#HoinarFestival | Există o sete uriașă de povești care ne conectează cu adevărat la cine suntem și la ce ar putea însemna viața

În acest weekend începe Hoinar Festival, un eveniment care promite publicului să demonstreze că muzica clasică este pentru oricine și că arta este o investiție pe care, înainte de toate, o faci în tine însuți. Programul ediției 7, al festivalului inițiat de pianistul Florian Mitrea, include 4 spectacole-incursiune și aduce pe scenele Teatrului ACT și Ateneului Român 15 artiști de talie internațională.

Cu 4 dintre aceștia, în ordinea intrării lor pe scenă, Verena Tönjes, Luca Rusu, Sarah Gabriel, Andrei Ioniță, am povestit despre muzică clasică și percepția actuală a lumii asupra ei, dar și despre provocările și oportunitățile artiștilor (d)in ziua de azi.

"Majoritatea culturilor au povești foarte, foarte asemănătoare la origine și uneori simt că ne îndepărtăm mult de acestea, în dezavantajul nostru. Lucrul minunat despre artă și muzică, sau orice lucru creativ, este că ne întoarce la a spune, a asculta, a experimenta și a vedea povești. Asta, cred, este un lucru incredibil", spune Sarah Gabriel.

Pe mezzosoprana Verena Tönjes publicul o va putea cunoaște într-o reprezentare inedită chiar în deschiderea festivalului, în spectacolul "Songs of the Clown"; Luca Rusu o să fie unul dintre cei 3 pianiști care le spun celor mai mici dintre spectatorii de anul acesta că "A fost odată in pian", soprana Sarah Gabriel va atinge corzi sensibile, la propriu și figurat, în "Vocea umană", iar Andrei Ioniță o să fascineze cu violoncelul publicul de la Ateneul Român în ceea ce va fi un adevărat "Carnaval".

Rolul artei și al muzicii clasice în societatea de azi

Verena Tönjes: Nu cred că scopul artei se va schimba vreodată. Cesar A. Cruz a spus „Arta ar trebui să mângâie pe cei necăjiți și să deranjeze pe cei fericiți” și nu cred că aș putea spune nimic mai inteligent de atât.

Luca Rusu: Cred că arta își va păstra rolul și locul, indiferent de timp sau de schimbările societăților, orice formă ar căpăta percepțiile asupra acestui termen foarte subiectiv, de altfel. În legătură cu muzica clasica, ca orice altceva, își pierde farmecul odată ce oamenii care o întrețin își pierd curiozitatea. Reprezentarea ei în lume nu a fost niciodată una foarte populară, dar cred ca tocmai la schimbarea acestei percepții trebuie să lucram noi, cei care formăm aceasta breaslă.

Sarah Gabriel: Cred că oamenii sunt legați de povești. Știm asta pentru că modul în care oamenii ne vând lucruri și felul în care sunt spuse știrile, se bazează pe povești. Zilele astea sunt atât de multe povești aruncate spre noi. Marketingul și modul în care afacerile încearcă să ne convingă să cheltuim bani se fac prin povești.

Cu toate acestea, cred că există o sete uriașă de povești care ne conectează cu adevărat la cine suntem și la ce ar putea însemna viața. Poveștile sunt, de asemenea, despre ceea ce leagă pe toată lumea. Majoritatea culturilor au povești foarte, foarte asemănătoare la origine și uneori simt că ne îndepărtăm mult de acestea, în dezavantajul nostru. Lucrul minunat despre artă și muzică, sau orice lucru creativ, este că ne întoarce la a spune, a asculta, a experimenta și a vedea povești. Asta, cred, este un lucru incredibil.

Andrei Ioniță: Consider că arta reprezintă o amprenta perena a umanității, ce transcende secole și generații, ea fiind expresia rafinată și pătrunzătoare a sentimentelor și trăirilor umane. Dintre toate artele, muzica este cea care are capacitatea de a atinge într-o modalitate directa, viscerală, sufletele ascultătorilor. A asculta muzica lui Bach, Mozart, Beethoven sau Schubert va rămâne întotdeauna o experiență transcedentală.

Percepția Generației Z față de arta clasică 

Verena Tönjes: Mie, Gen Z mi se pare foarte deschisă la tot felul de estetici. Îmi place cum uneori numesc operele de artă doar „vibe” sau „mood” și prin asta își justifică existența, aparent fără a judeca pe nimeni care nu ar simți același „vibe” uitându-se la respectivele opere. Cred că o conexiune sănătoasă este întotdeauna una în care oamenii rămân deschiși și sunt cu adevărat interesați unul de celălalt, indiferent de vârstă.

