27Names, o rețea ce reunește agenții independente de evenimente de top din Europa, Godmother dezvoltă constant capabilitățile oamenilor și soluțiile inovatoare proprii - un element diferențiator în industria de evenimente.

Pentru 2024, Godmother anunță continuarea investițiilor în talente și în tool-uri de ultimă generație, care să integreze inteligența artificială și alte noi tehnologii în experiența completă de brand pe care o livrează clienților.

Serviciile agenției sunt grupate în trei mari categorii:

  • Events - transformarea evenimentelor corporative, a comunicării interne și employer branding-ului în experiențe autentice, de impact;
  • Experiențe memorabile de festival, caravane care generează interactivitate, standuri inovatoare și experiențe de brand imersive;
  • Instore - promoții de impact și activări dinamice în interior (magazine, showroom-uri etc).

Principalul business al grupului este Godmother (brand experience, evenimente), celelalte entități fiind Cognition (agenție de digital), Tappy (promoter digital), Cyberevent (hub de instalații digitale) și Brigada Creativă (evenimente pentru instituții publice).

Godmother are în portofoliu jucători de top în categoriile lor, care fac o prioritate din interacțiunea de calitate cu publicul lor și experiența memorabilă de brand oferită consumatorilor. Clienții Godmother provin din industrii precum: FMCG, retail, sectorul financiar, pharma, tehnologie, agrobusiness, electronice.

Godmother este o agenție de publicitate specializată în experiența de brand și evenimente, cu 25 de ani de activitate. Are la activ peste 1.000 de evenimente organizate cu succes, și o echipă de profesioniști seniori pentru care implementarea fără cusur, inovarea și perfecționarea constantă reprezintă standardul.

Începând din aprilie 2022, Godmother este membru al 27Names – o rețea ce reunește agenții independente de evenimente de top din Europa, implicându-se constant în proiecte regionale. Accesul la resurse și know-how internaționale aduce plusvaloare nu doar produsului de agenție, ci și la nivel de industrie pe plan local.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Cognition

Cognition abordeaza digitalul ca ecosistem dinamic, in care brandul se manifesta coerent si consistent iar toate nevoile sale sunt adresate sinergic in touchpoint-urile relevante (de la brand awareness la cresterea... vezi detalii »

Godmother

We are brand experience artisans Godmother inseamna pasiune. Pasiune pentru crearea unor experiente de brand pozitive, bazate pe conexiuni profunde intre brand si consumator. Ne propunem sa inspiram audientele prin... vezi detalii »

Branduri

Oameni

Subiecte

Sectiune



Branded


Related