Luca Rusu: Aici am o mare dezamăgire, personală, față de industria din care fac parte, industrie care pare că încă își ține închise porțile, porți „grele” și „de neatins” ale muzicii clasice, porți care, în opinia mea, nu fac altceva decât să priveze publicul larg, general, de o vasta și uriașă enciclopedie muzicala, care este întotdeauna gata să satisfacă și să provoace curiozitățile și gusturile oricărei generații. Eu am o mare încredere în șansa tipului de libertate și de disponibilitate pe care consider că îl are așa-zisa „generație Z”, și cred că având puțină încredere în curiozitățile acestei generații și renunțând la stereotipurile, judecata, clasismul și ușoara superioritate care a cuprins lumea muzicii clasice, abia atunci vom putea reda oamenilor, de toate vârstele, șansa de a ajunge la acest tip de muzica si bucuria descoperirii ei.

Sarah Gabriel: Nu știu dacă răspunsul meu se va referi la Generația Z în mod particular, pentru că mi se pare valabil pentru toate generațiile. Înțeleg că fiecare generație poate accesa artele în moduri diferite, dar cred, de asemenea, că, deoarece storytelling-ul este despre a conecta oamenii, ar fi cu adevărat minunat dacă am începe să ne gândim la toate generațiile în ceea ce privește accesul lor la muzică și cum putem conecta oamenii în acest fel.

Cred că există o mulțime de preocupări cu privire la faptul că tinerilor li se oferă concerte care să li se potrivească sau să li se permită să-și folosească telefoanele pe tot parcursul concertelor, de exemplu. Recent, o cercetare condusă de Orchestra Simfonică a orașului Birmingham din Regatul Unit, menită să ofere răspunsuri despre public și obiceiurile și dorințele sale de consum, a dezvăluit niște răspunsuri surprinzătoare. De exemplu, majoritatea respondenților au zis că, de fapt, nu vor să poată folosi telefoanele în timpul concertului. Cred că ceea ce își doresc oamenii cu adevărat este să poată sta undeva în pace și liniște și să experimenteze arta din fața lor, într-un mod care să-i ajute. Cred că uneori încercăm prea mult să fim „cool” cu tinerii. Generația Z de fapt nu mai este atât de tânără, se maturizează foarte repede. Cred că ar fi suficient să le prezentăm oportunitatea de a fi într-o cameră cu alți oameni și de a le auzi poveștile de viață. Formatul prin care facem asta este ceva care, evident, trebuie luat în considerare.

Oamenii vorbesc mult despre educația muzicală. Există modalități de a prezenta oamenii, de a-i expune la muzică, de a o face normală, de a face din asta un obicei. În ceea ce privește conexiunea sănătoasă dintre vechi și nou, referindu-ne la muzică, este cu adevărat incredibil să experimentezi concerte care reușesc să integreze muzica mai veche cu cea mai nouă pentru că asta le reamintește oamenilor cât de mult sunt conectați, dincolo de timp. Cred că astfel de programe pot fi cu adevărat fascinante și nu trebuie privite ca și cum încerci să-i consolezi pe oameni cu muzică „ușoară”, astfel încât să o abordeze pe cea considerată mai „dificilă”. Nu, nu - există o mulțime de modalități imaginative de a face asta și chiar echipa de la Festivalul Hoinar o demonstrează.

Andrei Ioniță: Generația tânără are, de cele mai multe ori, teama de a păși în sala de concert din cauza unor idei preconcepute, impregnate în conștiința comună. Prima problema este „dress-code“-ul: publicul nu este obligat să poarte papion și rochii de gala... De asemenea, la fel cum în școală ne-am îmbogățit intelectual și sufletește cu acumularea capodoperelor literaturii române și internaționale, în același fel ne putem încărca spiritual pășind în sala de concert și ascultând sunetele live ale instrumentelor și vocilor umane. Dar trebuie să facem acest efort: să pășim în ea. Atât.

Cea mai mare provocare în 2024

Verena Tönjes: Cea mai mare provocare din lumea de astăzi, pentru mine, ar fi justiția climatică. Cred că va dura ceva timp pentru ca problema să-mi afecteze cu adevărat viața profesională, dar îmi fac griji că artele vor fi (din nou) văzute ca irelevante și că fondurile vor fi tăiate de îndată ce efectele schimbărilor climatice globale vor intra cu adevărat în joc. Uneori, aud că teatrele și orchestrele fac eforturi pentru a reduce emisiile, prin planificarea unor programe de călătorie mai bune pentru turnee sau reutilizarea materialului pentru amenajările scenice, ceea ce cred că este un pas înainte cu adevărat necesar. Totuși, îmi e limpede că lumea artei trebuie să fie internațională și liberă, cu cât mai multă interacțiune posibilă, pentru a înțelege această lume globalizată, în schimbare (climatică). Este o dilemă și trebuie să facem tot posibilul să trăim cu ea. Cu toții ar trebui să ne facem temele.

Luca Rusu: De ceva vreme, cred că ne confruntam cu toții, indiferent de meserie sau „bula socială” în care ne-am afla, cu aceeași provocare, și ne bucurăm, în același timp, de aceeași oportunitate. Tehnologia și Internetul. Dacă reușim să înțelegem mai bine aceste invenții, care sunt încă destul de copleșitoare, dacă reușim să le dăm direcție constructivă, cred ca pot devini o principala unealtă spre progres.

Sarah Gabriel: Nici măcar nu sunt sigură care este profesia mea, uneori. M-am format ca și cântăreață de operă și îmi place enorm muzica clasică. Una dintre cele mai mari bucurii ale mele este să susțin concerte de orice gen, cu un muzician ca Florian, de exemplu. Dar eu sunt și scriitoare, și actriță. Nu sunt sigură cum aș numi toate aceste roluri ca fiind o singură profesie. Poate „creator”.

Cea mai mare provocare este poate această încercare continuă de a scoate oamenii din lumea ecranelor lor, din online. Care, paradoxal, nu prea ai cum să o faci fără să fii mai întâi pe ecranele lor - ca ei să știe că exiști, să vină să te vadă. Și e foarte greu să faci asta, ca artist – să îți gestionezi toate conturile de pe toate rețelele sociale, să postezi constant conținut și să rămâi relevant. Dar dincolo de provocarea individuală, există și una colectivă: cea de a le reaminti oamenilor că avem nevoie de artă, avem nevoie de povești. Iar ca să facem asta, trebuie să fim conștienți că nu e o acțiune care ne va aduce rentabilitate imediată, nu poți rula așa ceva pe regula de „investiție - profit – pierdere”. Rezultatele nu sunt imediat tangibile, se observă în timp. Arta este parte din identitatea omenirii, din identitatea culturilor și societăților – așadar, e foarte important să pledăm constant pentru ea.

Cea mai bună oportunitate a prezentului este că există sete de povești, de conexiune, de a fi împreună în aceeași cameră. Oricât de limitate sau grandioase ar fi spațiile în care interpretăm sau creăm ceva, oportunitatea de a avea un impact asupra oamenilor, atât asupra celor care sunt pasionați de artă de dintotdeauna, dar și asupra celor care nu au experimentat-o înainte sau poate au fost cinici în privința ei, este de neprețuit. Privesc ca pe un privilegiu faptul că am avut șansa de a cânta în întreaga lume, în cele mai diverse locații, cu cea mai minunată muzică. Este un privilegiu să vin și în România, la acest festival despre care echipa căruia cred că reușește să facă ceva nemărginit în imaginație și generozitate.

Andrei Ioniță: Accesul la informație a devenit extrem de ușor accesibil pe plan larg (vorbim de platformele de streaming, social media etc.). Acest progres tehnologic reprezintă atât o binecuvântare, cât și un blestem pentru societate și pentru arte. Pe de o parte, este minunat faptul ca prin câteva click-uri putem uploada imagini și videouri cu care putem atinge sufletele oamenilor din toate colțurile lumii. În același timp, a apărut procesul de disipare a substanței artistice si fenomenul de debusolare la capitolul distingerii calității reale. Sunt totuși încrezător că valorile vor ieși întotdeauna la iveala, chiar daca drumul este mai anevoios. Cel mai important pentru un artist este să își păstreze sinceritatea și integritatea fata de actul creației.

Ce ai vrea să știe publicul despre spectacolul din cadrul Hoinar.Carnaval 2024 în care se va întâlni cu tine

Verena Tönjes: Este un spectacol cum nu au mai văzut până acum! Și este cu adevărat pentru toată lumea, pentru că arătăm toate laturile diferite ale clovnului: amuzant, trist, melancolic, absurd... și facem asta prin tot felul de melodii. Iar pe lângă muzică, se vor putea bucura de clipurile lui Buster Keaton și Charlie Chaplin. Dar dacă, până la sfârșitul spectacolului, nu ți-a plăcut nimic din toate astea, atunci măcar am reușit să te facem să te simți ca un clovn! :)

Luca Rusu: Mi-ar plăcea să se lase purtați de prezent, fără prejudecați sau așteptări, și să se bucure de o dimineață de muzică și de poveste. Și cel mai important, să știe ca pot să râdă și să plângă și să-și exteriorizeze emoțiile liber.

Sarah Gabriel: Este una dintre piesele mele preferate de interpretat. Este o poveste în care oricine va recunoaște ceva din propria umanitate și vulnerabilitate. Este o poveste care ne dă șansa de a observa că nu mereu ajungem să (re)acționăm în modul în care am crezut că o vom face sau că ar trebui să o facem. Este un exemplu minunat al modului în care muzica ne întărește sentimentele și ne permite să le exprimăm într-un mod mai sincer, mai înalt.

Andrei Ioniță: Festivalul Hoinar este un proiect de suflet, organizat de către prieteni dragi. Mă bucur să revin pe scena Ateneului Roman în compania unor artiști minunați si amici deosebiți, cred că publicul va simți la rândul lui prietenia ce ne leagă pe toți. Repertoriul este unul pe cât de profund, pe atât de accesibil, Johannes Brahms si Camille Saint-Saens reprezentând unii dintre compozitorii romantici cei mai reprezentativi din literatura muzicală. Va așteptam așadar la concertul Carnaval!

Short-bios

Verena Tönjes, mezzosoprană. Cu o experiență extrem de variată în genul operei ce include roluri de la Hänsel la Mrs Lovett din musicalul Sweeney Todd, Verena este în prezent membră în compania permanentă a Staatstheater Mainz și a apărut în producții ale teatrelor de stat din Wiesbaden și Oldenburg. Activă și pe reputate scene de concert ca Filarmonica sau Konzerthaus din Berlin, Verena a susținut partitura lucrărilor Aventures și Nouvelles aventures de Ligeti la Filarmonica din Köln. Este invitată în mod regulat ca solistă a Orchestrei de Stat din Mainz. În 2019 a fost laureată la competiția de canto a Operei de Cameră Schloss Rheinsberg și bursieră a Academiei Internaționale de Operă din Waiblingen.

Luca Rusu, pianist. A studiat cu bursa Constantin Silvestri la Stewart’s Melville College Edinburgh și la Conservatorul Regal al Scoției cu pianistul Graeme McNaught. A întreprins numeroase turnee în Europa și s-a perfecționat în masterclassuri cu artiști precum Roy Howat, Maria Masycheva și Petras Geniusas. Premiant la multiple competiții de tineret, Luca a concertat cu Orchestra Simfonică București și a contribuit la evenimentul special organizat pentru sărbătorirea a 62 de ani a Teatrului de Comedie.

Sarah Gabriel, soprană. Și-a făcut debutul american cu rolul Lucy Lockit din The Beggar’s Opera de Benjamin Britten, sub bagheta lui Lorin Maazel. Sarah cântă muzică ce cuprinde peste 300 de ani de istorie, susținând recitaluri la Wigmore Hall, Glyndebourne, la Festivalurile Internaționale de la Dartington și Cheltenha. A fondat propria orchestră de cabaret weimarez The Blue Hour, ansamblu cu un success fulminant descris de The Guardian ca fiind „capabil de magie artistică, pur și simplu!”. Este autoarea pieselor de teatru muzical A House on Middagh Street și Barlines și a compus versurile pentru spectacolul Beethoveniana prezentat la festivalul BBC Proms 2020.

Andrei Ioniță, violoncelist. În 2015, a câștigat medalia de aur la Concursul Internațional Ceaikovski. Este, de asemenea, laureat al concursurilor ARD, Hachaturian și Feuermann. Între 2016 și 2018, BBC Londra i-a acordat titlul de New Generation Artist, ceea ce i-a promovat popularitatea în Marea Britanie.

Printre cele mai importante momente ale stagiunii 23/24 se numără concertele cu Opera Națională din Lorraine, condusă de Marta Gardolińska, cu Orchestra Filarmonică din Londra în cadrul Festivalului Newbury, condusă de Jonathan Bloxham, cu Orchestra Simfonică din Mexic, condusă de Ludwig Carrasco, și colaborarea sa cu Orchestra Tonhalle din Zürich sub bagheta lui Paavo Järvi.
Pe primul său CD solo Oblique Strategies, Andrei prezintă o premieră mondială a compozitorului Brett Dean alături de piese de Bach și Kodály